În 2010, în Italia, 13,8% din populație trăia în sărăcie. Vorbim de opt milioane și 272 de mii de persoane, dintre care două milioane și 734 de mii de familii, conform cifrelor publicate astăzi de Istat. Date „substanțial stabile” față de 2009: dacă 11% dintre gospodării sunt „relativ” sărace, 4,6% sunt „în termeni absoluti”.
Sărăcia relativă (cu un prag de 992,46 euro pe lună) crește în rândul familiilor cu cinci sau mai mulți membri (de la 24,9% la 29,9%), în rândul celor cu membri agregați (de la 18,2% la 23%) și cu părinții singuri (de la 11,8% la 14,1%). Condițiile se înrăutățesc și în ceea ce privește sărăcia absolută (de la 6,6% la 10,4%).
În Sud, în rândul familiilor cu trei sau mai mulți copii minori, incidența sărăciei relative a crescut între 2009 și 2010 de la 36,7% la 47,3%. Cifra crește și în rândul familiilor întreținute de lucrători independenți (de la 6,2% la 7,8%) sau cu o calificare de studii medii-înalte (de la 4,8% la 5,6%). În Sud, cea mai marcată creștere se înregistrează în cazul lucrătorilor independenți (de la 18,8% la 23,6%).
În rândul familiilor cu „persoană de referință” absolventă de liceu sau universitar, a crescut și sărăcia absolută (de la 1,7% la 2,1%). Istat mai notează că în rândul cuplurilor în vârstă cu un singur venit, ponderea crește de la 13,7% la 17,1% pentru sărăcia relativă și de la 3,7% la 6,2% pentru sărăcia absolută. În Centru, starea de sărăcie relativă se îmbunătățește în rândul familiilor cu doi sau mai mulți bătrâni (de la 10,5% la 7,1%). Sărăcia absolută scade la cuplurile sub 65 de ani (de la 3% la 1,9%).
