2014, ca toți anii pari, a fost un an intens de sport, datorită combinației dintre lume fotbal și Jocurile Olimpice iarnă. Cele două evenimente majore nu au dat o satisfacție deosebită Italiei: cu toții ne amintim de plecarea indecoroasă a naționalei lui Prandelli din Brazilia, în timp ce la sporturile de iarnă am reușit să aducem acasă 8 medalii, dar niciuna de aur. Dar, în general, ce an a fost pentru culorile albastre?
Ca întotdeauna, a fost un sezon lung de rezultate mixte, dar să începem cu marile învieri. În primul rând de remarcat că a sportivului italian prin excelență, cel mai cunoscut și iubit din lume: Valentino Rossi, care se apropie de 36 de ani, dar asta nu încetează să-i îngrijoreze pe copii groaznici precum Marquez, Pedrosa și Lorenzo. Într-adevăr, Doctorul înregistrează cel mai bun sezon al său de când a câștigat ultimul titlu (2009), reușind să câștige două Mari Premii (San Marino și Australia), împrejurare care nu s-a mai întâmplat din 2010 și 13 podiumuri, terminând în spatele lui Marc Marquez în clasament. clasamentul final, dar înaintea coechipierului Jorge Lorenzo.
Pentru campionatele europene de înot la Berlin, în schimb, a enesa renaștere a Federica pellegrini și, de asemenea, a întregului înot albastru după câțiva ani de rezultate slabe: campioana venețiană a câștigat aurul în cursa ei, la 200 m liber, aducând acasă încă una cu ștafeta 4×200 m liber și un bronz cu 4× 100 sl. Întreaga mișcare a redescoperit rezultatele celor mai buni timpi, terminând pe locul trei pe medalia continentală înaintea superputeri precum Germania și Franța. Italia a câștigat 23 de medalii, dintre care 8 de aur. Merită menționat triumfurile: pe lângă cele menționate de Pellegrini, Tania Cagnotto în trambulină de 1 metru și în pereche cu Francesca Dallapè în sincron 3 m; Gregorio Paltrinieri la 800 și 1.500 liber; ștafeta mixtă a probei de 100 libere și Martina Grimaldi la cei 25 km de schi fond.
Mai puțin bine în schimb mișcarea luiAtletism, angajat și în această vară în campionatele europene. În acel caz au sosit doar 3 medalii, dintre care 2 de aur: cea de Daniel Meucci la maraton masculin și Libiana Grenot la 400 m feminin. Rămâne satisfacția unei mari specialități albastre care s-a confirmat de-a lungul timpului: cea a maratonului, unde pe lângă aurul lui Meucci vine și argintul splendid al tânărului de 40 de ani. Valeria Strange. Mai mult decât o înviere, însă, cea a atletismului ar trebui considerată o pildă inversă, mai ales pentru că este marcată de povestea tristă a sportivului său principal din ultimii ani: Alex Schwazer, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, a fost surprins făcând utilizarea Epo cu puțin timp înainte de a încerca renumirea la Londra 2012.
Tulburarea lui, sportivă și umană, a implicat-o și pe logodnica lui Caroline Kostner, care acum riscă chiar o descalificare mai lungă decât cea a partenerului său pentru că l-a acoperit. Implicarea ei și suspiciunea latentă că și ea ar fi folosit substanțe interzise fac din ceea ce a fost, în schimb, cea mai frumoasă medalie italiană la Jocurile Olimpice de la Soci: Carolina părea să fi răscumpărat acea rușine (la vremea aceea responsabilitățile ei încă nu se iveau) reușind în sfârșit să-și pună o medalie olimpică la gât. Un bronz râvnit, așteptat, celebrat din toată Italia, care acum este în schimb pătat de o poveste needificatoare.
În orice caz, întreaga expediție albastră nu este pe deplin convingătoare în timpul Jocurilor Olimpice din Rusia. Sosesc 8 medalii dar nici una de aur: vremurile lui Tomba și Compagnoni sunt foarte îndepărtate, dar și cele mai recente care au mai permis să se audă imnul lui Mameli în unele ocazii. Scăderea cât și în rezultate este mai ales în perspective: dintre cele 8 medalii, multe au venit de la sportivi în drum spre apus, sau între timp deja retrase. Armin Zoeggeler a câștigat ultimul bronz din legendara sa carieră la luge și chiar și pentru Carolina Kostner îi va fi greu să-și imagineze un viitor. Ariadne Fontana, care aduce acasă trei medalii la pista scurtă, dintre care una cu ștafeta, are doar 24 de ani, dar concurează și câștigă de la 16 ani, în timp ce schiorul tocmai a trecut pragul celor 30 de ani. Christof Innerhofer, argint la coborâre și bronz la supercombinat: și el pare să fi dat tot ce a putut, iar în spatele lui nu mai este nimic.
Marile triumfuri meritau păstrate pentru finală. Dincolo de suișuri și coborâșuri, există, fără îndoială, doi sportivi italieni ai anului: Vincenzo Nibali, care triumfă la Turul Franței la 16 ani după Pantani, e Marco Belinelli, care „rupe” printre nume mari din NBA și este primul italian care poartă inelul de campion la deget, alături de San Antonio Spurs. Având de ales între cele două simboluri ale sportului 2014, se cuvine să-l recompenseze pe al doilea. Nibali a fost extraordinar, implacabil, dar echipa sa, Astana, rămâne umbra dopajului (riscă licența pentru 2015) și ciclismul în general nu mai este sportul urmărit și iubit care era cândva. Mult mai mult zgomot și emoție au dezlănțuit lacrimile lui Marco Belinelli pe rețelele de socializare, în direct după triumful Spurs împotriva Miami Heat. „L-am visat în copilărie”, a spus băiatul care a plecat din provincia Bologna și a ajuns în Olimpul baschetului în sunetul sacrificiilor și al smereniei. „Îl dedic familiei mele și lui San Giovanni in Persiceto”, a reiterat el cu emoție, dând tuturor italienilor de acasă gustul victoriei cu apă și săpun. Al băiatului simplu și de succes, la ani lumină distanță de viciile fotbalului. Belinelli este anti-Balotelli. El este italianul anului 2014.
