Trei poezii și (parte din) o introducere, pentru a investiga valoarea poeziei și a reflecta asupra schimbărilor politice și a vieții de zi cu zi din Rusia.
Poetul este Kirill Medvedev, în vârstă de XNUMX de ani, artist și activist, cunoscut pentru atitudinea sa puternică împotriva marilor edituri, a întrupărilor capitaliste și a criticilor sale față de situația culturală decadentă a țării sale; dar și pentru că și-a transferat drepturile asupra tuturor operelor sale fără niciun „dacă” sau „dar”.
Introducerea este semnată de Keith Gessen, romancier, jurnalist, critic și editor de origine rusă, co-fondator al n + 1, revistă semestrială de literatură, politică și cultură fondată la New York.
Textul este publicat aici fără permisiunea autorului, așa cum este strict solicitat de acesta.
Manifestul drepturilor de autor [Acțiune]
Nu am drepturi de autor asupra textelor mele și nu pot avea acest drept.
Cu toate acestea, interzic publicarea textelor mele în orice antologie, colecție sau alt tip de publicație. Consider aceste publicații o acțiune dezgustătoare și frauduloasă a unei alte forțe culturale.
Textele mele pot fi publicate atât în Rusia, cât și în străinătate în orice limbă, NUMAI CA O CARTE SEPARATĂ, compusă și editată conform dorințelor editorului într-o EDIȚIE PIRATĂ, adică FĂRĂ PERMISIUNEA AUTORULUI, FĂRĂ NICIUN CONTRACȚ SAU ACORD. O stare de fapt care trebuie menționată în informațiile referitoare la publicație.
Sunt recunoscător tuturor celor care m-au publicat până acum.
- Kirill Medveded
postat pe kirillmedvedev.narod.ru la 30 noiembrie 2004
Rusia lui Putin de Keith Gessen
Cum să descriem stagnarea politică, culturală și chiar umană a anilor de putism matur între 2003 și 2008? „Frica” este cuvântul potrivit. Moscova a fost întotdeauna un loc periculos, dar a fost mai înfricoșător în 1996 decât în 2006, în 2006 a fost mult mai puțin înfricoșător. Putin însuși, stăpânul Rusiei, este un om rău, dar nu o fantomă. Atmosfera era una de plictiseală, sufocare și capitulare. Nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a vrut să se întâmple ceva. „Stabilitatea” a fost cuvântul de ordine și în numele stabilității oamenii au fost dispuși să renunțe la multe. Despre opoziția liberală se mai scrie New York Times nu numai că nu are prezență reală în Rusia – nicio organizație de partid, nici televiziune, nici mass-media – dar este complet discreditată. Ei au preluat puterea în Rusia post-sovietică pe spatele furiei populare și a speranțelor năruite: erau goale, imaturi, indiferenți în mod evident față de suferința a milioane de oameni. Din păcate, mulți intelectuali urbani, așa-zișii, au fost și ei implicați în discreditare intelectualitate. Au urât atât de mult Uniunea Sovietică, au fost atât de fericiți să o vadă plecând, încât au refuzat să vadă răul venind până nu era prea târziu. La sfârşitul anului 2003, după ce arestarea lui Mihail Hodorkovski a pus capăt speranţelor anilor 2001, opoziţia politică faţă de Putin a constat, pe de o parte, dintr-un grup de adolescenţi pe jumătate stalinişti, jumătate anarhişti, prost, conduşi de un poet devenit revoluţionar şi persecutat apoi pe nume Eduard Limonov (a petrecut doi ani în închisoare în XNUMX pentru comerț clandestin cu artificii) și pe de altă parte de teroriștii ceceni. Puterea adevărată era în mâinile unei cliche de oameni de afaceri strâmbi, politicieni și oameni de afaceri transformați în politicieni (și invers). Uneori, doar pentru că se interesează în afacerile acestor oameni, un jurnalist poate ajunge ucis.
Toate acestea plus banii. Rusia este un exportator major de petrol, gaze naturale și aluminiu. Între 1998 și 2008, prețul acestor resurse și al altor mărfuri a crescut enorm. Țara a fost inundată de bani. Și astfel, pe lângă stagnarea politică și culturală, s-a răspândit și o cultură a luxului; oamenii au cumpărat mașini de lux, haine și jachete de piele cu mii de euro. Din această cauză, mulți oameni au aruncat prosopul. Era aproape imposibil să faci politică; instituțiile rămase au fost irelevante, intimidate sau (în cazul unor noi periodice tabloide, precum Russo Nobil) concentrat în întregime pe noua burghezie; era mai bine să apuci ce puteai cât mai era timp.
Aceasta era situația politică, culturală și socială din toamna anului 2006, când am descoperit cartea lui Medvedev...
Soția unui activist mort...
Soția unui activist care a murit în circumstanțe ciudate,
care cel mai probabil nu a fost un accident,
ea îmi spune că este literalmente șocată
din ceea ce se întâmplă, arestările și interogatoriile activiștilor...
Sunt sigură că știi povestea lui N, îmi spune ea.
Un activist sindical, l-au drogat, i-au dat cinci ani.
Campaniile internaționale au fost inutile.
Da, am spus, știu.
Deci ce putem face, întreabă el, ce măsuri putem întreprinde,
ca sa stie toata lumea? Ce ar trebui sa facem?
Avem două căi, îi spun. Sau construim cu răbdare
sindicatele... sau trebuie să facem ceva foarte rău,
pentru că aici nicio inițiativă artistică radicală nu ne poate ajuta
poate duce la un rezultat.
Ea spune da, și apoi ce? Facem un act terorist? Astăzi
egal
să-și scoată capul din șanț
și dă-o dezlegare...
Și cum rămâne cu sindicatele, spune el
Cunosc activiști sindicali
sunt oameni grozavi dar
asta e tot
atât de lent…
Cât timp va dura,
chiar dacă, este adevărat, este singura cale.
Până la urmă, sunt sindicatele
adevăratul laborator al comunismului.
Da, zic, în prezent situația este aceasta,
nu contează ce spun ei
sau cine știe ce ne rezervă viitorul, dar astăzi
activiştii sindicali progresişti sunt mai conştienţi din punct de vedere politic
a intelectualilor,
a profesorilor,
este păcat că sunt atât de puțini.
Dar din punct de vedere strategic, acesta este cel mai important lucru.
Ai dreptate, spune ea, sunt dezamăgită că nu am reușit să mă sindicalizez
cine controlează,
sunt prea legați de interesul lor propriu.
Vine noaptea,
frigul pătrunde, pătrunde, pătrunde
si intra
prin uși, prin mâneci
prin piele
intră în sânge,
și undeva într-o cameră caldă
pe un pat moale printre alb
foi
o mamă destul de tânără
ea își leagăn propriul copil
dormi, dormi micutul meu,
dormi, dormi, nu asculta
în vântul urlator
la foşnetul maşinilor
îmbrățișează-mă copilul meu
aduna puteri
vei avea nevoie de multă putere
clasa muncitoare are nevoie de luptători, puternici, curajoși și duri
avem vremuri grele înainte.
Da Atacul la primărie
Chat
Un cocoș mare de cauciuc
Îl văd în fiecare zi în drum spre școală
Știu că nu este cea mai bună cale
a începe o poezie
dar nu-mi pot ajuta amintirile,
Nu pot să-mi scap din minte robinetul de cauciuc și să-l înlocuiesc
cu, să zicem, un pom de Crăciun.
În fiecare zi, mergând la școală, vedeam cocoși mari de cauciuc -
se putea face orice atunci -
era 1991 -
și uneori cei mai buni prieteni
buddy-buddy, cum spun americanii
le-au schimbat
ca daruri
simultan
Aleatoriu,
și nici măcar nu era în glumă
era firesc
un avans pe eternitate
un simbol al succesului și al priceperii cuiva,
indemanare vesnica,
autoritatile
nu puteau controla situația
nu știau ce să facă
niște cocoși de cauciuc
cocoșii aceia uriași de cauciuc
nu știau să-i concentreze într-un singur loc,
ticăloșii ăștia erau peste tot,
nici nu au fost construite aici,
au fost importate din America,
nici măcar nu știau adevărata ei valoare,
nimeni nu-i știa valoarea
căci nimeni nu știa valoarea nimicului,
am trăit cu toții ca niște poeți – iar soarta poeților miroase a cauciuc
deci această substanță lipicioasă și mirositoare
ne-a ținut împreună de-a lungul veacurilor
tot ce s-a spus văzut și experimentat
și poți auzi zumzetul fiecărui sfârșit nervos ucis
fiecare pahar de vin vechi de opt ani
a ajuns să te facă să vomiți
pentru o lungă perioadă de timp -
imaginația este vie
ca o comedie pe scenă,
și vinul este turnat,
mintea lucrează,
țigări arde,
mintea se relaxează,
ochii închiși,
tensiunea crește
autoritatile sunt sobolani
dar de câte ori
vom spune despre patria noastră
ai noștri nevinovați și amabili
deși uneori crudă, dar în cele din urmă iubită patrie:
ȚĂRĂ ĂSTA NE FOND
Da Pornocrație
Am scris un haiku
Am scris un haiku
dimineața devreme
Cumpăr un prezervativ
într-un chioșc
Asta s-a întâmplat de fapt -
un muncitor turc în picioare
aproape de mine
în timp ce vânzătorul scotocea după restul.
se uita la mine.
Mi-a dat un prezervativ cu o femeie goală pe el,
gândindu-mă, probabil, că m-am trezit devreme și am nevoie de o dracu
când în schimb încercam să colectez o probă de urină
a copilului meu.
m-a sfătuit doctorul
să-și pună prezervativ pe pula,
oprindu-l cu un siret
legat în jurul taliei,
și apoi așteptați.
în timp ce vânzătorul căuta restul
Mi-am spus această poveste în capul meu, în tăcere, pentru turcă,
fără să bâlbâi o dată,
și m-a ascultat cu răbdare, deși nu înțelegea
și când am ajuns la cuvintele „și apoi așteptați”
chiar a râs.
dar chiar ar fi trebuit sa spun:
pentru primele șase luni
un copil este teribil de singur,
de-a lungul vieții sale
nu va fi niciodată atât de singur.
nu e nimic de făcut
si e greu de crezut
dar nu este ceva de care să cauți dovezi
presupunând că acest lucru este posibil.
Da Pornocrație
Chat
Kirill Medvedev (Медведев, Кирилл Феликсович). Născut în 1975, a absolvit Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. Medvedev a publicat articole și recenzii despre Engleză Zhurnal, Nezavisimaya Gazeta și alte ziare și reviste. A tradus autori contemporani de limbă engleză, inclusiv The Novel Femeile de Charles Bukowski și câteva poezii ale autorului american. Dintre lucrările sale amintim: Totul este rău (2000); Invazie (2002); Text publicat fără permisiunea autorului (2005); 3%. Poezii (2007); Nu e bine (2012). Participă activ la mișcarea de opoziție față de Putin. Este membru al grupului socialist Avanti și a fondat Free Marxist Press, care publică autori precum Ernest Mandel, Pier Paolo Pasolini, Herbert Marcuse, Terry Eagleton și gânditorii ruși contemporani.
