Atenția acordată efectelor financiare ale sentinței nr.70 cu care Consulta a constatat nelegitimitatea prevederii decretului Salva Italia privind blocarea egalizării automate a pensiilor ce depășește de trei ori cuantumul tratamentului minim este cu siguranță justificată. Dar înainte de a intra în loteria numerelor, ar fi bine să interpretăm corect indicațiile pe care „judecătorii legilor” au vrut să le dea Guvernului și Parlamentului, printr-o dispoziție atât de semnificativă, cu care Curtea și-a asumat cu bună știință o mare responsabilitate. față de țară și angajamentele sale la nivel european. Căutarea unei interpretări corecte trebuie efectuată atât pe latura tehnico-juridică, cât și pe cea a orientării politice cu privire la principiile fundamentale de la care legiuitorul ordinar nu se poate abate, în echilibrul dificil dintre resursele disponibile și drepturile sociale, conținutul. dintre care nu poate ignora condiţiile economice ale unei ţări şi ceea ce acestea pot garanta într-o fază istorică dată.
În motivele sentinței (confirmate în declarația cu care președintele a dorit să respingă teza auto-aplicarii acesteia) reiese că există spațiu amplu de inițiativă din partea organelor instituționale competente capabile nu numai să respecte indicațiile Consultei, ci să trateze cu rezonanță și durabilitate repercusiunile de natură financiară, reducându-le și gradând domeniul de aplicare. Curtea nu a considerat intervenția în sine nelegitimă (dacă ar fi făcut-o ar fi contrazis propria jurisprudență în materie), ci criteriile și modalitățile acesteia. De fapt, trebuie amintit că în Legea bugetului pe anul 2008 Guvernul Prodi, în cadrul implementării Protocolului de bunăstare din 2007 - pentru a compensa obiectivul extrem de discutabil al corectării „scării” la care se referă reforma Maroni - a tăiat timp de un an, dar cu efecte permanente – a fost o sumă egală cu 1,4 miliarde – egalizarea automată a pensiilor depășind de opt ori minimul (la vremea în jur de 3,5 mii euro brut pe lună). Chiar și atunci au fost depuse contestații pe care Consulta le-a respins. Acum, în opinia Curții, dosarul din 2011 prezintă profiluri diferite, deoarece măsura cuprinsă în decretul SalvaItalia a intervenit - permanent - asupra tratamentelor mediu-scazute, astfel încât să pună sub semnul întrebării adecvarea acestora.
Astfel, dacă Guvernul, cu o prevedere de urgență, ar reformula tăierea aplicând-o la un multiplu mai mare al tratamentului minim, poate cu o traiectorie graduală nu s-ar limita doar la reducerea sumei de rambursat pensionarilor, ci, dacă o astfel de operaţiune ar trebui să revină la examinarea Consulei, ar trebui să se pronunţe ex novo și ar putea, de asemenea, să recunoască intervenția ca fiind mai echitabilă și, prin urmare, inspirată de criterii de proporționalitate și rezonabilitate. De reținut că reevaluarea nu este un fapt automat și că părțile interesate, în lipsa unei soluții legislative și a acoperirii financiare aferente, ar trebui să cheme INPS în judecată; cu excepția cazului, oricât de problematic, greoi și practic teoretic, al unuia clasa de acțiune (sarchiapone a sistemului nostru juridic). Pe scurt, nimeni nu ar trebui să se facă iluzia că are deja acele resurse în buzunar dacă nu se iau măsuri adecvate nu doar la nivel economic, ci și la nivel de reglementare. Cât priveşte aspectele de orientare politică, Consulta, prin această sentinţă, a dorit să exprime a avertisment numeroși „ucenici vrăjitori” care nu ezită să renunțe la drepturile dobândite, agravând climatul de incertitudine cu privire la viitor care apasă asupra familiilor italiene și a alegerilor lor de viață. Suntem acum la ''listele interzise'' ale pensionarilor (parca 90% din tratamentele oferite ar fi fost ''profituri de regim'') al caror cec a fost lichidat cu calculul salariului, conform regulilor in vigoare de cand, odata cu reforma. din 1969 – puternic dorit de sindicate şi stânga – s-a luat decizia de a asigura pensionarilor un tratament echivalent cu salariul mediu primit în ultima perioadă de viaţă.
Nici măcar reforma Dini-Treu din 1995 – dictată cuvânt cu cuvânt de către sindicatele din Parlament – nu a vrut să schimbe complet această abordare. În ultimele zile, a reapărut ideea (draga președintelui INPS Tito Boeri și neexclusă de ministrul Poletti) de a redetermina, odată cu calculul contribuției, prestațiile mai mari plătite prin metoda salarială, cu condiția ca cuantumul acestora să nu fie ' „justificat” prin plățile efectuate. Dar o astfel de operațiune ar fi considerată legitimă de Curtea Constituțională? Credem că un mare „Nu” poate fi citit tocmai în motivațiile sentinței nr.70. Susținătorii acestei teze pleacă de la presupunerea că sistemul de remunerare are în sine o „poziție de chirie” care nu merită protecție. Dar dacă acesta este cazul, de ce ar trebui „răstignitul” să acționeze doar împotriva celor mai mari pensii? În plus, nu modelul contributiv penalizează în sine pensiile tinerilor; este starea lor de lucru caracterizată de accesul întârziat pe piață și de o permanență instabilă și ocazională care precară și poziția lor de contribuție. Comparând cele două sisteme, nu este adevărat că toate avantajele stau în salariu și toate dezavantajele în cel contributiv.
De altfel, în primul sistem, muncitorii fac plăți pe întregul salariu, dar randamentul este egal cu 2% pentru fiecare an de serviciu până la un salariu de 45 de euro. Pentru cotele depășite, însă, rata este în scădere. În plus, din punct de vedere salarial, pensia este supusă la maximum 40 de ani: cei care au lucrat mai mult suferă taxa pe salariu, dar ''nu primesc'' vechime. În sistemul contributiv, în schimb, contează toate plățile efectuate: cei care au lucrat mai mult primesc o pensie mai bună, deoarece suma creditată se înmulțește cu un coeficient de transformare mai mare în raport cu vârsta de pensionare. În plus, lucrătorii cu salarii mai mari plătesc contribuții doar la un plafon în prezent de aproximativ 100 de euro pe an (peste acesta nu există reținere la sursă și, evident, cotele suplimentare nu sunt considerate salarii pensionabile). Atunci, dacă vreun „suflet frumos” intenționează să efectueze o operațiune laborioasă de recalculare (pentru care lipsesc și datele de referință) ar trebui să ia în considerare și „pro”, nu doar „contra” .
