Tema complexă aceea de salariul minim şi productivitate.
Asupra salariului minim este necesar să se decidă cine îl fixează, cu ce criterii, valoarea de pornire și, nu în ultimul rând, cum se modifică în timp. Să presupunem că o stabilește guvernul.
Să presupunem că valoarea de pornire ar putea, dat fiind contextul, să nu fie prea diferită de referința lui 1200 euro pe luna.
Salariul minim și productivitate: conectați-l la contractul colectiv național
Criteriul, care determină și dinamica, ar trebui totuși să respecte rolul de negocierea colectivă. Știm că aceasta este o junglă: aproape o mie de CCNL depuse la CNEL, dar mai puțin de 10 sunt aplicate la mai mult de jumătate dintre angajați.
Găsirea unei formule care spune că salariul minim este egal cu X la sută din media salariilor mediane tabelare ale acestor câteva contracte, cu X adecvat, ar da 1200 de euro (sau orice ar fi acesta) și ar introduce un mecanism de ajustare sănătos. , compatibil cu creșterea economiei italiene și ar înlocui multe contracte colective „inteligente” sau în orice caz inacceptabile într-o țară civilizată, menținând centralitatea negocierii colective.
Salariul minim: singur nu este suficient, este nevoie de mai mult pentru productivitate
Desigur, doar salariul minim nu este suficient. Într-adevăr, ar putea fi contraproductiv. Sunt cei care sunt nevoiți să efectueze ore suplimentare gratuite, muncă pe cont propriu fals, muncă nedeclarată.
Introducerea salariului minim, când va fi, în lipsa măsuri de control nu va muta decât lumea de mijloc în scufundare.
Capitolul în sine tema lui curatatorii si ingrijitorii că cu 700 de locuri de muncă și 800 de locuri de muncă nedeclarate reprezintă în jur de 10 la sută din ocuparea forței de muncă: când se va putea deduce costul muncii pentru acești muncitori din veniturile angajatorului, dându-le demnitate reală?
Despre relația dintre salariul minim și productivitate aș spune că corelația este scăzută. Salariile în Italia au crescut puțin în comparație cu alte țări, deoarece produsul intern brut nu a crescut aproape nimic în 20 de ani. Și dacă productivitatea nu crește, salariile nu cresc.
Dar acest lucru este adevărat în medie. Pe productivitate italiană scăzută, care se corelează evident cu salariile mici, factorii determinanți sunt mulți dar cert este că unul dintre cei mai importanți este în structura sectorială și chiar mai dimensională a economiei italiene.
În Italia, companiile producătoare și neproducătoare cu un impact tehnologic și inovativ ridicat cântăresc mai puțin decât în alte țări. Acestea sunt însă cele care cresc productivitatea medie direct dar și indirect.
Și apoi sunt prea multe microîntreprinderi, nu sunt destule mici, puține mijlocii și foarte puține mari. Asta a fost de fapt alegerea politicii italiene de cel puțin douăzeci de ani (dar poate mult mai mulți) și acesta este rezultatul.
În Cupertino, chiar și barmanul câștigă cu 40 la sută mai mult decât colegul său din New York…..dar în Italia încă nu văd niciun mere, nici măcar o Annurca.
Citit de asemenea: Salariul minim, o lege nu este suficientă pentru a crește salariile: multă confuzie și multă demagogie
