Am stat în decembrie 2012, spunând: „anul s-a încheiat cu mari dificultăți pentru piața de artă din Italia. Dificultatea economică și politică gravă a țării a dus la o scădere destul de semnificativă a investițiilor în artă, dar este de sperat că următoarele șase luni vor fi mai bune și în perspectiva noilor soluții politice în context european sau global.”. Suntem acum la finalul primului semestru al anului 2013 și previziunile la care visam nu s-au adeverit deloc.
Dificultatea încă persistă nu doar de a introduce lucrări pe piață, ci și de a le prezenta pur și simplu în scopul unei eventuale tranzacții. Casele de licitații, galeriile, dealerii, în ciuda angajamentului lor constant și calificat, nu mai sunt în măsură să se poziționeze ca în anii trecuți, în ciuda faptului că „faptul” lor a crescut de zece ori până la al n-lea grad în căutarea unor noi modalități de operare și deseori optând, fie resemnat, fie să renunțe sau să se mute în alte țări străine pentru a găsi noi oportunități de muncă.
Totuși, acest lucru nu se întâmplă în alte țări europene, dimpotrivă, se pare că această „frână către artă” este o problemă preponderent italiană. Pentru a numi câteva, gândiți-vă, de exemplu, laAnglia care a devenit o destinație pentru operatori și mai ales cumpărători din toată lumea... aducând în turmă asiaticii, rușii și Orientul Mijlociu. Licitațiile de la Londra sunt pline de „ofertanți” internaționali, care concurează pentru cele mai bune lucrări, iar acest lucru permite caselor de licitație însele să caute și să îmbunătățească din ce în ce mai mult calitatea, raritatea și exclusivitatea lucrărilor, stare sine qua pentru a nu obține înregistrări reale.
La Franța se apără bine, preferând primele lucrări franceze, dar în niciun caz excluzând toate lucrările de mare calitate ale unor artiști cunoscuți internaționali. Pe lângă impresionism, prerafaelitism, orientalism, arta și designul internațional postbelic și contemporan s-au adăugat, sectoare sau pasiuni capabile să aducă la Paris nu doar francezi, ci și cumpărători din întreaga lume.
La Germania în schimb, recompensează artiștii contemporani (inclusiv italieni) care găsesc noi oportunități de acces pe piață, prin galerii și locuri de „contaminare culturală” care le permit să expună și să construiască o cale pentru propria lor recunoaștere sau prima acreditare pe piața de artă.
In Italia în ciuda diferitelor rezultate prezentate de studiile de cercetare care confirmă că arta încă creează un procent de locuri de muncă (în principal în sfera organizațional-culturală) se constată o scădere evidentă în zona comercială, în special în vânzarea și cumpărarea de lucrări italiene din orice sector sau secol.
Și așa au ca destinații preferate pasionații, colecționarii, investitorii internaționali, Londra, Paris, Ginevra, Amsterdam, Maastrichtatunci New York o Hong Kong… și din ce în ce mai puțini privesc spre Italia, cu excepția unei vacanțe trecătoare.
Primul răspuns pe care îl putem da este că țara noastră se confruntă cu o criză economică fără precedent care îi determină pe oameni să calculeze toate tipurile de cheltuieli, mai ales dacă acestea nu sunt extrem de necesare. Așa-zisa clasă „burgheză” care la vremea „lirei” și-a acordat bunuri precum arta, chiar și pentru simpla plăcere de a se bucura de frumusețea ei, neglijând adesea total dacă ar putea fi o investiție, se regăsește acum mai degrabă în situație de a comite sau de a da drept garanție tocmai acel sau acele bunuri care s-au păstrat până acum, în speranța unei recapitalizări discrete.
În acest moment, merită să vă întrebați o reflecție reală: Cum să ieși din acest impas? Poate că a sosit momentul să putem vedea acest moment istoric nu ca pe o criză profundă fără ieșire, ci ca pe o „schimbare” epocală, în care echilibrul și modalitățile de operare s-au schimbat, în care trebuie să regândim un nou model economic de cultura si arta ei.
Ce sa fac? Artă și Turism... bineînțeles că da! Abilitatea de a face rețea între operatori... bineînțeles că da! Fă din provincialism un exemplu de cultură comparabilă cu alte țări... bineînțeles că da! Cultură pentru toată lumea și nu pentru câțiva... bineînțeles că da! Recuperarea interdisciplinarității oferite de galerii ca locuri de creștere a tinerilor artiști… bineînțeles că da! Investind în artă fără speculații evidente... desigur că da! Recunoașterea și investiția în profesioniști care operează în lumea artei... bineînțeles că da! Patronajul recompensat... bineînțeles că da! Scutire de taxe – cu forme mai avantajoase – firmele care investesc in arta… bineinteles ca da!
Dacă s-ar întâmpla asta și multe altele... ne vom întoarce să credem că cultura este cel mai de preț bun pe care îl deținem?... bineînțeles că da!
