De data asta au făcut-o. După 24 de ani de dezamăgire de la ultimul (și singurul) triumf mondial, ultra-favoriții All Blacks iau titlul înapoi acasă.
Un triumful așteptat, care arată ca o fotocopie a titlului 1987: ediție acasă și finală împotriva Franței. La vremea respectivă, însă, rezultatul era mai clar (29-9), de data aceasta în schimb cocoșii se sperie până la ultima suflare: este doar un punct care face diferenta (8-7 rezultatul final), cu cate un gol si un meci foarte echilibrat, care i-a văzut de fapt pe Les Bleus dominând toată a doua repriză în căutarea unei mișcări de depășire care nu a venit niciodată. Spre bucuria celor 50 de Eden Park și a unei întregi națiuni, zguduite de cutremurul de la Christchurch de acum un an și care face din rugby o adevărată religie, atât de mult încât trăiește momente de adevărată disperare colectivă în cazul înfrângerilor.
Dar de data asta nu este harakiri: haka a triumfat, victimele lui Christchurch au fost onorate și o întreagă națiune își poate dezlănțui în sfârșit bucuria.
Oricum onoare Franței, foarte nefavorabil în ajun, care se ține însă în mare măsură. Regretul unui titlu mondial pierdut cu un punct va rămâne.
Cronica finalei. Început curajos pentru Franța, dar după 15 minute recuzita din Noua Zeelandă Woodcock a marcat într-o încercare după un touch-out la 10 metri de linia de poartă franceză. În repriza secundă totul în 7 minute: lovitura lui Donald în minutul cinci, care se va dovedi decisivă pentru rezultat, și imediat după proba lui Dusautoir transformată de Trinh-Duc. De atunci, este asediul Franței. Dar asta nu este suficient.
