O țară care își distruge școala nu o face niciodată doar pentru bani, pentru că lipsesc resursele sau costurile sunt excesive. O țară care dărâmă educația este deja guvernată de cei care nu au decât să piardă din difuzarea cunoștințelor.
Italo Calvino
Rezultatul rezultatelor sondajului „Literația financiară în PISA 2018”, publicată pe 7 mai trecut, despre competențele elevilor de 15 ani nu lasă nicio cale de îndoială, dacă a existat vreodată, și fotografiază nivelul de competențe financiare atins și necesar pentru trecerea de la școlarizarea obligatorie la învățământul superior, la lumea muncii și viața de zi cu zi sub media OCDE și se înrăutățește din 2015.
Rezultatele văd 1 din 5 elevi nu posedă abilitățile minime necesar, iar studenții italieni obțin scoruri mai mici decât alte țări OCDE cu același scor la matematică și literatură. În plus, o diferență de gen persistă doar pentru Italia și alte două țări, celelalte rezultate se bazează pe familii și profesori ca puncte de referință primare ale educației lor, pe lângă internet.
OCDE încă face presiuni în raportul Skills Outlook 2019, care afirmă că populația italiană lipsesc competențele digitale de bazăatât pentru studenți, cât și pentru muncitori. Iar 3 profesori din 4, 75,2%, recunosc că au nevoie de pregătire specifică în domeniul digital, adică ITC, pentru a-și desfășura profesia. Dacă ne uităm apoi la un mic 25% dintre lucrătorii italieni care folosesc software de birou și un 40% care declară că nu pot folosi eficient programele de lucru digitalizate, este clar că trebuie să pornim de la școli pentru a schimba programele care au rămas neschimbate. la nevoile de calificare de acum zeci de ani.
Dar asta nu este tot: chiar și în tabelul european „Femeile în digital”, Italia rămâne în urmă față de toți cei 13 indicatori care măsoară incluziunea femeilor în locuri de muncă digitale, cariere și antreprenoriat.
Potrivit experților OCDE, pentru a umple aceste lacune, ar trebui adoptată o abordare multidisciplinară pentru a crea strategii naționale. pentru educația financiară care sprijină tinerii, profitând de oportunitățile pe care digitizarea le oferă pentru a transmite instruire mai ales în acest context de urgență și care păstrează construirea unor bune obiceiuri de pregătire financiară la nivel de familie și școală.
Învățare la distanță: „Fă-mi o favoare!”
Înainte de izbucnirea pandemiei, potrivit Agcom, 47% dintre profesori foloseau instrumente digitale zilnic și două treimi din școli aveau o legătură capabile să acopere nevoile de includere a activităților didactice desfășurate cu instrumente digitale. Mai mult, în ultimii 5 ani, utilizarea registrului electronic a crescut de la 69 la 84% din școli. Din aceste date, punctul de cotitură pentru integrarea și complementaritatea în utilizarea digitalului interactiv la școală alături de o abordare mai tradițională părea să fie o realitate în creștere.
Dar regiunile cu școli care nu pot avea sau își permit un indice de conectivitate apropiat de medie, nu numai din lipsă de mijloace, dar eminamente din cauza lipsei de „infrastructură tehnologică și conexiuni în bandă largă”, mulți rămân: din regiunile sudice dar și în Lazio, Veneto și Sardinia. Procesul de digitalizare a școlilor, care este în desfășurare în Italia de mai bine de un deceniu, a fost frenat, printre alții, de doi factori: eșecul implementării integrale a Planului național pentru școli digitale din 2009 al Ministerului Educației, conform căruia prin În 2020, toate școlile ar fi fost echipate cu bandă largă, iar politica de întârziere a Planului Ultra Broadband.
Deci înseamnă că aparatul digital trebuie să fie funcțional și integrate cu predarea pe de o parte și învățarea pe de altă parte. Este inutil să avem structuri digitalizate sau acoperire Wi-Fi în toate sălile de clasă dacă predarea, după cum am văzut, rămâne neschimbată pe modelele trecute.
Atenție însă să credeți că Învățământul la distanță este panaceul pentru a ascunde sub covor urgența abordării unei reforme structurale pe termen lung a Școlii.
Școala italiană a făcut un efort imens să se adapteze la nevoile dictate de izolare dar este nevoie și de o Strategie pentru Învățământul la Distanță, nu doar ca accesoriu de ultimă instanță, pentru a nu pierde comoara acestei experiențe și pentru un viitor al elevilor proiectat către o societate incluzivă și durabilă. .
Când Drepturile devin Voce și ieși din tăcere
Inegalitatea de gen este o realitate în țara noastră, în fața articolului 3 și a tuturor celorlalte articole din Constituția noastră din care nu se poate găsi nicio justificare pentru diferențele salariale și excluderea din lumea muncii sau mai degrabă persistența unor obstacole contraproductive. din punct de vedere economic si social. Și ca și alte inegalități, în această eră a „rezistenței” la COVID, sunt un cost social pe care nu ni-l putem permite, pentru că o adevărată redresare economică are nevoie de toată lumea.
O bunăstare socială pe scară largă, însă, într-o țară în care 12 milioane de contribuabili nu și-au plătit impozitul pe venitul personal în 2019, iar 6% plătesc 40% din totalul IRPEF (cu o declarație fiscală care depășește 50 de mii de euro), devine o himeră, și este evident că doar lărgirea bazei de impozitare ne va putea salva de o deriva bunăstării care generează suficientă creștere, nașteri și dezvoltare pentru a-și reveni din depresia economică estimată pentru acest an, de peste -9%.
Cuvintele lui Philip Lane, economist-șef al BCE, în ultima conferință de presă, au reiterat un concept fundamental, drag lui Draghi și prezent ca mantră în discursurile sale din ultimii doi ani, și anume că Guvernele vor trebui să acționează asupra pârghiei fiscale și pe lumea muncii, cu ajutoare dar și cu reforme lungimii.
Despre datoria italiană, același economist îi asigură pe toată lumea că pentru Italia, precum China și Japonia, datoria uriașă atunci când este deținută în mare parte de cetățeni (în Italia doar 30% este în mâini străine, restul este distribuit între BCE și interne) nu generează presiune asupra economiei. Dar această povară, care este estimată pentru 2020, ar trebui depășesc 45 de euro fiecare, iar prognoza de a ajunge la 160% din raportul datorie/PIB, este o ipotecă asupra capului tinerilor și a dreptului lor la studii și la muncă.
Dreptul la educație este o prioritate, și am văzut-o ca atare pentru majoritatea țărilor europene în care urgența unui plan eficient care să privească nu numai activitățile economice și sociale, ci și și mai ales la școală, vizează evitarea tulburărilor psiho-fizice pentru cei mai tineri și familiile lor, pentru că sănătatea este și asta. Și să prevadă deschideri eșalonate de școli măsurate prin date regionale și sociale, pentru cele mai fragile zone ale țării, este un act de responsabilitate o datorie care nu poate fi ocolită cu un simplu și ilogic: „Vom redeschide în septembrie poate... poate chiar pe 1 octombrie!”. Pentru că anunțurile fără fezabilitate pentru a testa reacțiile oamenilor nu sunt demne de o țară care se pretinde dezvoltată și parte a G7.
Un plan ambițios, dar serios de redeschidere treptată, bazat pe o planificare pe termen lung, este o necesitate, iar deficitul de informații și claritate nu creează nici așteptări, nici perspective, ci doar descurajare pentru familii și, mai ales pentru femeile care au văzut timpul dedicat îngrijirii dublu tratament. .
concluzii
Dreptul la educație, cu servicii și programe adaptate nevoilor lumii muncii, a universității și familiei, mână în mână cu digitizarea școlii sunt două pârghii importante ale unei schimbări de neoprit și respectuos pentru toți. Așa cum introducerea educației financiare și a competențelor digitale este combinația perfectă pentru a ajuta la eliberarea noilor generații din țara noastră de date îngrijorătoare și inacceptabile.
Cu siguranță creșterea cunoștințelor tinerilor este un angajament pe care l-am asumat cu Fundația Global Thinking, un proiect internațional care ne vede angajați pe teritoriul național și nu doar să sprijinim și să lucrăm împreună cu familiile pentru a răspândi educația financiară de bază începând cu fetele, femei muncitoare, capi de familie dedicati grijii sa-si construiasca un viitor senin si sa nu se resemneze sa fie in lumina reflectoarelor doar ca „amortizor social”, cel mai ieftin!
