Niciun progres până acum. Confruntarea dintre Madrid și Barcelona continuă fără încetare și, zi de zi, ambele părți adaugă combustibil focului cu acțiuni care aprind spiritele și îndepărtează posibilele soluții comune. Liderii catalani continuă pe calea declarației unilaterale de independență, guvernul Rajoy reacționează cu o intransigență care nu lasă deschisă nicio fereastră de dialog, văzând în „linia dură” singurul răspuns posibil la încălcările legislative și constituționale comise de regionalele. lideri . Rezultatul este la îndemâna tuturor: o criză politică care amenință să arunce în aer echilibrul construit cu greu în epoca post-francă și amenință economia spaniolă, acum în plină expansiune după ani de austeritate din cauza recesiunii. În timp ce afacerile și băncile încep să-și facă bagajele și să părăsească Barcelona și Catalonia, Europa urmărește cu consternare ceea ce se întâmplă, îngrijorată de repercusiunile pe care le-ar putea avea problema catalană în interiorul și în afara granițelor iberice.
Am vorbit despre asta cu economistul Irene Tinagli, deputat al Partidului Democrat și fost profesor asistent de management la Universitatea Carlos III din Madrid, care – în acest interviu acordat FIRSTonline – explică cauzele crizei și care ar putea fi viitorul unei Catalonie străbătută de un vânt secesionist din care ar putea deveni prima victimă.
Onorabil Tinagli, după confruntarea dintre guvernul de la Madrid și activiștii pro-independenți din Catalonia, se fac apeluri din mai multe părți – în Spania și în Europa – pentru dialog și începerea negocierilor: este aceasta o soluție realistă? Si in ce conditii?
„Este o situație foarte complicată. A existat o astfel de întărire a pozițiilor pe ambele fronturi în domeniu, încât orice încercare de dialog pare a fi dificil de realizat astăzi. Însuși Carles Puigdemont, președintele Generalitati de Catalunya, continuă să fie extrem de ambiguu. Pe de o parte vorbește de „mediere”, pe de altă parte, nu se retrage nici măcar un centimetru față de intenția de a proclama independența și de a duce mai departe drumul secesionist trasat de referendum. Făcând acest lucru, însă, anulează automat orice spațiu de mediere care ar putea duce la o autonomie fiscală și economică similară cu cea din Țara Bascilor.
În ceea ce îl privește pe Rajoy, însă, atitudinea sa rigidă și dură nu ajută la linișterea spiritelor, dar trebuie avut în vedere că independentiștii nici măcar nu i-au oferit spațiu amplu de acțiune.
În opinia mea, în acest moment, singura cale de ieșire ar putea fi o intervenție mai puternică a Europei și a diferitelor organizații internaționale care să facă Catalonia să înțeleagă consecințele reale ale unei posibile separări”.
În momentul de față, însă, se pare că Uniunea Europeană, deși condamnă atât violența de duminica trecută, cât și impulsul pentru independență a liderilor catalani, s-a ținut în mod deliberat departe de o problemă care, după cum a afirmat de mai multe ori de la Bruxelles, rămâne o „internă”. problemă pentru statul spaniol asupra căreia nu se poate interveni”…
„Este adevărat că Europa nu are instrumente de intervenție directă în criza din Catalonia, dar ceea ce poate face, dar probabil că ar fi trebuit să facă înainte cu mult mai multă energie, este să implementeze o suasiunea morală asta le face clar catalanilor, dintre care marea majoritate sunt puternic pro-europeni, că nu există loc în Uniune pentru o Catalonie independentă. În trecut, uneori, s-a făcut deja, dar într-un mod prea slab pentru ca catalanii să se convingă că pot continua să primească beneficiile care decurg din aderarea la UE în ciuda independenței. Acum a sosit momentul ca Barcelona să înțeleagă consecințele reale ale traseului secesionist și să spună clar că Republica Catalonia nu va fi niciodată recunoscută în Europa decât după un proces care va dura zeci de ani. Numai așa va fi probabil posibilă deblocarea actualului impas”.
La suasiunea morală Uniunea Europeană se conectează direct cu finanțele și piețele. Cât de mult pot cântări asupra afacerii catalane intențiile diferitelor bănci și companii de a se muta în altă parte, scăderile la Bursă, lărgirea spread-ului dintre Bonos și Bund-uri dar și BTP-uri și înrăutățirea ratingurilor catalane și spaniole ?
„Cu siguranță toate aceste lucruri au o greutate, dar în prezent am ajuns la o ideologizare atât de presantă a ciocnirii, încât îngreunează adoptarea unor argumente raționale precum cele enumerate.
Până acum există o parte a separatiștilor care văd independența ca pe o problemă puternic identificatoare, legată de democrație și libertate, un principiu vital astfel încât orice alt argument mai rațional și mai economic este perceput ca fiind mai puțin important decât toate celelalte. Dacă aceste argumente ar fi fost întărite și făcute mai evidente în trecut, poate că ar fi putut fi evitată radicalizarea actuală a acestei ideologii”.
Pare un pic a retrăi, în ciuda diferențelor enorme, ceea ce s-a întâmplat anul trecut cu Brexit...
„Este adevărat, chiar și în acel caz au existat multe rapoarte întocmite de surse foarte autorizate care au evidențiat consecințele devastatoare ale ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, dar sentimentul anti-european devenise atât de puternic încât a putut să le întunece. Când vorbești cu stomacul și nu cu capul oamenilor, când atingi identitatea și furia cetățenilor, aspectul emoțional primează în fața argumentelor concrete. La fel se întâmplă și astăzi în Catalonia. Liderii nu par interesați să asculte aceste argumente ci, dimpotrivă, pare posibil ca ele să fie folosite în viitorul apropiat pentru a răspândi propagandă în favoarea independenței, distorsionându-le sensul real și transmițându-le ca o „conspirație” internațională. a finanțelor împotriva secesiunii. Printre altele, trebuie subliniat faptul că mai multe multinaționale au părăsit deja Barcelona în ultimii șase ani, adică de când problema independenței a început să prindă rădăcini, dar acest lucru nu i-a determinat pe liderii catalani să-și schimbe perspectiva bazată pe identitate, democrație. și libertate”.
Cum poate rațiunea să prevaleze asupra emoției?
„Singura modalitate de a ne asigura că argumentele economico-financiare au greutate este să acționăm asupra populației mai puțin radicalizate, făcându-i să înțeleagă riscurile reale. Acești oameni trebuie să le vorbim pentru că nu este adevărat că toți catalanii sunt pro-independenți, dimpotrivă. Numai în acest fel, în cazul în care ar urma să fie proclamat un nou referendum în viitor sau, în cazul în care Parlamentul Catalan a fost dizolvat în temeiul articolului 155 din Constituție, ar urma să fie convocate noi alegeri, va fi posibilă asigurați-vă că cetățenii înșiși să îndepărteze puterea separatiștilor, alegând un Parlament catalan mai moderat, care să poată redeschide dialogul cu Madridul care, la rândul său, va trebui să facă totul pentru a fi mai deschis la dialog”.
După cum ați subliniat, lupta pentru independență s-a transformat într-o luptă pentru democrație, împotriva autoritarismului și a ingerinței guvernului central și, datorită acestei percepții, independentismul s-a răspândit din ce în ce mai mult. Cât de mult au cântărit politicile prezente și trecute ale guvernului Rajoy asupra acestei noi realități, precum anularea acordului stipulat în 2006 de Barcelona cu Zapatero?
„Rajoy are cu siguranță responsabilități. Prim-ministrul spaniol este un om foarte rigid, nu este un dialogator. După cum am văzut după alegerile generale din 2015-2016, când trebuiau făcute negocieri pentru formarea guvernului, este o persoană care stă pe loc și așteaptă să se întâmple ceva în jurul lui. Greșeala lui nu a fost doar anularea Statutului, care depindea nu numai de Rajoy, ci și de alte partide și regiuni autonome, ci și de ceea ce a făcut el după aceea. Ar fi putut să caute noi căi, să reia un dialog, o negociere și nu a făcut-o. Poate dacă Felipe Gonzales sau José Luis Zapatero ar fi fost astăzi în locul lui, am fi avut o situație diferită, dar evident că nu putem ști asta.
Cu toate acestea, trebuie subliniat că responsabilitățile lui Rajoy privesc mai mult ultimii ani decât ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Pentru că „vina” majoră nu este a lui în privința violenței. Separatiștii nu s-au oprit nici măcar în fața unei hotărâri de neconstituționalitate, îndemnând cetățenii să iasă în stradă și să meargă să voteze în masă referendumul într-un climat care le-ar putea pune în pericol propria siguranță. Ar fi putut merge mult mai rău decât a făcut și liderii Barcelonei au demonstrat o iresponsabilitate foarte puternică în fața căreia dacă Rajoy ar fi dat în condiții foarte periculoase s-ar fi creat, nu doar în Catalonia, ci și în alte regiuni autonome”.
Dacă Generalitat-ul Cataloniei și-ar renunța la independență, ar fi loc pentru o mai mare autonomie în regiune, care ar fi acceptată și pentru Madrid și nu de natură să perturbe echilibrul complex al Spaniei?
„Aceasta este singura soluție posibilă. Va fi un echilibru foarte greu de realizat, dar există marje, s-a făcut deja cu alte regiuni precum Țara Bascilor și se poate face cu Catalonia chiar dacă cu diferențele necesare. Țara Bascilor are o particularitate deja recunoscută în Constituție, Barcelona nu. În acest din urmă caz, este deci posibil să existe și necesitatea unei modificări constituționale. Nu va fi un proces banal, dar este loc de acordarea unui pic mai multă autonomie fiscală și economică.
Este singura cale de a depăși extremismul de astăzi. Nodul de rezolvat nu este dacă să dai sau nu Cataloniei mai multă autonomie, ci cum să o faci. Acesta va fi ceea ce va determina ce echilibre vor fi create cu Guvernul de la Madrid”.
Ce rol poate juca Biserica Spaniolă în criza Madrid-Barcelona?
„Spania este o țară foarte catolică. La nivel practic, Biserica poate contribui și ea la începerea acestui lucru suasiunea morală despre care vorbeam mai devreme împreună cu celelalte instituţii internaţionale.
În ultimii ani, separatiștii s-au concentrat puternic pe comunicarea externă, desfășurând o puternică activitate de sensibilizare a opiniei publice internaționale. Au investit în ambasade, au trimis delegați peste graniță, au promovat percepția asupra culturii catalane în străinătate, încercând să trezească sprijin și simpatie în afara Cataloniei. Totuși, ei trebuie să înțeleagă că simpatia internațională există, dar nu se referă în mod absolut la lupta pentru independență care este în schimb condamnată fără ezitare. Acest lucru i-ar putea împinge să aibă o atitudine mai responsabilă.
În acest moment, UE este mai degrabă cea care are instrumentele necesare pentru a interveni, chiar dacă poziția Bisericii rămâne importantă și poate contribui la cauză. Societatea spaniolă este cufundată în catolicism, nu trebuie subestimat rolul asociațiilor și universităților precum Opus Dei, Universitatea Navarra, IESE Business School, toate entitățile legate de religia catolică și Vatican”.
Ce vot ați acorda guvernului Rajoy, activiștilor pentru independență catalani și celorlalte forțe politice spaniole din criza catalană?
„Este greu să dai note într-o situație ca asta. Suficiența nu poate fi dată nimănui, s-au făcut greșeli pe ambele fronturi. Rajoy nu a reușit să facă față situației, dar separatiștii au depășit cu adevărat perimetrul regulilor de conviețuire civilă, al legilor, al Constituției. Când depășești aceste limite, este și greu să ai parametri de evaluat. Madridul poate să fi greșit din cauza rigidității, a incapacității de a stabili un dialog etc., dar ceilalți au făcut greșeli care trec dincolo de politică, care privesc civilizația, riscurile la care i-au expus cetățenii.
Cât despre Monarhie, nu se putea aștepta altceva de la Felipe. Regele reprezintă unitatea spaniolă, a fost dur în discursul său față de națiune, dar nu a avut alternative, și pentru că trebuie să fie purtătorul de cuvânt nu doar pentru 7,5 milioane de catalani, ci și și mai ales pentru cei 38 de milioane de spanioli care trăiesc în rest. ale țării și care observă această situație cu furie și consternare”.
Cum au ajuns separatiștii până acum?
„Este o criză care s-a agravat, dar durează de mulți ani și există multe cauze. Tot ce s-a întâmplat, presiunea asupra voinței de independență a catalanilor a servit și politicienilor din regiune să-și ascundă defectele. Vorbim în special de un partid care înainte se numea Convergență și Unire și astăzi a devenit Convergență Democratică pentru Catalonia care în trecut a fost lovită de scandaluri foarte grele privind corupția, achizițiile publice, alocarea de fonduri publice, finanțarea ilegală. Nu întâmplător exasperarea cauzei pro-independență a venit odată cu alegerile din 2012, a servit tocmai pentru a abate dezbaterea de la scandalurile care au explodat în acei ani și pentru a supraviețui politic”.
