„Băieții care obțin 110 la vârsta de 28 de ani nu merită o fig. Mai bine să iei 97 la 21” acesta este mesajul pe care ministrul Muncii Luciano Poletti a vrut să-l lase – ieri la Verona – elevilor de liceu. Pe de altă parte, mesajul pe care cancelarul Angela Merkel îl lasă în mod regulat elevilor germani atunci când vizitează școlile din Germania – și nu se întâmplă de puține ori – este de un cu totul alt tip: „Dragi studenți, urmăriți excelența în studiile voastre”.
Ne întrebăm ce explică diferența dintre un mesaj care sugerează să te mulțumești cu „mediocritate” – care trebuie atins „rapid” totuși – și altul care vizează „note maxime”. Poate că nu doar că ministrul Poletti a absolvit pur și simplu liceul, în timp ce cancelarul Merkel a absolvit cu onoare și apoi a obținut un doctorat în fizică cuantică. În spatele acestor afirmații se află probabil două viziuni ușor diferite asupra societății, asupra modelului de dezvoltare a economiei și, în special, asupra sistemului educațional, care sunt diametral opuse. Dar, mai presus de toate, a realităților profund diferite ale lumii muncii.
Statisticile publicate zilele acestea de OCDE (Educație pe scurt 2015) arată că Italia este țara în care absolvenții sunt cel mai puțin probabil să își găsească un loc de muncă (doar în urma noastră se află Grecia). Doar 62 la sută dintre absolvenți în 2014 și-au găsit un loc de muncă, comparativ cu media OCDE de 83 la sută. Dar asta nu este tot. Celălalt fapt care ar trebui să ne facă să reflectăm este că Italia, împreună cu Cehia, este singura țară dintre cele dezvoltate care „se laudă” cu o rată de ocupare a absolvenților din grupa de vârstă 25-34 de ani mai mică decât cea a absolvenților de liceu de aceeași grupă de vârstă (62 și, respectiv, 63 la sută față de media OCDE de 82 și 75 la sută).
Printre motivele care pot explica aceste tendințe ar putea fi factorul „timp”. Într-adevăr, ministrul Poletti nu greșește când susține că „cu cât intri mai repede pe piața muncii, cu atât mai bine”. Ceea ce scapă, însă, este cum se poate crede că soluția de reducere a ratei șomajului absolvenților din Italia este să-i sfătuiască să absolve cu note mediocre.
Pentru a intra „mai devreme” pe piața muncii ar fi suficient să introducem o serie de schimbări deja prezente în marea majoritate a țărilor europene. În primul rând, prin reducerea la patru ani ai ciclului de liceu. Italia este una dintre puținele țări din Europa care au absolvit studenții la vârsta de nouăsprezece ani. În al doilea rând, prin facilitarea (atât din punct de vedere normativ, cât și financiar) accesul la stagii profesionale în perioada vacanței de vară, așa cum se întâmplă în străinătate unde se începe deja de la vârsta de cincisprezece ani. Sunt experiențe de muncă care, deși scurte, se pot dovedi a fi prețioase în ghidarea alegerii traseului universitar, evitându-se astfel să mergi pe drumul greșit care presupune pierderea timpului. În al treilea rând, prin întărirea alternanței școală-muncă, pentru a facilita intrarea în lumea muncii și a limita numărul celor care se înscriu la universitate fără vreo motivație reală, ci doar pentru că nu își găsesc un loc de muncă. Din acest punct de vedere, guvernul a făcut progrese, dar cele o sută de milioane alocate deocamdată sunt departe de cele două miliarde care sunt cheltuite anual pe sistemul dual de către guvernul german.
Pe lângă factorul timp, un alt motiv care explică rata scăzută de ocupare a absolvenților italieni este calitatea proastă a predării universitare. Rezultatele diferitelor teste privind capacitatea adulților absolvenți de a rezolva o problemă sau de a sintetiza informații plasează Italia, alături de Spania și Irlanda, la ultimul loc în clasamentul țărilor OCDE. În aceste condiții, obținerea unor note mediocre - doar pentru a o face rapid -, așa cum sugerează ministrul, nu ar ajuta la găsirea unui loc de muncă. Într-adevăr, ar risca să reducă și mai mult posibilitățile unui tânăr absolvent.
Poate că ministrul Poletti nu ar trebui să tragă prea multe concluzii generale din experiența sa personală, care reprezintă mai mult un „caz norocos” decât un „model” de sugerat milioanelor de tineri în căutarea unui loc de muncă.
