În anii 30, paralel cu activitatea sa de designer, Charlotte Perriand s-a dedicat fotografiei, călătorind prin Europa creând imagini care au devenit apoi o sursă de inspirație pentru proiectele sale, elementele de mobilier, dar și adevărate opere de artă.
Subiecții se succed într-un gest de alegere intuitivă: înregistrează, adnotă, imprimă formele (și ideile) care îi captează atenția. Și astfel structura metalică a unui pod, textura unei plase de pescar, o piatră au devenit punctele de plecare pentru realizarea meselor, bibliotecii și fotoliilor sale.
Descoperirea a câteva sute de negative, conservate în Arhivele Charlotte Perriand, a fost o oportunitate de a prezenta și investiga munca ei fotografică într-un mod larg și articulat. Această expoziție își propune să prezinte opera sa fotografică, mai puțin cunoscută publicului larg, dar care a jucat un rol important în construirea imaginației sale creatoare. Fotografia, căreia Perriand îi dedică câțiva ani din carieră, a fost laboratorul cercetărilor sale vizuale și filozofice și manifestul angajamentului său politic. Alături de unele dintre lucrările sale de design, atât de epocă, cât și moderne, care au devenit adevărate icoane ale secolului XX, Galleria Carla Sozzani prezintă o selecție de 55 de fotografii din Muzeul Nicéphore Niépce și arhiva Charlotte Perriand. Cercetarea sa fotografică se înscrie în mișcarea de avangardă, în care pictori, arhitecți și fotografi lucrează cot la cot într-o atmosferă de împărtășire și în care fiecare expresie este îmbogățită de „privirea” celeilalte. Cu acest spirit și datorită prieteniei sale cu Fernard Lèger și Pierre Jeanneret, Perriand începe să colecteze și să fotografieze obiectele pe care le găsește în natură: oase, schelete, roci, rădăcini, pietre...
„Rucsacii noștri – după cum scrie ea – erau plini de aceste comori... pe care le-am botezat cu numele Art Brut”. Între 1933 și 1937 și-a continuat experimentarea fotografică, cu seria „Art Brut” și „Objets Trouvés”, făcând referire la ideea unei întoarceri la natură înțeleasă ca frumusețe primordială, puritatea liniilor și forța materiei.
o călătorie în Japonia. Charlotte Perriand nu și-a expus sau publicat niciodată opera fotografică, cu excepția
a unor fotomontaje realizate la comandă publică. Fotografiile sale, ca expresie a unei creativități deosebite, au fost dezvăluite parțial în expoziția retrospectivă de la Centrul Pompidou din Paris în 2005 și în expoziția „Modernism, Designing a New World, 1914-1939” de la Victoria and Albert Museum din Londra în 2006; iar ulterior în expoziția „Charlotte Perriand, de la photographie au design” la Petit Palais din Paris în 2011 și în final în 2012 „Charlotte Perriand, la photographie pour un autre monde” la Musée Nicéphore Niépce din Chalon sur Saône, Franța.
Charlotte Perriand s-a născut la Paris la 24 octombrie 1903. A studiat la Union Centrale des Arts Décoratifs (UCAD) din Paris și la douăzeci de ani s-a hotărât să devină arhitect, profesie considerată la acea vreme exclusiv masculină. După ce a obținut o diplomă în Design interior în 1925, a urmat poetica de cercetare a Bauhaus, a respins canoanele decorative tradiționale și
îmbrățișează utilizarea de noi materiale industriale.
În 1927 și-a început colaborarea cu Le Corbusier și Pierre Jeanneret la celebrul atelier 35 din rue de Sèvres din Paris. În acești ani își începe intens producția fotografică. În 1928, împreună cu René Herbst, Djo-Bourgeois, Jean Fouquet, Gerard Sandoz și Jean Puiforcat, a format un grup de avangardă „L’unité de choc” cu care și-a expus „salle à manger”, proiectată în 1927, la Salon des Artistes Décorateurs. Doi ani mai târziu, urmată de grupul ei de avangardă, va fonda UAM (Union des Artistes Modernes). Tot în 1927 a început să fotografieze cu o cameră cu burduf de 6 x 9 dăruită de soțul ei. În 1930 i-a cunoscut pe Walter Gropius și Fernand Léger,
cu care stabilește o strânsă relație de prietenie și colaborare artistică.
Concepția sa despre locuire este întotdeauna marcată de necesitatea îmbinării cunoștințelor tehnice și științifice ale materialelor în raport cu spațiul și modul de a trăi și de a-l ocupa.
În 1932 și-a abandonat studioul din Place Saint Sulpice și s-a mutat la Montparnasse.
În aceiași ani, în timpul Războiului Civil Spaniol, a participat la demonstrații alături de republicani, participând în cercurile intelectuale ale Partidului Comunist unde i-a întâlnit pe Miró, Picasso, André Malraux și Blaise Cendrars.
După o colaborare decenală cu Le Corbusier și Pierre Jeanneret, împreună cu care
semnează piese importante de mobilier, părăsește studioul în martie 1937. În 1940 este invitată de guvernul japonez în calitate de consultant pentru producția națională de design industrial. Experiența din Japonia îi influențează foarte mult gândirea și modul de lucru; încearcă să aplice noile forme industriale la tradiţia locului. În 1943
s-a mutat în Indochina și în luna mai a aceluiași an s-a căsătorit cu Jacques Martin, cu
pe care o va avea o fiică, Pernette.
S-a întors la Paris în 1946 și în 1951 a fost șef al delegației franceze la a 1964-a Trienală de la Milano „Mobilier și decorațiuni”. Mobilierul proiectat de Le Corbusier-Jeanneret-Perriand a fost reeditat în XNUMX de compania italiană Cassina.
Între 1996 și 1999, a curatat trei retrospective ale lucrării sale: „Charlotte Perriand Modernist Pioneer” la Design Museum din Londra, „Charlotte Perriand Pioneer 20th Century” la Living Design Center Ozone din Tokyo și „Une connivenceCharlotte Perriand-Fernand Léger” la Muzeul National Fernand Léger. A murit la 27 octombrie 1999 la Paris.
www.galleriacarlasozzani.org
