Et timui, eo quod nudus essem, et abscondi me. Mi-a fost frică pentru că eram gol, spune Adam Domnului care-l caută și m-am ascuns. Înainte, când erau în stare de grație, bărbatul și femeia nu cunoșteau nicio rușine. Acum, după Cădere, se simt brusc impuri, încearcă să se acopere cât pot de bine și se ascund de la vedere.
China, după cum vom vedea, este o scuză excelentă, la fel cum petrolul, piețele emergente, diminețile de sfârșit de vară sau de toamnă sunt scuze mai mult sau mai puțin bune. Dar adevăratul motiv pentru care piețele bursiere se zvârcesc și se luptă să-și recapete echilibrul nu suferă de o lovitură bruscă, ci rușinea de a fi crescut prea mult în ultimii ani. Bursele nu cunoșteau nicio rușine când erau în stare de grație, adică când erau în deplină comuniune cu băncile centrale, care le priveau cu un ochi binevoitor și îi încurajau să crească.
Asemenea animalelor în cele din urmă domesticite, piețele, cândva mândre și sălbatice, au ajuns să depindă din ce în ce mai mult de stăpânul care le hrănea cu Cantitative Easing și îi proteja de orice cădere grăbindu-se prompt la salvare. În schimbul libertății și gândirii lor critice, li s-a oferit căldura asigurare a aproape dispariției volatilității și posibilitatea de a se aventura mai departe pe drumul spre sus în fiecare zi.
Dar pe 6 mai, cu celebra remarcă a lui Yellen despre bursele scumpe, șeful a semnalat sfârșitul pauzei. Piețele s-au ghemuit imediat, cu urechile în jos, lăutăind pe loc. Sigur, era mai frumos când urcai în grabă, dar până și rotațiile de la un sector la altul cu degetele arătător tot pot da satisfacție și sens vieții. Din 6 mai, însă, s-a întâmplat ca băncile centrale să manifeste din ce în ce mai multă indiferență față de bursele.
Odată cu economiile mai stabile, cel puțin în țările dezvoltate, nevoia unor burse de valori deosebit de puternice a dispărut, în timp ce amintirea încă proaspătă a pagubelor produse economiilor de bulele din anii 1999-2000 și 2004-2007 ne-a condus la Privește cu oarecare îngrijorare, dacă nu cu supărare, la niveluri atât de înalte. Oamenii, de altfel, au inaugurat neoliticul domesticind animalele nu pentru a le face tovarăși de joacă ci pentru a le mânca sau măcar, pentru a le face să muncească din greu târând plugul sau căruciorul.
Băncile centrale hrăniseră și protejaseră bursele gândindu-se că vor fi reciproc, lucrând pentru ele și făcând ca bogăția să se infiltreze în întreaga economie, dar acest lucru s-a întâmplat puțin. Dezamăgite și indiferente, băncile centrale au urmărit corecția din ultimele zile cu o tăcere la fel de rece ca în octombrie anul trecut, răspunsul lor la un declin mai modest decât cel actual a fost cald și solicitant.
Influentul Dudley, care a fost plin de întrebări despre atitudinea Fed față de piața de valori, aproape a ridicat din umeri. Bursa urcă și coboară, a spus el în esență, este treaba lui. Avem grijă de economia, care până la urmă continuă să meargă bine. Pierderea stării de grație va fi metabolizată în timp de burse, așa cum omenirea a învățat să se descurce chiar și odată expulzată din Grădina Edenului.
În momentul de față, însă, produce o anxietate de abandon de înțeles, blochează orice dorință de creștere automată și, mai ales, ne obligă să comparăm serios datele realității cu nivelul cotațiilor. Și tocmai din acest din urmă front au venit idei oarecum neplăcute. Rotiți azi, rotiți mâine, s-a dovedit că era mai ușor să găsiți sectoare de vândut decât sectoare de cumpărat.
Energia a căzut de mult din favoare, așteptările privind ciclurile ciclice au fost reduse, utilitățile au fost blocate de la creșterea iminentă a ratei, băncile deprimate de posibilitatea ca majorarea să fie în schimb amânată, tehnologia penalizată de temerile legate de China, rețelele de socializare vizionate cu suspiciune și biotehnologie pentru multiplii adesea înalți, lumea părea să alunece de sub picioare când ultimul sector care părea invulnerabil, mass-media, a trimis câteva semne de stres.
Nu suficient, speranța de viață a ciclului economic s-a scurtat, iar viața reziduală pare în orice caz mai sumbră. Sfârșitul superciclului global al creditelor înseamnă că va trebui să mergem pe cont propriu, fără stimulente. Și aceste forțe, așa cum arată creșterea scăzută a productivității, nu sunt deloc spectaculoase. Cu toate acestea, există și aspecte pozitive. Imposibilitatea de a recurge la stimulente (altele decât cafeaua fadă Qe) face ca ciclul să fie mai plat, dar și mai stabil.
Chiar dacă există mai multe datorii în jur decât în 2008, nu este sigur că următoarea recesiune va fi la fel de devastatoare ca cea pe care am lăsat-o în urmă cu minuțiozitate. A fost o vreme, gândiți-vă doar la anii XNUMX și începutul anilor XNUMX, când recesiunile erau scurte și superficiale. O economie care crește și investește puțin cu greu produce excese. Cei care au investit prea mult, cum ar fi energia și mineritul, plătesc acum prețul și servesc drept lecție pentru toți ceilalți.
Excesele financiare, la rândul lor, trebuie guvernate. În această direcție merg dezumflarea obligațiunilor europene din ultimele luni și a pieței de valori din ultimele zile. Volatilitatea mai mare conduce piața la o mai mare prudență și previne rele mai grave. Levierul financiar nu mai este la fel de mare ca înainte și continuă să scadă. În ceea ce privește China, cei mai liniștiți sunt cei care o urmăresc de ceva vreme și care îi cunosc cel mai bine limitele, dar și puterea subiacentă.
Raportul anual al FMI privind China, tocmai a fost lansat, este plin de laude și complimente pentru transformările în curs, toate acestea mergând în direcția bună. În schimb, cei care trăiesc din ultimele date sau date, sau din fluctuațiile bursei din Shanghai, intră în panică. În ceea ce privește credibilitatea statisticilor chineze, care în ochii noștri par ridicate când sunt rele și nimic când sunt bune, să ne pregătim pentru ce e mai rău.
De altfel, celor care au decis să nu creadă, datele pentru următorii câțiva ani le vor părea și mai contrafăcute, pentru că producția nu va mai crește, dar serviciile vor exploda. Întrucât aproape toate datele de înaltă frecvență privesc produsul material, cei care se uită doar la asta vor rămâne veșnic sceptici și vor continua să creadă că celebra creștere oficială de 7 la sută, din ce în ce mai alcătuită din servicii, este un 7 politic decis la masă.
Celălalt mare avantaj al creșterii globale reduse este că ratele reale vor rămâne negative la nivel mondial. Desigur, manualele învață că ratele nu sunt o funcție a creșterii, ci a decalajului de producție. Cu toate acestea, nimeni nu știe cât de mult este decalajul de producție, în timp ce faptul că creșterea este modestă este o certitudine evidentă. Acesta este motivul pentru care băncile centrale vor continua cu politicile expansioniste și vor vedea pe loc nivelul real al output gap-ului.
În practică, ei vor aștepta o adevărată inflație a salariilor înainte de a se înăspri prea mult. Între timp vor încerca să strângă, atunci când va fi posibil, cât de cât pentru a nu fi prea prinși neprevăzuți în cazul în care inflația începe brusc. Vom călători, așadar, în lunile următoare, între maximele bursiere pe care le-am văzut în ultimele luni și minimele încă necunoscute, dar probabil deloc abisale.
Noi maxime nu vor fi imposibile, dar vor fi obținute în sudoarea fruntei câștigurilor, nu cu zâmbetul mulțumit al băncilor centrale. La urma urmei, aceasta este condiția umană după păcatul originar.
