Sari peste reforma Regulamentul Dublin, care reglementează dreptul de azil pentru migranții care sosesc în UE. Regulamentul Dublin, în ultima sa versiune din 2014, stabilește în special ce stat trebuie să se ocupe de cererea de azil formulată de o persoană care sosește pe teritoriul european. La întâlnirea celor 28 de miniștri de interne de la Luxemburg, pe lângă Italia, alte 10 țări s-au opus schimbării regulilor propuse sub forma unui compromis de către președinția bulgară. Lista membrilor care au spus nu include Spania, Germania, Austria, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia și Republica Cehă.
În cele din urmă, deci, și Germania s-a predat înaintea blocadei țărilor Visegrad și sudul Europei, inclusiv Italia. Abia în această dimineață, secretarul de stat german, Stephan Mayer, la intrarea sa în Consiliul Afaceri Interne de la Luxemburg, a spus că Berlinul este „deschis unei discuții constructive. Dar reforma, așa cum este în prezent, nu o acceptăm”.
La ieșirea din consiliu, secretarul de stat belgian responsabil cu Migrații, Theo Francken, a rezumat: „Reforma regulamentului Dublin este moartă".
Noul ministru de interne italian, Matteo Salvini, luați în considerare ce s-a întâmplat astăzi”una vittoria: am avut o pozitie contrara si ne-au urmat alte tari, am impartit frontul. Înseamnă că nu este adevărat că politicile europene nu pot fi influențate”. Liderul Ligii Nordului anunțase cu mult timp în urmă că Italia va spune „nu noilor politici de azil pentru că ele lasă în pace țările mediteraneene, Italia, Spania, Cipru și Malta”. Și nu s-a prezentat la întâlnire.
Între timp, ministrul de Interne austriac, Herbert Kickl, a anunțat că – în lipsa unui acord privind reforma de la Dublin la summitul liderilor Uniunii Europene din iunie – în septembrie, odată cu începerea semestrului său de președinție, Viena va prezenta „un mic revoluția copernicană” privind politicile de azil.
Regulile în vigoare astăzi sunt cele ale Regulamentul Dublin III, în vigoare din 2014, care obligă țara de intrare (adică prima în care migrantul pune piciorul la sosirea sa în UE) să efectueze procedurile pentru dreptul la azil. Este un sistem care penalizează țările mediteraneene (Italia, Grecia și Spania), primele care interceptează fluxurile migratorii din Africa și Orientul Mijlociu.
În ultimii trei ani, acorduri bilaterale cu Turcia și Libia - principalele țări de tranzit - au contribuit la încetinirea fluxurilor, deschizând totuși o dezbatere asupra încălcărilor drepturilor omului care au loc în taberele de primire temporară din aceste teritorii de „tranziție”.
Apoi sunt cazurile așa-zisului grupul Vişegrad – format din Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia – pe care a aruncat-o în aer în 2015 planul formulat de Comisia Europeană pentru o repartizare echitabilă a migranților pentru a ușura presiunea asupra țărilor din sudul Europei.
În acel moment, a plan de intervenție cu care țările membre UE au convenit să relocalizeze 160 de sirieni și alți refugiați din Italia și Grecia în alte țări UE în termen de doi ani. Cu toate acestea, până acum doar 34.690 de persoane au fost relocate, în timp ce majoritatea au încercat să ajungă în Germania sau în alte țări din nordul Europei pe rute giratorii.
La cea mai recentă propunere de compromis, cel formulat de Bulgaria și sărit astăzi, care vizează reducerea mișcărilor secundare, adică cele ale solicitanților de azil care ajung într-o țară din UE și încearcă să ajungă în alta. Propunerea Sofia a avut în vedere realocarea obligatorie a solicitanților de azil doar ca ultimă soluție, însă cu greu ar fi redus presiunea asupra unor țări precum Italia.
