Oficiul Parlamentar de Buget (OBP) în Focusul său nr.6-2016 (din care am elaborat un rezumat al aspectelor în opinia noastră esențiale) a abordat problema flexibilității în pensionare concentrând atenția asupra implicațiilor pe care le-ar putea aduce regulile de pensionare. au pe piata muncii. Raportul trece apoi în revistă principalele propuneri de restabilire a flexibilității, cea înaintată de dl. Cesare Damiano și cel prezentat de președintele INPS Tito Boeri și, în sfârșit, Avansul de pensie (APE) la care lucrează Guvernul (împreună cu sindicatele). Chiar dacă nu mai sunt centrale în dezbatere – așa cum le consideră OPB – primele două propuneri oferă un punct de referință care poate fi util pentru conceperea de noi soluții. Tocmai din acest motiv, Focus oferă o evaluare a impactului pornind de la setul de date privind lucrătorii activi din sursele INPS (cu referire la angajați și lucrători independenți). Din propunerea guvernamentală (APE) sunt evidențiate unele profiluri – întrucât este încă în mare parte nefinalizată – care va fi important de urmărit în contextul funcționării acesteia. Raportul (editat de Nicola C. Salerno cu colaborarea Emilia Marchionni) pleacă de la criticile îndreptate la adresa reformei Fornero (din care derivă o economie cumulată de 88 de miliarde în deceniul 2012 - datorită efectelor asupra dinamicii muncii). Muncitorii mai în vârstă, deja expulzați de pe piață din cauza crizei sau care făcuseră alegerea să înceteze să lucreze, și-au văzut data pensionării îndepărtându-se și s-a avut în vedere perspectiva de a aștepta câțiva ani fără venituri din muncă sau pensie.
Cel mai clar răspuns la aceste dificultăți îl reprezintă cele șapte măsuri de salvgardare care, între 2012 și 2016, au scutit anumite grupuri de lucrători de la noile cerințe de pensionare. Sunt măsuri extraordinare care, dacă au atenuat problema, nu pot constitui o componentă permanentă a sistemului de pensii. Analizele recente mai arată că înăsprirea cerințelor de acces la pensii decisă de reformă ar fi putut contribui la încetinirea trecerii generaționale fiziologice și la întârzierea redresării productivității. În această perspectivă are loc discuția privind introducerea unor forme de flexibilitate în cerințele de pensionare. O caracteristică esențială a flexibilității este opțiunea lucrătorului de a alege când să se pensioneze într-un interval de vârstă, acceptând principiul general conform căruia indemnizația este mai mică dacă se pensionează înainte de cerințele normale. De remarcat că, dacă schimbarea generală, la nivel internațional, merge în direcția creșterii vârstei de pensionare, multe țări au grijă să mențină un anumit grad de flexibilitate în ultima parte a vieții active (de exemplu, cu forme de ieșire treptată de la locul de muncă cu fracțiune de normă, căi de retrogradare, sprijin pentru tineri) și la aceeași dată de pensionare (cu stimulente pentru extinderea activității pe bază de voluntariat).
În cazul italian, conform PBO, reformele care au avut loc în ultimii ani au avut efectul dorit de a crește ratele de participare și de ocupare a forței de muncă la grupa de vârstă 55-64 de ani, care anterior erau printre cele mai scăzute din Europa (aproximativ cu 10 puncte procentuale sub media zonei euro). Cu toate acestea, aceste îmbunătățiri au fost însoțite de o scădere foarte accentuată a ratei de ocupare a grupurilor de vârstă mai tinere (15-24 și 25-49). Intensitatea acestor tendințe divergente pare a fi o particularitate italiană și este unul dintre motivele (deși nu singurul) pentru dezbaterea privind flexibilitatea. Efectul regulilor de pensionare asupra pieței muncii și, în special, asupra ratelor de ocupare în funcție de vârstă este analizat pe larg în literatura economică. Conform tendinței de lungă durată a eroarei forței de muncă; într-o economie în creștere, lucrătorii în vârstă nu le elimină oportunități celor mai tineri, ci contribuie la extinderea potențialului productiv general. Mai recent, această viziune generală a fost îmbogățită de contribuții care sugerează evitarea creșterilor prea bruște și bruște ale cerințelor de pensionare, în special în perioadele de criză economică și de dificultăți pe piața muncii. În ultimele luni ale anului 2015 și în primele luni ale anului 2016, discuția s-a concentrat pe două propuneri de flexibilitate, care sunt indicate pe scurt „Damiano” și „Boeri”. Ambele prevăd un canal suplimentar de ieșire față de pensiile pentru limită de vârstă și pensiile anticipate deja existente, cu criterii care nu satisfac neutralitatea actuarială. Pensia flexibilă „Damiano” s-ar adresa unui public foarte larg, în timp ce „Boeri” ar fi mai selectivă, aspect care produce efecte asimetrice între bărbați și femei și între angajați și independenți. În devizele Oficiului Parlamentar de Buget (UPB), referindu-se la fondul de pensii a angajaților (FPLD) în sens strict și la managementul lucrătorilor independenți9, dacă toți cei care au avut ocazia să profite de „Damiano” pensionarea flexibilă a făcut de fapt acest lucru, în 2017 ar urma să fie mai mari cheltuieli publice de peste 3 miliarde de euro, crescând până la 8 miliarde în 2024. Flexibilitatea „Boeri” ar cântări mai puțin pe finanțele publice: de la 650 de milioane de euro în 2017 la 2,8 miliarde în 2024. Luarea în considerare a altor categorii de locuri de muncă, începând cu sectorul public, ar crește, evident, aceste cifre. Lucrătorii din sectorul public câștigă pensii medii semnificativ mai mari decât cei din sectorul privat (cu 70 și 75 la sută mai mult), ca urmare a carierei mai lungi și mai continue.
Propunerea guvernului (APE) aflată în discuție are o structură diferită și decurge din necesitatea de a reduce cât mai mult impactul flexibilității asupra finanțelor publice. Fiecare muncitor ar fi chemat să suporte personal costurile accesului său anticipat la pensie, cu asistență publică care ar fi activată doar în favoarea celor mai mici venituri. Până aici Focusul se limitează la ilustrarea problemelor deschise, fără însă a renunța la costurile pe care ar trebui să le suporte finanțele publice, deși cu sume diferite în cele două cazuri în cauză.
Propunerea „Damiano”.
În această propunere, pensionarea ar fi posibilă de la vârsta de 62 de ani și cu o vechime minimă de 35 de ani, fără distincție între bărbați și femei. Reduceri procentuale de 2% pe an până la maximum 8% în cazul pensionării înainte de împlinirea vârstei de 66 de ani s-ar aplica cotelor din plata pensiei. Reducerile ar urma să fie transformate în prime similare de prelungire a carierei în cazul pensionării de la vârsta de 67 de ani încolo. Singura constrângere pentru pensionarea flexibilă „Damiano” este aceea că valoarea finală a pensiei (după orice reduceri) ajunge de cel puțin 1,5 ori alocația socială, aproximativ 670 de euro pe lună (8.730 anual timp de 13 luni). Nu se precizează dacă vârstele și vechimea matricei sunt indexate la progresul vieții așteptate. După 41 de ani de vechime, pensionarea este posibilă fără constrângeri de vârstă și fără reduceri ale indemnizației.
Propunerea „Boeri”.
Propunerea ar dori să extindă canalul de pensionare la toți lucrătorii cu vârsta de cel puțin 63 de ani și 7 luni și 20 de ani de vechime în contribuție, cu legătură cu progresul în viața așteptată. Această posibilitate este acum accesibilă doar celor care se încadrează în regulile de calcul al cumulării noționale (lucrători contributivi nou angajați din 1996 încoace), cu condiția ca pensia să fie egală cu cel puțin 2,8 ori alocația socială. Prelungirea ar adăuga două aspecte calificative: s-ar aplica o reducere de 3% la partea salarială a pensiei pentru fiecare an care separă vârsta flexibilă de pensionare de cea a pensionării normale pentru limită de vârstă; cuantumul pensiei (după reducere) nu putea fi mai mic de 1.500 euro brut pe douăsprezece luni (18.000 pe an). Deși este mai mare decât cea mai mare valoare asumată de reducerea pe an a flexibilității în propunerea „Damiano” (2 la sută), chiar și cei 3 la sută din „Boeri” rămâne sub neutralitatea actuarială.
Simulările lui Gianni Geroldi
Deși este mai mare decât cea mai mare valoare asumată de reducerea pe an a flexibilității în propunerea „Damiano” (2 la sută), chiar și cei 3 la sută din „Boeri” rămâne sub neutralitatea actuarială (cum, cu atât mai mult, cea a lui Cesare). Damiano). The Focus, de fapt, se referă la o lucrare recentă a lui Gianni Geroldi („Poverile pensionării flexibile”), creată cu câteva micro-simulari asupra muncitorilor tipici. Geroldi calculează ce reduceri ar fi de fapt neutre din punct de vedere actuarial, adică ce corecții ar menține neschimbată valoarea actuală a prestațiilor pe un orizont egal cu viața așteptată a lucrătorului. Cu avansuri de patru ani, pensiile ar fi reduse cu între 24 și 30 la sută din valoarea lor ipotetică la cerințele complete (vârstă sau vechime). Potrivit autorului, aceste valori – suma penalităților și a contribuțiilor mai mici – ar duce la o posibilă problemă de adecvare a tratamentului. Dar, invers, din aceste simulări reiese că atât propunerile lui Damiano, cât și cele ale lui Boeri sunt departe de a atinge corectitudinea actuarială care ar fi necesară și care este anunțată. De aici și poverile greu sustenabile, menționate mai sus. Geroldi are în vedere și reducerile care ar fi neutre din punct de vedere actuarial, adică acele corecții care ar menține neschimbată valoarea actuală a beneficiilor nete, pe un orizont egal cu durata de viață așteptată a lucrătorului, în cele două scenarii alternative: ieșirea flexibilă. și la cerințele complete. Presupunând o rată nominală a dobânzii de 3 la sută, discountul actuarial ar fi de aproximativ 10 la sută pentru un an avans, aproximativ 16 la sută pentru trei ani avans, aproximativ 21 la sută pentru patru ani în avans.
Efectele asupra angajării tinerilor
În ceea ce privește presupusul efect negativ asupra recrutării tinerilor, OPB reamintește estimările făcute de autori (mai mult și de INPS în ultimul său Raport) care s-au confruntat cu această problemă: o amânare cu cinci ani a lucrătorului (de exemplu o muncitor blocat timp de cinci ani sau doi muncitori blocați timp de doi ani și jumătate etc.) implică un tânăr mai puțin angajat. Proiectând aceste rezultate asupra tuturor firmelor cu peste cincisprezece angajați în sectorul privat care au rămas active în perioada 2008-2014, autorii estimează că reforma din 2011 ar fi redus angajarea tinerilor cu 37 de unități, aproximativ un sfert din scădere. in recrutarea tinerilor inregistrati in perioada (evident net de nereinnoirea cifrei de afaceri in sectorul public, care are si alte motive). Nu s-ar părea că a fost o chestiune de „efecte devastatoare” în fața unei reveniri la viața activă a lucrătorilor în vârstă. În primul rând, conform unei părți substanțiale a literaturii de securitate socială, forța de muncă de diferite vârste nu este omogenă în ceea ce privește competențele și vocațiile și, prin urmare, diferitele generații sunt mai degrabă complementare decât înlocuibile în cadrul forței de muncă. Din această perspectivă, o schimbare generațională încurajată sau chiar indusă de măsurile de pensionare anticipată ar putea dezechilibra componența forței de muncă și ar avea efecte negative asupra productivității. În al doilea rând, cheltuielile mai mari cu pensiile s-ar traduce, dacă sunt finanțate pe bază de repartizare, în impozite și/sau contribuții obligatorii mai mari, cu efecte de distorsionare atât pe partea ofertei de muncă, cât și pe cea a chestiunii. În sfârșit, este pusă în discuție și componența cheltuielilor publice de asistență socială care, fiind excesiv de dezechilibrate la capitolul pensii din cauza excesului de cheltuieli la vârste mici, lipsește resurse suficiente pentru a le aloca altor instituții de asistență socială (politici active și pasive de muncă, conciliere viață-muncă). , politici familiale și de neautosuficiență, formare etc.).
Maimuța și RITA
Potrivit OPB, proiectul de propunere de guvern este evident mai puțin convenabil pentru muncitor și implică mai puțină implicare a finanțelor publice. Fluxurile de trezorerie ale pensiilor flexibile nu ar proveni din bugetul INPS ci din sistemul bancar-asigurari cu costuri de piata care dupa toate probabilitatile vor implica, pentru rambursarea creditului bancar, reduceri mai mari decat procentele „Damiano” (nu mai mult). peste 2 la sută pe an) și „Boeri” (3 la sută). APE ar putea fi însoțit de Venitul Suplimentar Temporar Avans (RITA). Ar consta în decuplarea cerințelor de acces la prestația de pensie între pilonul public și pilonii privați suplimentari (fonduri de pensii și polițe de asigurare pentru pensie), astfel încât pensia privată să devină solicitabilă cu câțiva ani înainte și să poată funcționa și ca „punte” de venit până la scadența cerințelor de vârstă sau vechime în primul pilon. Abia atunci muncitorul ar fi preluat de sistemul de pensii care ar încasa și creditul în rate.
