Iată cum agențiile au dat vestea:
„Un nou grup de coronavirus a fost înregistrat la spitalul San Martino din Genova. Conducerea spitalului a confirmat identificarea unui cluster care derivă din varianta engleză la etajul 1 al Pavilionului Maragliano. Potrivit rapoartelor, o asistentă care nu a acceptat să se supună vaccinării anti-Covid a fost de asemenea pozitivă. Protocolul de siguranță a fost implementat imediat la Policlinic pentru a identifica cât mai curând posibil eventualele infecții în rândul pacienților internați. Structurile complexe de Igienă conduse de profesorul Icardi și de Boli Infecțioase conduse de profesorul Bassetti au activat toate procedurile prevăzute de protocol de concert cu managementul sanitar. În acest moment sunt zece persoane care au fost testate pozitiv pentru Covid-19 în spital''.
Acest fapt ne aduce în minte o dezbatere care a avut loc acum câteva săptămâni cu privire lavaccinare obligatorie (mai ales pentru unele categorii deosebit de expuse) si asupra consecintelor pe care refuzul vaccinarii le-ar putea avea asupra raportului de munca, pana la incetarea din motive justificate. Evident, la Genova trebuie constatată legătura de cauzalitate. Și totuși, s-ar părea că un adevărat caz școlar prefigurează, deși în incertitudinea unui cadru legislativ și jurisprudențial nedefinit.
Spitalul, la fel ca toți angajatorii, este supus prevederilor articolului 2087 din codul civil care prevede:
„Întreprinzătorul este obligat să adopte măsurile care, potrivit naturii particulare a muncii, experienței și tehnicii, sunt necesare pentru a proteja integritatea fizică și personalitatea morală a lucrătorilor”.
Cod civil, articolul 2087
Aceasta este o ''regula de inchidere'' a protectiei pentru prevenirea accidentelor, intrucat pentru antreprenor, pentru a fi eliberat de raspunderea penala si civila, nu este suficient sa se respecte pur si simplu legile in vigoare in materie de securitate a muncii. Orizontul articolului citat este cel al particularității, experienței și tehnicii și al indicațiilor care derivă din acestea chiar și în tăcerea legii.
Este în această normă cheia problemei întrucât legea a urmărit contracția virusului la locul de muncă sau în tranzit până la cazul unui accident (cu specificația: de la covid-19), nu numai pentru personalul - cum ar fi personalul sanitar - care lucrează în contact cu virusul, dar pentru oricine poate demonstra etiologia infecţiei.
Cauza violentă a prejudiciului (de la Covid-19) ar fi putut pune companiile în situația de a răspundere strictă, dacă nu s-ar fi precizat, într-o dispoziție ulterioară, că: „În scopul protecției împotriva riscului de contagiune cu Covid-19, angajatorii publici (deci și spital, n.d.) și privați îndeplinesc obligația prevăzută la art. 2087 din Codul civil prin aplicarea prevederilor cuprinse în Protocolul comun de reglementare a măsurilor de combatere și limitare a răspândirii Covid-19 la locul de muncă, semnat la 24 aprilie 2020 între Guvern și partenerii sociali, și ulterior modificări și completări, precum și în celelalte protocoale și orientări menționate la articolul 1, alineatul 14, din decretul-lege din 16 mai 2020, nr. 33, precum și prin adoptarea și menținerea măsurilor prevăzute în acesta. În cazul în care prevederile mai sus menționate nu se aplică, sunt relevante măsurile cuprinse în protocoalele sau acordurile sectoriale încheiate de organizațiile sindicale și patronale comparativ cele mai reprezentative la nivel național”.
În esență, legiuitorul a considerat necesar să prevadă un fel de interpretare autentică a aplicării articolului 2087, tocmai din cauza preocupărilor exprimate de lumea afacerilor și împărtășite, la vremea respectivă, și de Planul Colao: „Posibila recunoaștere ca accident de muncă a contagiunii de la Covid-19, chiar și în -sectoarele sanitare, pune – se scria – o problemă de posibilă răspundere penală a angajatorului care, în multe cazuri, se poate transforma într-o frână la reluarea activităților. Pe de altă parte, pentru lucrătorul care este expus riscului de contagiune din cauza călătoriei pe care trebuie să o parcurgă pentru a ajunge la locul de muncă și pentru a rămâne îndelungat la locul de muncă, poate în contact cu publicul, tratamentul contagiunea ca accident garantează un nivel de protecție, pentru ei și familiile lor, mult mai mare decât tratamentul unei simple boli. Este vorba, așadar, de a identifica – așa cum s-a întâmplat ulterior, ed. – o soluție de compromis care să salveze cele două nevoi”.
În acest punct, se poate rezuma: angajatorul, în temeiul articolului 2087 mai sus menționat, este obligat să adopte toate măsurile care, indiferent de ceea ce este pus în aplicare și indicat de lege, pot proteja siguranța lucrătorului; se are în vedere contagierea de Covid-19, dacă este contractată la locul de muncă accident, de a cărui răspundere scapă angajatorul dacă i se recunoaște că a aplicat corect prevederile Protocoalelor.
Ca parte a măsurilor de protecție, disponibilitatea vaccinurilor, testat în mod regulat de autoritățile competente: o măsură care este rezultatul „experienței și tehnicii”. Atunci apare o obligație pentru angajator (public sau privat) de a-și asigura angajații. Atunci când în contextul raportului de muncă una dintre părți - în cazul nostru prestatorul de servicii - se sustrage unei obligații contractuale punând în pericol sănătatea sa și a colegilor săi, angajatorul - care este în orice caz responsabil pentru siguranța companiei. comunitate – nu are voie să scapi cu a spune: ''Am vrut să-i fac vaccinarea, dar a refuzat''.
Acțiunea salariatului nu îl eliberează pe angajator în situația în care infecția/accidentul are ca rezultat daune grave sau decesul salariatului și al altor colegi infectați; dar refuzul îl împiedică să îndeplinească o obligație însoțită de sancțiuni penale. Apoi mai este problema cu alți subiecți - pacienți, de exemplu, sau rudele acestora - care, dacă sunt infectați, pot acuza administrația că nu au întreprins măsuri pentru înlăturarea unei surse de risc de care avea cunoștință (în examinarea cazului asistenta medicală). evitase în mod notoriu administrarea virusului).
În cazul Genova, administratia spitalului ar fi trebuit macar sa suspende angajatul. Prin urmare, este oportun ca partenerii sociali să ia măsuri pentru a-și actualiza protocoalele demne la noua disponibilitate a vaccinurilor, și pentru că companiile se pregătesc să devină directori pentru administrații.
În cazul refuzul vaccinăriiNu pare să existe o soluție diferită încetarea raportului de muncă de către angajator. Pentru că, dacă te gândești bine, nici măcar nu pare posibil să te transferi la un alt loc de muncă (în izolare totală?) tocmai din cauza naturii contagiunii.
De asemenea, este necesar să se țină cont de statisticile care confirmă existența unei probleme grave: din 131 de reclamații în 2020, analiza pe profesie al persoanei vătămate evidențiază categoria tehnicienilor sanitari ca fiind cea mai afectată de infecții cu 38,7% din plângeri (în trei cazuri din patru sunt femei), dintre care 82,2% sunt legate de asistente. Urmează lucrătorii sociali cu 19,2% (80,9% sunt femei), medici cu 9,2% (48,0% sunt femei), lucrătorii de asistență socială cu 7,4% (85,1% femei) și personalul necalificat din serviciile de sănătate (auxiliar, portar, brancardier) cu 4,7% (3 din 4 sunt femei).
Plângerile lui accident mortal la locul de muncă prezentate la Inail în 2020 au fost 1.270. În ciuda caracterului provizoriu al cifrelor, această cifră arată o creștere de 181 de cazuri față de cele 1.089 înregistrate în 2019 (+16,6%). Creșterea este influențată în principal de decesele survenite și înregistrate la 31 decembrie 2020 din cauza infecției cu Covid-19 la locul de muncă, care reprezintă aproximativ o treime din decesele raportate la Inail de la începutul anului.
