Judecata autorului: 
Nu s-a întâmplat niciodată ca această întâlnire săptămânală de cinema să atribuie mai mult de patru stele. De data aceasta facem o mare excepție cu Papa Francisc – Un om de cuvânt, un film documentar de Wim Wenders, în cinema pentru câteva zile. Este un eveniment cu totul excepțional mai ales pentru personaj, protagonistul absolut: Papa Bergoglio. Apoi pentru că, încă o dată, regia lui Wenders reușește să ofere un film de o profunzime și o completitudine rară împreună cu sugestii emoționale deloc ușor de găsit pe marele ecran.
Mai mult decât un film, este un documentar în care, în acest caz, cinematograful este doar un container, un loc fizic în care să apreciezi calitatea tehnologiei de proiecție (filmată în 4K), capabilă să pună în valoare imagini de un impact foarte puternic. la cel mai înalt nivel. Este un documentar „work in progress” pentru că ne duce direct în profunzimile marilor drame care nenorocesc astăzi, în momentele în care scriem și citim, întreaga planetă, întreaga populație. Bergoglio vorbește frontal și prin contacte directe cu marii pământului despre mediu, pace, război, dreptate, dar și despre fericire, zâmbete, umanitate. Nimeni nu este nevinovat, despre nimeni nu se poate spune că lipsește de la observarea a ceea ce se întâmplă oricând în orice loc din lume. Wenders, prin ochii Papei și nenumăratele sale călătorii, luminează scena, își deschide privirea către tot binele dar mai ales către tot răul care chinuie omenirea.
[smiling_video id="33942″]
[/smiling_video]
Povestea cinematografică se bucură de ajutorul formidabil al protagonistului său extraordinar și unic. Simplitatea și spontaneitatea pe care Francesco le are de a fi în fața camerei este aceeași pe care o vede atunci când participă cu privirea la viața oamenilor pe care îi întâlnește. Spectacularitatea lui firească, „profesionalismul” lui auctorial și actorial (dacă ni se îngăduie acești termeni) nu are egal. La urma urmei, Papa Francisc este iezuit și cunoaște foarte bine artificiile, tehnicile limbajului prin cuvânt și trup. Folosește impecabil toate instrumentele dialecticii, retoricii, elocvenței pentru a merge direct în miezul raționamentului, la sinteza problemelor. Rezultatul este imediat, interlocutorul este luat de simplitatea mesajului, îl primește și îl face al său. În plus, stăpânește perfect limbajul expresiilor, al expresiilor faciale și, în diversele sale posibilități expresive, îl folosește pe cel care este cel mai în măsură să promoveze comunicarea: zâmbetul. În felul acesta, după cum se spune în jargon, Papa „găuri camera” și chiar și atunci când abordează subiecte delicate, precum pedofilia, reușește să facă imediat de înțeles sinteza gândirii sale.
Wenders îl ajută, dar, poate, nu mai mult decât este necesar: materia primă este la îndemână, începând de la secvențele de filmări în prim plan. Marea lucrare a acestui documentar constă mai mult în alegerea, în selecția atentă, a unor cantități enorme de imagini. Există o muncă colosală de cercetare, documentare, selecție și asamblare ghidată de o mână și o sensibilitate pe care puțini le pot avea. Wenders este, după părerea noastră, un regizor capabil să lucreze la viziuni, la emoțiile care pot apărea din ele, așa cum puțini regizori contemporani sunt capabili să facă. Mai mult, Wenders nu este doar regizor, ci în producția sa nemărginită a desfășurat toate meseriile cinematografiei: de la scenarist la producător, de la actor la fotograf, și din acest motiv reușește să pună atât de multă măiestrie în munca sa. În același gen de producție, documentarul, ne amintim Bine Vizualizați cluburile sociale din 1999 e Sarea pământului din 2014 dedicat celebrului fotograf Sebastião Salgado. Nu putem să nu amintim câteva dintre capodoperele sale: Over the time of '76, The state of things of '82, Paris, Texas of 1984 and The sky above Berlin of '87.
Cele cinci stele sunt un tribut datorat unui Maestru al spiritualității împreună cu un Maestru al cinematografiei. În acest caz, haideți, cu C mare.
