27% dintre tinerii italieni cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani sunt șomeri, o cifră mai mare în rândul femeilor (29,4%) decât în rândul bărbaților (26,8%). În ambele cazuri, cifrele depășesc media OCDE, la 15,7 și, respectiv, 17,6%. Dintre tinerii italieni care lucrează, însă, 46% au un contract precar. Ultimul procent a crescut cu 9 puncte din 2007. „Piața forței de muncă italiană devine din ce în ce mai segmentată, cu lucrători de vârstă matură cu locuri de muncă stabile și protejate și mulți tineri cu, fără îndoială, o ieșire imediată, mai degrabă decât locuri de muncă mai precare”. OCDE nu toca cuvintele, care în cea mai recentă Perspectivă de angajare reproduce fără milă aerul pe care îl respirăm în țara noastră.
Dar insecuritatea nu se înregistrează doar pe frontul contractelor. Problemele nu lipsesc nici măcar pe planul salarial: în 2010 italianul a câștigat în medie echivalentul a 36.773 de dolari, în timp ce extinzând obiectivul la toată Zona Euro, cifra urcă la 44.904 de dolari. Salariul mediu italian este mai mare decât cel din Spania (35.031), Grecia (29.058) și Portugalia (22.003), dar mai mic decât Franța (46.365 dolari), Germania (43.352) și Marea Britanie (47.645). Mai mult, în Italia, statul bunăstării „joacă un rol minor în protejarea familiilor împotriva consecințelor scăderilor mari ale venitului din muncă” în comparație cu alte țări OCDE.
Pentru italieni, „reducerile mari ale venitului individual din muncă (de exemplu, în cazul pierderii locului de muncă) tind să se traducă în reduceri ale venitului familial disponibil mai mari decât cele observate în alte țări OCDE, datorită acțiunii limitate de absorbție a șocurilor operate din plasele de protecție socială” . Acest lucru produce un „șoc negativ asupra veniturilor din muncă suferit de mulți italieni în timpul crizei și s-a tradus probabil într-o creștere a riscului de sărăcie și a dificultăților financiare, chiar dacă creșterea masivă a resurselor pentru fondul de concediere a contribuit în mod semnificativ la limitarea numărului. a lucrătorilor afectați de astfel de șocuri”.
Potrivit OCDE, „trebuie de făcut mai multe pentru a îmbunătăți situația pe piața muncii a tinerilor într-un mod durabil”. Odată cu criza, legislația „restrictivă” italiană privind contractele permanente „s-ar putea să fi ajutat țara să țină sub control impactul recesiunii asupra pieței muncii”, dar „în faza actuală ar putea descuraja angajarea, în special cu contractele permanente, astfel. punând în pericol recuperarea”. Prin urmare, OCDE solicită „o reformă amplă a contractelor de muncă” care „ar trebui să vizeze, în special, reducerea incertitudinii cu privire la consecințele cadrului de reglementare asupra rezultatului procedurilor de concediere”.
