Il auditor statutar al situatiilor financiare al unei companii listate își pierde funcția - și, prin urmare, nu are dreptul la despăgubiri - dacă nu respectă i cerințe de independență cerute de lege (art. 10 del decretul legislativ nr. 39/2010). Printre acestea se numără și așa-numitul aparentă independențăprincipiu conform căruia auditorul nu trebuie doar să fie independent, ci și să pară independent. Casația a stabilit-o prin ordin din 2019, Nu. 14919 din 31 mai. În cauza în cauză, judecătorii au declarat nulă desemnarea unui cenzor care avea relații profesionale cu un membru al colegiului cenzorilor statutari al societății din care fusese numit.
În esență, stabilirea criteriului deaparentă independență, judecătorii au decis că pentru a evalua caracterul adecvat al unui auditor, relevanța relațiilor sale de afaceri cu firma auditată nu contează. Simpla existență a unei legături, oricât de marginală, compromite imaginea auditorului din punct de vedere al independenței și, prin urmare, este suficientă pentru a anula numirea.
În acest fel Casația învinge Recomandarea Comisiei Europene din 16 mai 2002, care a subliniat în schimb pragurile de venituri pe care un auditor le primește de la un client. Pe de altă parte, ca și judecătorii, textele legislative europene și italiene nu menționează niciodată semnificaţie a relaţiei cu societatea auditată printre criteriile pe care să se bazeze o evaluare a independenţei unui auditor.
Cu toate acestea, această abordare este parțial criticată de Assonime, asociația societăților pe acțiuni italiene. „Acceptând de către legiuitor principiulaparentă independență presupune un criteriu de judecată privind independența care ignoră împrejurarea că independența de judecată este compromisă în mod concret și se bazează pe un model bazat pe existența unor circumstanțe obiective pe baza cărora un terț ar putea pune în discuție capacitatea unei judecăți obiective - scrie Assonime — Asta însă nu pare să implice în sine că semnificația relației nu poate lua semnificație. De altfel, nimic nu exclude ca modelul de judecată al terțului să fie în sensul necompromisului de independență în considerarea nesemnificației relației”.
Cu alte cuvinte: un observator extern ar putea judeca auditorul independent chiar dacă are relații cu firma auditată, cu condiția ca acestea să fie irelevante. „În confirmarea acestui demers – continuă Assonime – aceeași artă. 10 din d. lgs. Nu. 39/2010 prevede că judecata tertului trebuie sa ia in considerare si masurile adoptate. Întrucât regula nu limitează tipul măsurilor, acestea ar putea fi atât măsuri menite să excludă riscul îndeplinirii sarcinii în mod obiectiv, cât și măsuri de atenuare care vizează gestionarea riscului în sensul de a-l face nesemnificativ”.
