Plouă în Finale Emilia, pe casele avariate de cutremure, pe dărâmăturile Turnului cu Ceas, pe afaceri, chiar în interiorul afacerilor, pentru că multe acoperișuri s-au prăbușit. O zonă bogată, muncitoare, care se mândrește cu know-how-ul său, se trezește brusc paralizată de violența naturii, iar frica de mâine prinde rădăcini chiar și acolo unde părea că nu ar putea ajunge niciodată. Primul gând este firesc pentru morți, pentru răniți, pentru cei care au rămas fără adăpost. Apoi mai este problema muncii, într-o zonă cu o mare concentrare industrială.
„Lumea s-a prăbușit peste noi”, spune el Rodolfo Musci, proprietarul Pressmair, una dintre excelențele locale, o mică firmă de mecanică cu 25 de angajați, furnizor de componente și design pentru iahturi de lux.
„Ne merge bine – spune antreprenorul – avem mai multe comenzi și ni s-a părut că putem face față crizei fără prea multe griji. Acum totul s-a schimbat, acest eveniment ne paralizează complet. O parte din acoperișul nostru s-a prăbușit, nu există curent și, din păcate, nu știm când va fi restaurat. Aș avea nevoie de permisiunea să folosesc partea nedeteriorată a misiunii, dar nu știu cât timp va dura. Pe de altă parte, pentru a pune acoperișul la loc, avem nevoie de utilizare, dar acesta este un alt permis pe care trebuie să îl așteptăm. Lipsa energiei electrice ne împiedică să realizăm sarcinile de proiectare care reprezintă 50% din munca noastră, dar daca incerc sa iau legatura cu Enel gasesc doar un raspuns automat care ma anunta de interventii intr-o alta zona decat a noastra. Pe scurt, o poză cu adevărat grea și acum îmi este greu să fac pronosticuri, cred că va dura cel puțin o lună până să plecăm din nou. Dar o firmă care stă nemișcată pierde bani în fiecare zi, pentru că nu respectă livrările și deci nu face bani, iar tot lanțul se rupe, pentru că dacă nu faci bani, nu poți plăti furnizorii și ai să concedieze angajați. Aici asta înseamnă că criza, pe alt drum, chiar a sosit”.
Momentul dramatic aduce cu siguranță o viziune mai întunecată asupra viitorului, dar este evident că companiile se grăbesc și în Finale sunt multe companii și sunt obișnuite să vadă economia mergând rotund: sunt mari firme ceramice, un sector care exportă foarte mult și deci reușește să țină pasul cu situația economică, importante companii alimentare (de exemplu Casoni), firme din sectorul mecanic și vreo cincisprezece artizani. Aproape toate tablourile sună goale. Trecuseră 500 de ani de când se întâmplase așa ceva și poate că oamenii harnici și dornici din câmpie s-au simțit eliberați de astfel de riscuri. În zilele noastre, însă, se pare că toată lumea trebuie să facă față incertitudinii viitorului.
