Apă, secetă, căldură arzătoare. Vara 2017 va fi amintită și pentru acest mix de puncte roșii care a readus la suprafață vechi probleme: etanșeitatea sistemelor de apă, investițiile în infrastructură nerealizate, riscul raționalizării apei la Roma, cazul unic al unei capitale cu o deficit care pe de o parte consuma mai mult decat este necesar si pe de alta nu isi face setea durabila. Dar gestionarea apei în Italia este într-adevăr doar „urgență”? De ce? Și ce se poate face pentru a rezolva problemele istorice ale unui sector care devine din ce în ce mai mult noul petrol în care să atragă investiții, să mute finanțare și să generezi dezvoltare?
Avem grijă de Stefano Venier, CEO al grupului Hera, multi-utility care a început în Emilia Romagna și a crescut în Veneto, Friuli Venezia Giulia și Marche pentru a produce, vinde și distribui energie electrică, gaze și apă și pentru a gestiona deșeurile. Jumătate din structura acționariatului se află în mâinile Municipiilor din zonele deservite, iar cealaltă jumătate pe piață, cu o prezență calificată a investitorilor instituționali italieni și străini. În apă Hera este al doilea operator din Italia după Acea și înaintea A2A și Iren, deservește o zonă de captare de 3,6 milioane de locuitori, are o cifră de afaceri de 300 de milioane de metri cubi pe an, iar în Raportul de cercetare-dezvoltare Mediobanca privind utilitățile locale este lider în clasamentul național pentru câștiguri și profitabilitate. Un centru de excelență cu investiții de 1,2 miliarde în sistemul de apă de peste zece ani și o experiență care permite nu doar o viziune corporativă asupra celui mai „fierbinte” subiect al verii, tocmai cel al gospodăririi apei.
Venier lansează trei propuneri, în acest interviu acordat FIRSTonline, pentru a face o schimbare și a accelera reînnoirea indispensabilă a sectorului. Dar mai liniștește: „Garantarea continuității aprovizionărilor și a unui management eficient este mai mult decât posibil și noi suntem dovada acestui lucru. Dar avem nevoie de dimensiuni adecvate, tehnologii și o reglementare care să răsplătească operatorii care garantează performanțe mai bune”. Deci iată textul interviului.
Apeducte cu sită și intervenții de urgență: 90%, în medie națională, este neplanificată. Acestea sunt date de la Autoritatea Sistemului de Energie și Apă. În fața situațiilor virtuoase, există și altele precum Roma sau Agrigento care privesc opinia publică. Apa este încă o „armă” pentru căutarea consensului politic. De ce este o problemă în Italia?
„Apa este o arenă de prea mult timp pentru a obține consens prin utilizarea instrumentală a tarifelor cu blocarea în consecință a investițiilor, ca să nu mai vorbim de dezbaterea înșelătoare pe tema apei publice. Acum ne aflăm într-o Italia cu 60% din rețea care are peste 30 de ani și plătim consecințele acestui deficit structural. Totuși, trebuie spus că dacă apa este o problemă în unele zone, în altele este o oportunitate, o pârghie de îmbunătățire a calității mediului și a siguranței teritoriului având în vedere că atunci când vorbim despre apă nu trebuie să ne gândim doar de gospodărire a apeductelor de uz civil dar și pentru agricultură care absoarbe 60% din consum și pentru industrie (20%).
Problema este strâns legată de dezvoltare: industria turismului, de exemplu, nu își poate permite să riște continuitatea alimentării cu apă. Și continuitatea este garantată cu instrumente precum plan de siguranță a apei, introdus de UE și implementat de Italia pe care îl folosim deja și pe care toate companiile din sector vor trebui acum să le adopte. Acestea sunt planuri pentru a asigura siguranța rețelei de apă prin identificarea de soluții pentru reducerea riscurilor. Ne-am concentrat pe interconectarea rețelelor, control de la distanță, monitorizare prin satelit, măsuri de îmbunătățire a absorbției de energie necesară gestionării rețelelor. Astfel, Hera a redus riscul lipsei cerințelor cu 50%.
Giovanni Vallotti, președintele A2A și Utilitalia, a declarat în urmă cu câteva zile în Parlament că la ritmul actual de construcție va dura 250 de ani pentru a înlocui toate rețelele italiene de apă și că cu tarifele actuale „investițiile pe care ni le putem permite sunt exact jumătate din cele de care ar fi nevoie”. Într-adevăr, Autoritatea a început să ridice tarifele, dar este suficient?
„Autoritatea a creat condiții de stabilitate și programabilitate. Este un fapt foarte pozitiv și nu întâmplător vedem o redresare a investițiilor cel puțin pentru acele grupuri care au dimensiunea, cunoștințele și abilitățile necesare pentru a le face”.
Și aici ajungem la unul dintre marile blocaje din țara cu 8 de municipii: fragmentarea. În Italia 4 mari grupuri – Acea, Hera, Iren și A2A – conduc sectorul, restul este în mâinile a mii de mici afaceri locale. Este un factor de retragere?
„Fragmentarea este cu siguranță un factor de eșec. Discutam problema secetei si a Romei dar in realitate, chiar inainte de deficitul de apa, tara sufera de problema epurarii cu 20% din continutul organic al deseurilor care ajung inca netratate in rauri si in mare. Aceasta este cea mai gravă problemă pentru care ne aflăm sub diferite și costisitoare proceduri europene de încălcare a dreptului comunitar.
Prin urmare, trebuie înțeles că sectorul gospodăririi apei este un sector intensiv în capital și că dimensiunea industrială este necesară pentru a garanta performanța și pentru a face față unor planuri de investiții provocatoare și inovatoare pe care o companie mică nu le poate face în niciun caz. Pentru a da câteva exemple: Hera, împreună cu Municipiul și Regiunea, a lansat un plan pe zece ani în valoare de 150 de milioane pentru scăldat în Rimini, din care o treime a fost deja implementat; și construim o stație de epurare în Trieste pentru un cost total de 50 de milioane. Sunt două proiecte de ultimă oră în Europa.
Este un întreg set de competențe – inginerie, tehnologie, administrație – care se pune în aplicare și pentru că sunt proiecte care necesită angajamente multianuale și care sunt rambursate cu majorări de tarife neapărat repartizate în timp. Cert este că tarifele italiene sunt încă cam jumătate din cele franceze și o treime din cele germane și asta ia resurse”.
Deci tarifele sunt un obstacol?
„Tarifele sunt parțial o frână, sincer mai puțin pentru companiile mari, investim 40 de euro pe locuitor pe an, chiar mai puțin decât unele țări europene, dar față de o medie națională de aproximativ 27 de euro. Legătura există, dar mai ales se referă la realități locale definite. În orice caz, există trei instrumente posibile pentru depășirea constrângerilor și relansarea investițiilor”.
Care?
„Primul: ar fi util să se adopte un tarif național unic, ca la energie electrică. Ar scoate din afaceri companiile care acum mențin tarifele scăzute prin înghețarea investițiilor. A doua este o aplicare suplimentară a Autorității Energetice împotriva Ega locală, organismele din zonele teritoriale optime: încă 13 din 92 de Atos nu au fost înființate în Calabria, parțial în Sicilia și Campania în detrimentul întregului sistem. Al treilea pas se referă la sistemul de reglementare: trebuie consolidat mecanismul care recompensează companiile care oferă performanțe mai bune. Toate acestea în conștientizarea faptului că redresarea investițiilor private face posibilă valorificarea la maximum și investițiile publice, care sunt asigurate în cadrul unui program unic și bine realizat”.
Consolidarea pieței ar aduce avantaje dimensionale evidente, dar nu avansează. Va rămâne un miraj? De ce?
„La măsurile despre care tocmai am vorbit, ar trebui să adăugăm o reflecție asupra definirii ariilor teritoriale minime și a spațiului pentru micile firme interne care apoi se scufundă. Ultimul decret al reformei Madia pentru administrația publică, cel care reglementa serviciile publice locale, demarase un proces dar a fost respins parțial de Curtea Constituțională, ceea ce a încetinit integrările.
Cum se administrează serviciile publice? Dacă s-ar alege dimensiunea supraprovincială, Atos ar scădea de la cel puțin 92 la aproximativ cincizeci; dacă în schimb s-ar alege dimensiunea regională, aceasta ar ajunge la 20. Astăzi Acea are o cotă de piață de 12%, Hera ajunge la 7 la sută; A2A, Iren, CAP și Smat Torino dețin împreună 10% din piață. În esență, primii 6 operatori controlează 30% din sistemul de apă dar 70% este împărțit între o mie de operatori municipali sau puțin mai mult. Prea multe".
Venind la Hera: sunteți prezent în patru regiuni, al doilea operator național de apă. Care sunt volumele tale, cât investești și cu ce rezultate?
„Pe lângă cifrele pe care le-am indicat deja, țin să reamintesc că Hera administrează 35.000 km de conducte de apă, are 400 de stații de epurare și epurare a apei, acoperind toate sectoarele de activitate. În zece ani am investit peste 3 miliarde, inclusiv energie, și aproximativ o treime din aceasta în apă. După listarea la Bursă ne-am stabilit prioritățile. Accent pe reînnoirea și dezvoltarea echipamentelor infrastructurale și a instalațiilor: 60% din cheltuieli au vizat zona de epurare a apelor uzate, iar Emilia Romagna este astăzi singura regiune scutită de procedurile de încălcare a dreptului comunitar în această problemă. Nu numai atât, dar toate acestea au reprezentat un element valoros în competiția dintre teritorii pentru atragerea investițiilor. Nu întâmplător Philip Morris a deschis o fabrică la Bologna”.
Și din punctul de vedere al reducerii pierderilor de rețea?
„Media națională a pierderilor de rețea este de 39%, am scăzut la 29%, deci cu un sfert mai puțin. Rezultatul este rezultatul investițiilor în tehnologii inovatoare: sistemul nostru de telecomandă monitorizează întreaga rețea 24 de ore pe zi cu un centru de operațiuni demn de NASA. Este cel mai mare din Italia. Pentru a finaliza, din 24 am folosit și un sistem de scanare prin satelit pentru a căuta scurgeri ascunse de până la 2016 metri adâncime. Sunt intervenții pe care o companie mică nu le-ar putea susține”.
Hera a fost listată la Bursă în 2003. 49,6% este deținută de 118 autorități locale din zonă, a introdus un plafon de 5% la drepturile de vot pentru persoanele fizice, are o guvernanță care amintește de o companie publică, a depășit nod de fragmentare teritorială și garantează dividende care au trecut de la 5,3 cenți în primul an la 9 cenți astăzi. Ce îi ține pe acționarii de control uniți în comparație cu rivalitatea tradițională a municipiilor?
„Mă gândesc în primul rând la experiența de succes și la împărtășirea proiectului. Rezultatele obținute, creșterea constantă și stabilă și dividendul sunt, cred, alți factori de coeziune. A2A și Iren sunt și alte exemple ale modului în care este posibil să se creeze realități industriale importante fără a pierde contactul cu teritoriul”.
Este o experiență repetabilă, având în vedere nevoia despre care vorbeam de a depăși fragmentarea din Italia?
„Să mă gândesc să răspund mi s-ar părea târziu. Cu toate acestea, entități precum Hera pot fi utilizate ca catalizatori pentru procesele de agregare. Pornirea de la o platformă solidă și testată este un mare avantaj și permite un efect de amplificare uriaș”.
In concluzie, ce face diferenta intre un manager si altul: calitatea managementului sau stabilitatea structurii actionariale?
„Ambele sunt condiții necesare, dar nu suficiente. De asemenea, este esențial să aveți un proiect industrial și strategic care să știe să privească înainte. Și în concluzie, îmi place să subliniez că sectorul multi-utility este printre cele mai importante din Italia, nu numai pentru că oferim servicii esențiale, ci și datorită sprijinului acordat țării și dezvoltării acesteia cu un flux constant de investiții, chiar și în anii grei ai crizei. Puțină atenție și recunoaștere ar ajuta”.
