Pentru o dată sunt de acord cu Tito Boeri: o a opta garanție pentru așa-numitul exod ar deveni parte a listei de soluții nedrepte, extemporanee și puțin eficiente. În raportul cu care a prezentat al XV-lea Raport anual al INPS (pentru 2015), președintele Institutului din via Ciro il Grande a fost foarte explicit.
„Dacă succesiunea intervențiilor de salvgardare ar continua – a subliniat Boeri – schimbarea progresivă a obiectivului acestor măsuri ar apărea cu tot mai multă claritate: nu o derogare adresată în mod specific lucrătorilor care se află în dificultate economică în anii dintre încetarea activității. și primirea primei pensii ca urmare a modificărilor introduse prin legea nr. 214 din 2011 (exodul în sens strict), dar un surogat pentru politicile pasive de muncă sau alte instituții de asistență socială astăzi subdimensionate sau absente pentru a proteja un public mai largi și nu neapărat, sau nu toate, afectate direct de reformă”.
Este aceeași judecată care, la vremea aceea, a fost dată asupra subiectului de cătreBiroul parlamentar de buget (Upb). Știm, totuși, că în Parlament (mai ales în Cameră) „frăția sfinților patroni” a expatriaților își ascută armele în favoarea o nouă garanție care vizează 25 de persoane, potrivit acestora demne de protecție și până acum excluse, cu scopul de a „închide definitiv problema”. În întregime, garanțiile vizau șapte macrocategorii de lucrători: 1) în mobilitate, 2) plătite prin Fonduri de Solidaritate, 3) autorizate să plătească contribuții voluntare, 4) cu scutire de la angajare publică, 5) în concediu/permis pentru a ajuta copiii/membrii de familie cu handicap grav, 6) concediat de la muncă pe bază de acorduri, 7) părăsit de la muncă prin alegere unilaterală.
Definiția operațională a celor șapte macro-categorii menționate mai sus s-a schimbat de-a lungul timpului într-un sens expansiv, dând mărturie despre dificultatea de a circumscrie fenomenul şi de a-l încheia. Analizând evoluția categoriilor protejate, după cum se reamintește punctual în Raport, se poate observa că cele mai semnificative extinderi au fost:
– avansarea datei până la care trebuie îndeplinite cerințele pentru începerea pensiei în cadrul regulilor Fornero prereforme: de la 6 decembrie 2013 a primei garanții până la 6 ianuarie 2017 a celei de-a șaptea;
– includerea lucrătorilor primitori fond de concediere la 21 noiembrie 2014, cu un raport de muncă care încetează până la 30 decembrie 2016 din cauza concedierii;
– mișcarea înainte a data încetării lucrului: de la 4 decembrie 2011 a primei garanții până la 31 decembrie 2014 a celei de-a șaptea (deși nu se referă la toate terminate, ci la un anumit subgrup);
– extinderea de cazuri de rezilieri relevante: initial doar cea determinata prin intelegeri intre parti, apoi si cea prin act unilateral, apoi si incetarea tout court (ca epuizare fireasca a contractului) chiar daca se refera doar la contracte pe durata determinata;
-relaxarea constrângerii privind nereluarea altor activități de muncă după încetare: mai întâi absolut, apoi referitor la toate contractele permanente și la contractele de altă natură pentru o sumă care depășește un plafon salarial, apoi referindu-se doar la contractele permanente care permit orice alt tip de contract fără plafoane salariale;
-extinderea cazurilor de mobilitate: mai intai doar obisnuita, apoi si cea in derogare, in final si tratamentul special de constructie;
– predicția a întrerupere care nu depășește douăsprezece lunii pentru subiecții aflați în mobilitate între terminarea intervenției amortizorului social și îndeplinirea cerințelor pentru dreptul la pensie;
– prevederea subiecților autorizați să continue voluntar să obțină protecție chiar dacă nu au plătit nicio contribuție voluntară, dar că această contribuție era și numai meritabilă.
În esență, Raportul reiterează: „Secvența extinderilor a dus la demararea unui proces de protecție extinsă a așteptărilor celor care au suferit sau au optat voluntar pentru schimbări în sfera muncii chiar și cu mulți ani înainte de legea nr. 214 din 2011 și care așteptau ca pensia să înceapă cu vechile reguli chiar și în vremuri mult după reformă”.
În ciuda acestor extinderi numărul de persoane protejate, atunci când este pe deplin operațional, nu a crescut: cele planificate rămân mai mult sau mai puțin de 172 mii, în timp ce costul extinderii protecției la cazuri noi a fost acoperit, parțial, de economiile realizate în garanțiile anterioare, dovedind că nevoia fusese supraestimată în timpul campaniilor pro-exod în mass-media. Deci, să vedem mai jos stadiul tehnicii în iunie a acestui an, așa cum este rezumat în Raport.
Categoriile și numărul de subiecți protejați cărora li se acordă acces la pensii conform regulilor anterioare
Mobilitate obișnuită sau în derogare: 43.655
Mobilitate lungă: 3.218
Beneficiari Fonduri de Solidaritate: 19.063
Continuarea voluntară a contribuției: 30.742
Continuarea voluntară în mobilitate sau după mobilitate: 124
Public scutit de serviciu: 1.256
Concediu pentru îngrijirea copiilor cu dizabilități: 201
Plecare/plecare din motive grave: 8.390
Retras din muncă pe bază de convenții sau prin act unilateral: 17.489
Lucrători pe perioadă determinată: 3.494
Total cereri acceptate: 127.632
Pensii plătite 101.837
(iunie 2016. Source-Inps)
După cum reiese, așadar, din următorul tabel, Raportul XV furnizează și, în ceea ce privește protecția, datele referitoare la numărul de beneficiari de pensie împărțit pe intervalele lor de cuantum (în euro brut lunar).
Este ușor de observat, pe baza cuantumului acestora, că în cele mai multe cazuri sunt pensii de pensie anticipată și că mulți dintre beneficiari au fost, în serviciu, lucrători, tehnicieni și manageri de mijloc. Potrivit canoanelor populismului dezlănțuit, multe dintre aceste tratamente (pentru ai căror proprietari s-au vărsat lacrimi calde și proteste zgomotoase) ar fi numărate printre blestematele „pensii de aur”.
