Cât despre Joseph Beuys (Krefeld, 1921 – Düsseldorf, 1986) deci pentru Salvatore Scarpitta (New York, 1919 – 2007) biografia lor a fost decisivă în cercetarea lor artistică, mai ales experiența celui de-al Doilea Război Mondial care i-a văzut implicați dramatic, chiar dacă pe fronturi și aliniamente opuse. Atât artiștii energici, cât și cei multidisciplinari au amalgamat total arta cu viața în încercarea de a schimba societatea, încercând să meargă, prin inspirație artistică, dincolo de materialitate, într-o lume plină de înalte valori spirituale.
De asemenea, împărtășesc dragostea pentru natură, utilizarea materialelor organice în munca lor (grăsime, lemn, pământ, bucăți de pâslă, benzi de bumbac), dar mai presus de toate energia creativă și certitudinea că experiențele dobândite prin artă creează ceva care odată ne îndeamnă din nou să înălțăm viața umană într-un mod edificator. Beuys și Scarpitta cu predare, spectacole, instalații și angajament pentru apărarea mediului și a naturii, au creat o artă puternic legată de viață, o experiență de artă antropologică și socială.
Cât despre Beuys, pentru care arta nu mai este un concept de muzeu, tot pentru Scarpitta arta este un mijloc fundamental de dialog între bărbați; cei doi artiști-șamani, spirite libere și neconvenționale, au scos arta din galerii și muzee, pentru a o plasa în mijlocul naturii, pe o insulă îndepărtată, într-un parc al orașului, într-un garaj, pe un circuit auto în care apar noi energii creative care permite spectatorului implicat să interacționeze cu acesta
Salvatore Scarpitta s-a născut la New York în 1919 și a crescut la Los Angeles unde a rămas până în 1936, an în care și-a început studiile la Academia de Arte Frumoase din Roma. În perioada italiană (1936-1958) se apropie de Leo Castelli, care îl invită să expună în galeria sa din New York; era 1959 când Galeria Leo Castelli expune Extramurals, expoziția care prezenta pânzele lui Scarpitta, printre cele mai cunoscute din producția sa, realizate cu bandaje și benzi de țesătură; din acel moment și până în 1992 Scarpitta a expus la Galeria Leo Castelli în zece expoziții individuale și mai multe expoziții de grup. Aici își prezintă și cercetările asupra mașinilor, element recurent în producția sa sculpturală, fascinat de ideea mișcării ca metaforă a existenței, își construiește sculpturile cu mașini și piese de utilaje, schiuri, sănii. Se leagă de personaje precum De Kooning, Rothko și Kline, Harold Rosenberg. A fost prezent cu camere personale la Bienala de la Veneția în 1972 și 1993. Lucrarea sa este prezentată în colecția Castello di Rivoli Museo d'Arte, Torino, catalogul raisonné editat de Luigi Sansone a fost publicat de Mazzotta, Milano. Scarpitta a murit la New York în 2007.
Joseph Beuys s-a născut la Krefeld în nordul Germaniei în 1921, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a înrolat ca pilot în Forțele Aeriene Germane, iar în 1943, în timp ce participa la ofensiva nazistă împotriva rușilor, avionul său a fost doborât în Crimeea. Beuys este găsit pe moarte și pe jumătate înghețat de un grup de tătari nomazi care îl vindecă învelindu-l în grăsime și pâslă. Din această experiență Beuys trage inspirația care l-a însoțit de-a lungul activității sale, condusă de-a lungul unui fir misterios de renaștere spirituală, „șamanică”, care ajunge la armonia finală a omului cu sine și cu natura. După război a studiat arta absolvind în 1952 la Staatliche Kunstakademie din Düsseldorf, unde la începutul anilor şaizeci a obţinut catedra de sculptură monumentală. El devine unul dintre cei mai activi membri ai Fluxus, mișcat de dorința de a investiga sensul artei în raport cu fructificarea ei socială. El participă activ la înființarea multor mișcări politico-sociale. Printre cele mai cunoscute motto-uri ale sale amintim „Noi suntem Revoluția”; „Apărarea naturii”; „Toți bărbații sunt artiști”; „Kunst = Capital”.
Joseph Beuys a murit la Dusseldorf în 1986.
