Acțiune

Imigrația va fi în centrul campaniei electorale: câștigă cine greșește cel mai puțin

Două observații, trei considerații și patru intervenții de merit pentru un program reformist privind imigrația în pas cu Europa: fără prejudecăți și mituri false - Cifrele răstoarnă credințe nefondate: cea mai mare amnistia a fost făcută de centru-dreapta în 2002

Având în vedere ceea ce se întâmplă în lume, nu trebuie să fim mari profeți pentru a ne imagina că și aici imigrația va fi esențială pentru competiția electorală acum iminentă. Și un teren de încercare, greu, dar nu imposibil, pentru un program electoral reformist în pas cu Europa și, mai ales, cu vremurile. Pentru care, folosind o formulă de tip fotbal, aș sugera adoptarea schemei 2-3-4. Despre ce e vorba?. Se spune curând.

2 OBSERVAȚII PRELIMINARE

  • La nivel electoral, imigrația nu răsplătește sau recompensează puțin, dar pedepsește mult. Din simplul motiv că dacă este adevărat că alegerile de stânga nu se câștigă pe această problemă, cu atât mai adevărat este că sunt pierdute. Un adevăr care presupune lăsarea deoparte a rigidităților ideologice și, de asemenea, având în vedere atmosfera actuală, înțelegerea faptului că temerile și respingerea multora față de imigranți nu trebuie catalogate ca o vină, ci, dimpotrivă, confruntate ca o problemă. Pe care să se ocupe și, în măsura posibilului, să le atenueze cu remedii adecvate. Întrucât sentimentele contează în politică, ele contează!, pentru cei mulți care, pe drept sau greșit, simt sau se lasă convinși că sunt străini în casa lor din cauza imigrației, un lucru este cu siguranță interzis: să ridice din umeri repetând că este vina lor dacă nu înțeleg.
  • Cea mai bună politică de imigrare este cea care face mai puține greșeli decât celelalte. Cu alte cuvinte: experiența italiană și cea a multor alte țări demonstrează că, având în vedere natura problemei, schimbătoare și în evoluție continuă, sistematică, nu există niciodată o rețetă unică și perfectă. Dar, poate, doar unul relativ mai eficient. Care pe bază de bun simț (nu de bun simț!), este capabil să se autocorecteze prețuind, în viitor, greșelile făcute în trecut.

3 CONSIDERAȚII DE MERIT

  • Lăsați deoparte logica pentru care legile de imigrare sunt făcute să anuleze, de la a la z, cele anterioare (cum ar fi: să resetăm turco-napolitanul cu Bossi-Fini care azi, ca răzbunare, trebuie aruncat peste bord). Pentru că poate servește la răspândirea propagandei, dar nu la îmbunătățirea guvernării imigrației. Aceasta nu înseamnă, așa cum vom vedea mai târziu, că ceea ce este scris în Cartea Legii nu trebuie actualizat sau, în unele părți, rescris radical. Dar că spiritul de loi al noilor intervenții normative nu poate și nu mai trebuie să fie inspirat de ideea „să schimbăm totul și să o luăm de la capăt”. Din singurul și simplu motiv că legislația italiană privind imigrația, care a început cu treizeci de ani în urmă cu Martelli, constituie, la bine și la rău, o moștenire consolidată care poate fi modificată, dar nu ștearsă. De aici credința și sugestia că orice modificări viitoare sunt limitate și au ca scop chirurgical modificarea pieselor a căror aplicare se dovedește a fi inadecvată, dacă nu greșită.
  • Lăsați deoparte dominusul politicii noastre de imigrație: amnistia erga omnes. Amnistiile Erga omnes sunt mai bune. O anomalie națională. Pentru numărul (șase au fost făcute în spațiul de douăzeci de ani). Pentru masa celor care l-au folosit (aproape jumătate dintre imigranții actuali cu reședința legală în Italia sunt „foști vindecați”). Dar, iată, poate, aspectul cel mai deranjant, din cauza faptului că la ele au recurs indiferent la ele directori de centru-stânga, centru-dreapta și chiar așa-zișii tehnici. Cu adăugarea mică, dar semnificativă, că cea mai masivă amnistia dintre toate este cea făcută, spre deosebire de ceea ce mulți cred și repetă, nu de un guvern de centru-stânga, ci de unul de centru-dreapta în 2002.
  • Lăsați deoparte obiceiul de a repeta că „imigrația este o resursă” fără să întreb de ce şi în favoarea cui. Aceasta este miezul problemei, deoarece va exista și un motiv pentru care, deși economia le dorește, societatea nu le vrea. O schizofrenie sistemică produsă în mare măsură, așa cum se întâmplă în procesele de modernizare, prin faptul că imigrația este o cauză de anxietate și, în același timp, o sursă de nouă bogăție. În timp ce suma factorilor săi dă un rezultat pozitiv, distribuția sa este totuși inegală. Recompensează-i pe unii și penalizează-i pe alții. Sunt cei care câștigă și sunt cei care pierd. Nu doar economic, ci și mai serios, existențial. Poate că merită să reamintim că ostilitatea multora față de imigranți este doar parțial rezultatul sentimentelor xenofobe. Nu există o ideologie, oricât de diabolică ar fi, capabilă să pună mâna pe comportamentul colectiv în absența unor fenomene reale percepute ca o amenințare și, prin urmare, respinse de societate. Mai bine, din sectoarele sale cele mai slabe.

4 INTERVENȚII DE MERIT

  • Abrogă infracțiunea imigranților ilegali. De ce? Răspunsul îl găsim în paginile scrise de un magistrat, Paolo Borgna, care pe lângă faptul că știe este chemat, în exercitarea zilnică a atribuțiilor sale, să se ocupe de această problemă: „răspunsul închisorii la clandestinitate, fie că este vorba de îngrijitor sau un traficant de droguri, este o iluzie: o promisiune irealizabilă. Experiența ne învață că procesul penal, pentru a fi eficient, trebuie să fie selectiv. Ea trebuie să urmărească reprimarea unei conduite deosebit de grave pentru comunitate. Nu poate fi folosit ca un instrument pentru a face față comportamentului în masă: timpurile sale, costurile, ritualurile sale, din ce în ce mai împovărătoare, sunt incompatibile cu acest scop... [este] un instrument contondent. Cu singurul rezultat de a stârni nemulțumiri și deziluzie în rândul cetățenilor”.
  • Schimbare regulile de intrare în muncă. În primul rând pentru că se bazează pe o presupunere ilogică: un angajator care se află în Italia trebuie să angajeze pe cineva (a) care se află în altă țară și pe care nu i-a întâlnit niciodată o cerere nominativă. Dar mai ales pentru că pe piață sunt afacerile sau familiile, nu birocrația publică, care selectează și plătesc pe cei de care au nevoie. Un mecanism greoi capabil să producă un rezultat dublu, negativ: pretinderea a stabili cote pe care viteza pieței le face sistematic depășite. Și să alarmeze opinia publică cu anunțul venirii unor noi „contingente” a căror utilitate și necesitate se chinuie să o înțeleagă. Cu un alt factor agravant că, în timp ce instituțiile continuă să producă declarații împotriva imigrației clandestine, cererea în creștere de forță de muncă este în mare parte satisfăcută numai datorită pieței clandestine foarte eficiente și omniprezente.
  • Reorganiza structurile responsabile cu gestionarea imigrației. Nu este un lucru ușor, având în vedere rigiditatea tradițională a structurii noastre administrative și aversiunea sa istorică față de orice modificare a echilibrului puterilor și competențelor ministeriale. Dar nu amânabil. În condițiile în care fenomenul migrator, fiind un lanț de aprovizionare, pentru a fi guvernat ar necesita o unitate de comandă și nu, așa cum se întâmplă astăzi, administrații care de multe ori și de bunăvoie se ocupă de el de parcă ar fi „separați acasă”.
  • Rezolvați-l repede și bine problema cetăţeniei tinerilor imigranţi. Încheierea discuției aprinse, dar neconcludente din ultimele săptămâni, despre jus singur da, jus singur nu și permițând legislației italiene să se alinieze în sfârșit cu cele în vigoare în principalele națiuni europene. În primul rând pentru că este absurd că o țară capabilă să naturalizeze mai mulți imigranți în 2015 (178 mii) decât Regatul Unit (118 mii), Spania (114 mii), Franța (113 mii) și Germania (110 mii) nu poate rezolva problema. problema cu statutul de demnitate civitatis a copiilor imigranților așa cum au făcut-o alții. Dar mai ales pentru că acum este clar pentru toată lumea că viitorul social și economic al problemei imigrației depinde, în mare parte, de gradul și calitatea integrării imigranților din a doua generație.

cometariu