Mana nu plouă din cer, așa cum spune Biblia. Mai degrabă se obține din frasin, este limfa lui, „sângele”, și devine „mană” – în acest sens da – pentru economia locală a Siciliei, de unde extracția sa a fost redescoperită în urmă cu câțiva ani. Prețioasă și scumpă, mana a fost cândva vândută industriei farmaceutice (a avut întotdeauna utilizări terapeutice ca împrospătare intestinală și reglator intestinal, purificator pentru ficat și piele și ca laxativ pentru copii), în țările scandinave a fost folosită ca gustare energetică, în Europa de Nord pentru a face lichioruri, în Sicilia și pentru gustări simple „pâine și mană”. Astăzi este produs doar în două sate din Parcul Madonie, Castelbuono și Pollina, în provincia Palermo, într-o mică suprafață de 100 de hectare în care pădurile de frasin vechi de secole încă rezistă (tradiția datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea) iar în lunile de vară sunt cioplite cu pricepere pentru a obține rășina prețioasă. De altfel, vara copacii Madonie, negăsind apă în pământ, produc multă seva din interior care se face să curgă din coajă prin tăieturi care se fac zilnic de fermieri pe coajă.
Relansarea a început în 2015, când a fost creat consorțiul Manna Madonita, care a comasat patru mici cooperative pentru a recupera terenuri abandonate și a pregăti tinerii în comerț. Dar păstrarea acestei tradiții seculare se datorează și lui Giulio Gelardi, 66 de ani din Pollina, custode al „ciclului manei”, așa a constituit setul de cunoștințe înregistrat din 2012 în Rei, registrul patrimoniului imaterial. de regiunea siciliană în 2006. Astăzi cannoli ai consorțiului (care valorează 200 de euro pe kilogram) sunt prezidiu Slow Food și personalizează preparate gourmet locale. „Mana merge bine cu tot ce este amar”, spun experții, precum Giuseppe Zingales, care în Hostaria Cycas o introduce în ficat cu retină de porc și miere de albine neagră siciliană sau în fileul negru de porc de lapte de Nebrodi cu lămâie. și fistic. Farmecul său trece și dincolo de granițele Siciliei și l-a cucerit deja pe bucătarul milanez Davide Oldani, care în restaurantul său oferă un desert pe bază de „miere de rouă”, așa cum este definit poetic produsul sicilian: batoane de mană, înmuiate în ciocolată topită. , cu o stropire de ardei iute si coaja de grapefruit rasa.
Revenind în Sicilia, un alt exemplu este cel Restaurantul Nangalarruni din Castelbuono, unde bucătarul Giuseppe Carollo folosește din nou „mâncarea îngerilor” cu fileul de porc negru, dar în acest caz într-o crustă de migdale, fistic și mană și însoțit de o supă de linte. Dar tocmai în deserturi mana își găsește consacrarea: nugațe, dulcețuri, lichioruri, panettone și colombe, până la Mannetto, tributul deosebit adus sevei frasinului, un fel de panettone disponibil în diverse variante (migdale, citrice). , etc), pe care unii patiseri locali o garnisesc cu o turnare de ciocolata alba. Faimoasa patiserie Fiasconaro, de exemplu, oferă și Marron Noir, cea mai recentă creație cu inimă de castan. Și mai presus de toate, are un proiect și mai mare, de a face din Castelbuono – în cuvintele lui Nicola Fiasconaro – „cel mai prestigios centru agroalimentar din Sicilia”. Ar putea această comoară integral siciliană nu numai să fie o binefacere pentru sănătate (este hrănitoare, laxativă, utilă pentru piele, intestine și, de asemenea, pentru a contracara aciditatea sângelui), poate deveni și una pentru economia locală?
