Viața privată și publică, ascensiunea și succesul mondial al Elton John, un mit al pop rock-ului din anii 70: acesta este filmul pe care îl prezentăm săptămâna aceasta. Este despre rocketman (titlu preluat dintr-un cântec celebru) care își spune povestea personală într-o manieră autobiografică, plecând de la relația foarte grea cu părinții, ca de obicei mereu în centrul tuturor marilor evenimente umane.
Se poate spune, folosind o glumă, că Elton John a cântat și a jucat singur filmul și, de fapt, este și producător executiv și supraveghetor de scenariu.
Începe cu scena unei sesiuni de psihanaliză în care protagonistul își reconstituie trecutul pornind de la primele note jucate la pianul familiei în contrast cu un tată absent, rece, cinic și detașat, care este sursa numeroaselor vicisitudințe problematice ale lui Elton. O figură care, evident, și-a marcat profund existența, ca să nu mai vorbim de mama ei. Toate încadrate de decorul clasic al genului muzical: narațiuni coregrafiate în cea mai tipică venă a musicalului, văzute deja de multe ori pe marele ecran.
Amintirea trece ușor până la titluri mărețe ale trecutului, până la imaginile evocatoare ale marilor momente ale dansului stradal. Menționăm doar câțiva care, după părerea noastră, au intrat în istoria cinematografiei: dintre cele legendare Iisus Hristos Superstar din '73 şi Par din '79, de neîntrecut Blues Brothers de John Landis, terminând cu cele recente La La land și ultimul uimitor Rapsodie boemă. Rețineți că direcția lui Rocketman este semnată de Dexter Fletcher, același regizor care a filmat o parte a filmului despre Freddie Mercury, deși îl figurează oficial pe Bryan Singer.
Această autobiografie cinematografică a lui Elton John pare să urmărească în întregime justificarea, împărtășirea și vindecarea unui trecut turbulent legat de experiențele sale de dependență de droguri și alcool și, deloc surprinzător, plecarea sa din acea lume este subliniată în creditele finale și angajamentul său actual în favoarea victimelor bolilor contagioase. Mai mult, o mare parte a filmului se concentrează pe viața sa privată din punct de vedere familial mai întâi și apoi pe personalități intime și private care l-au determinat să se căsătorească cu actualul său partener cu care au avut doi copii pentru adopție.
Filmul rezistă, câștigă aplauze la Cannes dar nu convinge atât de mult. Contrastul dintre afacerile private și cele muzicale este prea puternic până la punctul de a face dificilă înțelegerea ce relație ar putea exista între cele două lumi. Filmul pare să se îndrepte mai mult spre latura biopic decât către cea muzicală, unde sunt surprinse și momente interesante.
Dar nimic de făcut, să rămânem din punct de vedere al comparației, cu ce am văzut recent cu filmul despre Queen și liderul ei care au avut și niște probleme familiale și private. Diferența este, în esență, că Bohemian Rhapsody emotionează și implică, Rocketman induce în schimb mai multă reflecție în care muzica apare mai mult ca o garnitură decât esența filmului.
Toate acestea însă nu scad din importanța, ponderea extraordinară pe care melodiile sale au avut-o în istoria muzicii contemporane. Scriitorul a trăit acești ani și își amintește foarte bine câtă pasiune, câtă participare, câte emoții au stârnit acele note. rocketman ne duce înapoi în acea perioadă dar nu ne mai redă aceeași intensitate. Acestea fiind spuse, vorbim mereu despre o icoană rock și, fie doar pentru asta, merită costul biletului.
