În discuția deschisă asupra referendumului constituțional din 20-21 septembrie, după intervențiile directorului și președintelui FIRSTonline, Frank Locatelli ed Ernesto Auci, iar după ce a luat poziție în favoarea NU al Bruno Tabacci e Inocenta Cipolletta, le găzduim acum pe scurt pe cele ale lui Pietro Di Muccio de Quattro (fost director al Senatului, fost parlamentar FI și profesor) și ale constituționalistei Andrea Pisaneschi, de asemenea, opuse reducerii abrupte a numărului de parlamentari așa cum este propusă de legea aprobată. în Parlament și acum supusă probei votului.
PIETRO DI MUCCIO DE QUATTRO SI PARLAMENTUL AMPUTAT
„Sunt multe și fundamentale motive pentru care este necesar să se voteze NU la referendumul privind reducerea a unei treimi din parlamentari, adoptat sub două pretexte: îmbunătățirea eficienței Parlamentului și reducerea costului acestuia.
Mulți naivi, chiar redactori de ziare, au ajuns până acolo încât au susținut că eliminarea unei treimi din parlamentari ar trebui să fie considerată chiar indispensabilă pentru a apropia Camerele de standardele de productivitate demne de un Parlament ideal. Acest pseudo-argumentul este pur și simplu fals în fapt și în drept. Parlamentul nostru este poate cel mai prolific din întreaga lume. Produce o cantitate impresionantă de legi, legi, legi privind prevederile și chiar legi ad personam. Potopul de legislație este în mod constant depreciat de cei, dar nu doar de cei, care astăzi cer un Parlament mai mic, astfel încât să poată accelera munca și să adopte și mai multe legi și mai repede. Neprudenții sunt convinși, în mod greșit, că Parlamentul este cu atât mai bun cu cât este mai eficient în adoptarea legilor. Dar se înșală foarte tare nu doar pentru că actualul Parlament, din păcate, reușește foarte bine în el, ci și pentru că Parlamentul nu este și nici nu trebuie să fie o linie de asamblare a cărui eficienţă trebuie să se bazeze pe un fel de taylorism normativ.
„Parlamentul amputat” (așa îmi place să-l numesc și vă încurajez să-l numiți!) ar concentra puterile legislative și de supraveghere într-un număr considerabil mai mic de mâini. Dacă suveranitatea populară, exercitată în formă reprezentativă, ar converge către un organism atât de restrâns, s-ar produce acest paradox: funcțiile parlamentare specifice ar întâmpina dificultăți mai mari în îndeplinirea lor obișnuită, în timp ce s-ar încuraja modalitățile dăunătoare și periculoase de exercitare a acestora. De exemplu, sediul legislativ/deliberativ al comisiilor, care avea să devină cuibul în care să clociți ouăle de șarpe. Pe scurt, pe scurt, „Parlamentul amputat” ar spori defectele actualului parlamentarism în timp ce i-ar diminua meritele. Un rezultat autoînfrângător, pe cât de regretabil, pe atât de incontestabil, pe care „amputații” bine intenționați nu trebuie să-l fi evaluat”.
ANDREA PISANESCHI: SCHIMBAȚI PENTRU NU SE SCHIMBA NIMIC
Este corect să modifici Constituția, într-o parte calificativă a formei de guvernare, precum instituțiile reprezentative, cu deplina conștientizare că această schimbare nu va avea niciun efect asupra funcționării statului? Și atunci care este motivul acestei schimbări?
Aceste întrebări își găsesc un răspuns în unele gânduri retro ale reformei, care acționează ca un lipici la aceeași și care sunt, da, foarte puțin împărtășite.
Il prima retrospectivă este că acesta ar putea fi primul pas. Vor urma și altele (dar nu se știe absolut în ce direcție). Cu alte cuvinte, există ideea că modificările constituționale pot fi făcute fragmentar, fără o viziune clară asupra întregului, spre unde vrem să ajungem, pe baza căror valori și prin ce instituții juridice.
Acum, toată lumea știe că constituțiile au un conținut juridic, dar sunt și simboluri ale identității și instrumente de unitate și coeziune socială. Cert este că ele pot fi modificate atunci când evoluția istoriei, a fenomenelor sociale, a relațiilor internaționale o impun pe de o parte, iar când în țară, pe de altă parte, există o humus cultural care permite reunirea unor valori noi și mai avansate într-un nou text constituțional. Din acest motiv, însă, și dimpotrivă, schimbarea Constituției necesită o viziune și un proiect instituțional de ansamblu. Dacă se constată că tehnica din ce în ce mai utilizată de modificare a legilor ordinare „în bucăți mici” distruge progresiv statul de drept, tocmai din lipsa unui design de ansamblu, cu atât mai mult motiv pentru care o asemenea practică nu ar trebui validată pentru Constituție. , a cărui funcție istorică și juridică este tocmai aceea de a asigura și stabiliza existența unui proiect de ansamblu.
În al doilea rând, dacă este nevoie de un fundal și o viziune culturală pentru a modifica o constituție, care este fundalul și viziunea culturală a acestei reforme? Aici retrospectiva este evidentă: reforma cade numai și exclusiv pe o viziune conflictuală între „popor” și „castă” între politică și pretenția că politica se poate face prin antipolitică, între reprezentare ca mecanism tradițional de canalizare și mediere a intereselor și „noi” mecanisme directe care ocolesc instituțiile clasice ale democrației parlamentare.
În al treilea rând, reforma întărește o nouă convingere, care recent s-a consolidat într-un mod periculos în țară. Ideea că o viziune complexă asupra lucrurilor este un instrument folosit de „castă” și „puterile care sunt” ca instrument de excludere socială și de luare a deciziilor ; că problemele sunt în realitate întotdeauna simple, iar legitimitatea populară este suficientă pentru a permite celor care au obținut această legitimitate să ia decizii.
Această viziune este evidentă în perspectiva reformei. În lumea lui social, de stare de nervozitate, unii slogan din două rânduri, ce poate fi mai simplu decât o tăietură liniară a parlamentarilor? Toată lumea înțelege acest lucru și în primă instanță este și greu să fii împotrivă tocmai din cauza banalității propunerii. Nu se menționează problemele – complexe – ale unui bicameralism egal într-un stat regional, ale alegerilor privind rolul guvernului față de Parlament, ale echilibrării delicate a puterilor. Un obiectiv simplu este atins – așa cum sa menționat în esență irelevant – dar este folosit pentru a valida ideea că lucrurile pot fi făcute într-un tranşant, fără să ne oprim prea mult asupra problemelor „înconjurătoare”. Este aceeași metodologie urmată pentru problema concesiunilor de autostrăzi, pentru Ilva, pentru Alitalia, pentru Mes.
A valida, cu surplusul de legitimitate care rezultă din votul popular direct, că aceasta este metoda corectă de a aborda probleme complexe, chiar de natură constituțională, este mai dăunătoare decât efectele pe care le poate produce reforma.
