Contractul național pentru metalurgiști este printre cele mai semnificative din țara noastră, întrucât implică peste 2 milioane de muncitori. Dar și printre cele mai dificile, atât pentru situația în care se află industria, cât și pentru rezistența istorică a Federmeccanica, Confindustria din sector, de a concura cu relațiile sindicale avansate. Nu numai că, datele economice legate de producția industrială și inflația scăzută nu ajută la o imagine deja dificilă.
Înainte de prezentarea platformei, în iulie 2015, știam bine că va fi o reînnoire complexă, datorită contextului
de deflație, criză industrială, absența regulilor sistemului contractual, țesătură de producție formată în principal din întreprinderi mici, iar aceste luni de runde de negocieri au confirmat dificultățile. Federmeccanica a trecut de la o ofertă inițială de creștere de 2,67 euro pe trei ani, la o dorință de a reduce creșterile diferențialului de inflație de 75 de euro adăugate cu contractul Fim-Uilm din 2012, până la propunerea prezentată pe 22 decembrie trecut. O propunere care a rămas aproape neschimbată în aceste lungi opt luni, și doar parțial inovatoare, care oferă în multe cazuri rețete de o eficacitate și durabilitate improbabilă.
Pe salarii se presupune ajustarea minimelor contractuale pentru doar 5% dintre lucrători, prin mecanismul așa-numitului salariu de garantare, care exclude efectiv de la majorări toți lucrătorii care au superminime individuale și contracte de firmă. Un mecanism care nu numai că este nedrept, dar care cântărește mai mult companiile mici și cele mai în dificultate, lăsându-le pe toate celelalte libere să ofere superminime individuale în mod unilateral, fără nicio legătură cu criterii transparente de profesionalism și meritocrație.
În țările avansate, această formă de bonusuri unilaterale este considerată pe bună dreptate „secolul al XIX-lea”. Din acest vechi cadru cultural derivă ostilitatea față de o schemă de cadru profesional modern.
Nu numai că, din punct de vedere juridic, schema Federmeccanica pune capăt relevanței juridice a Contractului nostru ca fiind „preponderent” aplicat în categorie și odată cu ea efectele către extinderea sa erga omnes. Din acest motiv, nu se pune doar o problemă de cantitate, ci și de proliferarea minimelor contractuale și a litigiilor. Într-un moment în care jucători importanți (după FCA, Assonautica și General Electric) părăsesc Confindustria, mi se pare o autentică nebunie auto-învinsă. Cu siguranță trebuie subliniat că în propunerea lui Federmeccanica există, în sfârșit, deschideri asupra revendicărilor istorice ale Fim și ale mișcării sindicale, precum cele ale dreptului subiectiv la formare continuă, despre ucenicie și alternanță școală-muncă, despre metodele de lucru. „agile” și utilizarea permiselor pentru echilibrul dintre viața profesională și cea personală, pe extinderea asistenței medicale suplimentare, pe întărirea pensiilor suplimentare cu privire la tineri, pe banca timpului, încă de explorat, pentru reducerea orelor de lucru ale pensionarea și legarea „pensiei blânde” cu noile locuri de muncă și cu intrarea tinerilor în lumea muncii.
De asemenea, nu trebuie trecute cu vederea rigiditățile și dificultățile ridicate de Federmeccanica la extinderea negocierilor teritoriale pentru lucrătorii din companiile mici. La metalurgii, negocierea de gradul doi ajunge în 37% din firme (unde lucrează 70% din muncitorii din categorie), cu negocierea teritorială am ajunge peste tot, revitalizând protagoniștii teritoriului, astăzi în dificultate de rol, toți împreună în provocările productivității și participării. Suntem încă în urmă cu reforma clasificării profesionale et al
recunoașterea noilor abilități ale lucrătorilor din fabrica aflată în schimbare rapidă și acum interconectată, precum și propunerea sindicatului de a înființa un fond bilateral de susținere a veniturilor în fața reducerii progresive a duratei plaselor de protecție socială disponibile.
Toată lumea vorbește despre inovație, dar puțini o aleg cu curajul necesar și cu prioritățile potrivite. Suntem conștienți că salariul nu poate fi în centrul reînnoirii, dar referirea la bunăstarea suplimentară ca element de vitrină nu este suficientă. Soluția salarială din contract împreună cu noile drepturi vor fi decisive în marcarea unui adevărat punct de cotitură, în conștientizarea că sistemul contractual trebuie cu siguranță schimbat, dar nu depășit, așa cum ipotetizează Federmeccanica, făcând rezidual negocierea și rolul reprezentării colective. marginal.
Provocarea se adresează tuturor, inclusiv Federmeccanica: trebuie relansată „participarea”, nu doar implicarea lucrătorilor, cu
o adevărată alegere a calității în relațiile industriale, a unui teren mai avansat și mai virtuos de întâlnire între afaceri și muncă organizată. Acesta este un contract care reduce ultimul clopot de schimbare sunat pentru organismele intermediare și relațiile industriale și de muncă. Din septembrie putem continua cu toții „riturile propițiatorii” despre care a vorbit Ezio Tarantelli sau să încercăm să reacționăm cu un real moment de cotitură față de noile oportunități esențiale de participare și democrație industrială.
