Rezumând pentru La7 Tg the Camera de date (coloana obișnuită de luni în Corriere della Sera) Milena Gabanelli el a făcut un tablou sumbru al pieţei muncii, în opinia sa dominată de ''tcapcana precaritatii''. Într-adevăr, fotografia, după părerea mea, nu ține cont de unele inovații apărute în ultimii ani și care sunt în general recunoscute de toți observatorii.
O inversare a tendinței pe piața muncii
Nu este adevărat că creșterea ocupării forței de muncă la niveluri nemaivăzute până acum depinde doar de contractele futures. O inversare a tendinței este în curs, determinată probabil de extinderea nepotrivirii dintre oferta și cererea de muncă, ceea ce determină companiile să lupte – chiar și în ceea ce privește garanțiile contractuale – pentru forță de muncă greu de găsit.
Potrivit Observatorului privind precaritatea INPS în primele zece luni ale anului 2022, au existat 6.935.000 de angajări, cu o creștere de 14% față de aceeași perioadă a anului 2021. Creșterea a afectat toate tipurile de contracte: au fost 1.196.000 de angajări pentru contracte permanente, care au înregistrat cea mai accentuată creștere (+24%). După 2015 – a confirmat Observatorul – nu se înregistrase niciodată, în primele 10 luni ale anului, un număr atât de mare de locuri de muncă permanente.
Lși transformări pentru contractele temporare în primele zece luni ale anului 2022 au fost 628.000, înregistrând o creștere foarte puternică față de aceeași perioadă a anului 2021 (+56%). În aceeași perioadă confirmări (98.000) de relații de ucenicie la finalul perioadei de formare marchează o creștere de 6% față de anul precedent (și sunt contracte permanente). Creșterea angajaților permanenți și a persoanelor care desfășoară activități independente determină – conform Istat – șicreșterea ocupării forței de muncă comparativ cu decembrie 2021 (+334 mii), față de un număr de angajați temporari care este cu 30 mii mai puțin.
Reforma spaniolă a contractelor pe durată determinată
Dar în varianta de televiziune (cu siguranță datorită necesității unei mai mari sinteze) o subliniere mai accentuată (comparativ cu articolul scris în Corriere della sera cu Francesco Tortora) a unor aspecte pentru care informația incompletă ajunge să nu ofere o imagine corect reprezentativă a situatia. De asemenea, un mare jurnalist de investigație ca Milena Gabanelli a contractat-o pe ''spaniolă'' și - așa cum fac mulți din stânga politică și sindicală de ceva vreme încoace - ne-a invitat să „copiăm” (lăsându-l și pe Enrico Mentana perplex) reforma contractelor pe durată determinată lansat de guvernul lui Pedro Sanchez și intrat în vigoare la începutul anului. O reformă impusă de UE – subordonarea acesteia unei finanțări din fostul Fond de redresare deoarece piața muncii spaniolă avea o rată de precaritate considerată inacceptabilă.
Ceea ce nimeni nu spune - când se anunță reforma spaniolă - se referă la reglementarea concedierii individuale care în Spania constituie un cost cunoscut dinainte pentru că este legat de vechimea în muncă (cum trebuie să fi fost la noi cu contractul cu protecții tot mai mari, demontat de Consulta și repudiat de cei care l-au votat) și mai presus de toate nu prevede repunerea. Acestea sunt elemente care trebuie evaluate.
În Italia când exista concediere ad nutum (în conformitate cu articolul 2118 din codul civil) utilizarea contractelor pe durată determinată a fost limitată la foarte puține cazuri tipizate într-o lege din 1962.
Aceeași considerație poate fi făcută acum prin revizuirea procentului de muncă pe durată determinată în diferite țările OCDE; vei gasi o relație invers proporțională între angajarea pe durată determinată sau precară și normele privind concedierea.
Din aceste motive, nu mi se pare oportună compararea ratei de angajare pe durată determinată a Italiei - în conformitate cu standardele europene - cu media OCDE, care include țările în care există un drept larg de a întrerupe piața muncii .
În fine - tot pe acest subiect - nu trebuie să confundăm fluxurile (unde predomină angajările pe perioadă determinată chiar dacă sunt în scădere) cu stocurile (unde nu există comparație între munca stabilă și alte tipuri), ținând cont însă că - chiar și dacă guvernul intenționează să prelungească termenele prevăzute în decret de demnitate, (niciodată aplicată pentru că a creat mai multe probleme decât a rezolvat) utilizarea muncii pe durată determinată va avea întotdeauna limite temporare.
Vouchere și muncă cu jumătate de normă
O considerație suplimentară este adecvată în ceea ce privește reintroducerea voucherelorîn toate sectoarele productive. Dacă problema sunt înșelătorii – adică raportarea a mai puține ore decât cele efectuate efectiv – trebuie să se țină cont de faptul că procedurile s-au schimbat datorită digitizarea cererilor, care permite un control mai mare (chiar si in ceea ce priveste plafoanele prevazute pentru folosirea muncii ocazionale) asupra regularitatii.
La urma urmei, abuzul de contracte pe termen scurt nu este străin desființării bonurilor în anul 2017. Se mai observă - se scrie în Raportul tehnic la legea bugetului - că un recurs mai larg la job ocazional ar trebui să conducă la o utilizare mai redusă a altor tipuri de contracte (de exemplu, muncă pe durată determinată, muncă sezonieră), care, în lumina beneficiilor mai mari acordate de noile tichete (CPO), ar duce la venituri fiscale mai mici.
În cele din urmă, sunt conștient că vocea involuntar part-time este prevăzut în statisticile oficiale, dar nu găsesc o justificare pentru o astfel de clasificare, cu excepția faptului că acolo unde există o ocupare feminină ridicată, în țările nord-europene, ponderea muncă cu jumătate de normă. 4% dintre femeile din UE au un loc de muncă cu fracțiune de normă (2021). O pondere care în cazul bărbaților este egală cu doar 1,8%. Astfel, munca cu fracțiune de normă se dublează în rândul femeilor. Cu toate acestea, această cifră variază foarte mult de la o țară la alta.
În toate statele membre aleUniunea Europeană în media anuală 2018, 181.4 milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani aveau un loc de muncă cu normă întreagă (110.2 milioane de bărbați și 71.2 milioane de femei), alte 43 de milioane au fost angajate cu normă parțială (10.5 milioane de bărbați și 32.5 milioane de femei). În 2018, cel mai mare procent de muncă cu fracțiune de normă a fost înregistrat în Țările de Jos la 50.1%, în Austria la 27.3% și în Germania la 26.8%; aceste țări au avut, de asemenea, cele mai mari rate de angajare cu fracțiune de normă a femeilor. În Olanda această rată a fost de 75.6%, în Austria de 46.9% și în Germania de 46.3%. În media europeană, procentul bărbaților angajați cu fracțiune de normă a fost de 8.7%, iar femeile de 31.3%.
Ocuparea cu normă întreagă a înregistrat doar o creștere moderată, în medie de 0.5% în deceniul 2008-2018, și a fost atribuită în principal creșterii angajării cu normă întreagă a femeilor (+4.0%), deoarece cea a bărbaților a scăzut cu 1.7%. Numărul locurilor de muncă cu fracțiune de normă în statele membre ale UE în 2018 a fost cu 2008% mai mare decât în 12.6, cu o creștere relativă clară a bărbaților cu 24.5% față de femei (+9.2%). Acestea sunt date care preced tsunami-ul pandemiei. Dar ele sunt la fel de semnificative pentru o tendință consolidată și similară în toate țările UE.
