Faptul că contractul pe durată nedeterminată cu protecție sporită (cu disciplina individuală de concediere anexată) nu se aplică funcționarilor publici adaugă încă o îndoială, printre multe altele, cu privire la calitatea și eficacitatea prevederii. În afară de revoluția copernicană! Pentru armata administrației publice este soarele care continuă să se învârtească în jurul pământului.
BIZURILE MINISTRULUI MADIA
Chiar înaintea aspectelor de reglementare sunt reacțiile și argumentele folosite de miniștrii și exponenții establishment-ului renzian pentru a exclude aplicarea acesteia. Cei ai șefului funcției publice, ''Botticelliana'' Marianna Madia sunt de râs, de parcă regula conform căreia accesul la administrația publică prin concurs a determinat inamovibilitatea absolută, și din punct de vedere juridic (pentru că în practică). asa este) a functionarilor publici. Nimic mai absurd, din moment ce concedierea pentru justă cauză și pentru motive subiective justificate este minuțios reglementată de legile în vigoare, începând cu Decretul Legislativ nr. 165 din 2001.
EVAGAREA MINISTRULUI POLETTI
„Saltul înapoi” al ministrului Giuliano Poletti pare jalnic, în timp ce explicațiile lui Filippo Taddei („traducătorul traducătorilor lui Homer”) sunt mai stridente și nerușinate atunci când acesta afirmă, într-un interviu acordat Corriere della Sera, că este vorba de un caracter politic. alegere pentru că (sic!) ministrul Madia nu a participat la redactarea textului. Într-adevăr, problema nu poate fi extinsă automat la sectorul public, unde, de exemplu, nu se are în vedere cazul concedierii economice, cu atât mai puțin de natură individuală.
CE SE INTAMPLA IN SECTORUL PUBLIC
Există o reglementare specială privind mobilitatea care ar putea, cu caracteristici diferite și specifice, să fie echivalată cu funcția îndeplinită, în sectorul privat, prin procedura prevăzută pentru concedierile colective. Dincolo de acest caz, că art. 18 era aplicabil și funcționarilor publici nu a fost niciodată chestionat de nimeni. Mai mult, în reformele trecute, de la legea Biagi la legea Fornero, referirea la personalul administrației publice a fost constantă, poate tocmai pentru a sancționa sau nu (și cu ce modalități) aplicarea acestora. În legea 30 din 2003, de exemplu, art. 6 prevedea: „Prevederile articolelor 1-5 nu se aplică personalului administrației publice decât dacă se face referire expresă la acestea”.
EXCLUZII EXPRESE
Excluderea raporturilor de muncă cu administrațiile publice a fost apoi declarată expres cu referire specifică la munca cu fracțiune de normă și certificarea contractelor (articolele 3 și 5). Și în mod constant arta. 1, alin.2, din decretul legislativ nr. 276 din 2003 a reiterat: „Prezentul decret nu se aplică administrațiilor publice și personalului acestora”. În legea nr. 92 din 2012, art. 1, alin.7, deși cu o formulă mai greșită și sursă de diatribe extinse, totuși precizat: „Prevederile prezentei legi, deși nu sunt prevăzute expres de acestea, constituie principii și criterii de reglementare a raporturilor de muncă ale salariaților din administrația publică la care se face referire. la articolul 1, alin.2, din decretul legislativ 30 martie 2001, nr. 165, și modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile articolului 2, alin.2, din același decret legislativ. Prevederile articolului 3 din același decret legislativ rămân neschimbate”. Iar următorul paragraful 8 i-a încredințat ministrului administrației publice și simplificării, după consultarea organizațiilor sindicale cele mai reprezentative ale angajaților din administrația publică, sarcina de a identifica și defini, „și prin inițiative de reglementare, domeniile, metodele și timpii de armonizare. a reglementărilor referitoare la salariații administrațiilor publice”. Aceasta din urmă ar fi putut fi calea de urmat (în practică, nu a pretins așa cum s-a întâmplat după legea Fornero) și în aplicarea legii de abilitare nr.183 din 2014 (destinul a vrut ca Actul Jobs Poletti 2.0 să aibă aceeași numerotare ca și „ munca conectată” din 2010, calul de bătaie al guvernului Berlusconi).
ANALIZA PROF. PELICACI ÎN BULETINUL ADAPT
Cu toate acestea, după cum a subliniat Prof. Giuseppe Pellacani, profesor de drept al muncii la Universitatea din Modena și Reggio Emilia, în Buletinul Adapt: „Nimic în actul Jobs. Tăcere absolută. Acest lucru înseamnă inevitabil că, cu excepția oricăror eventuale gânduri secundare incluse din când în când în decretele delegate care urmează să fie emise, regulile care tocmai au fost aprobate și cele care vor fi implementate în viitor se vor aplica și lucrătorilor din administrația publică (cu excepția, evident, categoriile reziduale de drept public) . Aceasta este singura lectură posibilă, în lumina art. 2, alin.2, din decretul legislativ nr. 165 din 2001, potrivit cărora „Raporturile de muncă ale salariaților din administrația publică sunt guvernate de prevederile capitolului I, titlul II, din cartea a V-a codului civil și de legile privind raporturile de muncă subordonate în societate, fără a aduce atingere dispozițiilor diverse prevederi cuprinse în prezentul decret, care constituie prevederi obligatorii”, iar prin art. 51, alin.2, din același decret prin care se declară Statutul lucrătorilor aplicabil administrațiilor publice indiferent de numărul de salariați”. „Vor avea loc, așadar, angajările viitoare în administrațiile publice cu contractul de muncă supus unor protecții din ce în ce mai mari? – se întreabă Pellacani din nou – Ar fi un punct de cotitură epocal. Prin reducerea drastică a costurilor (și riscurilor) concedierii, reforma ar decreta încetarea regimului de ultra-stabilitate care i-a însoțit până acum pe lucrătorii publici”.
Se pare că nu va fi cazul. Și, ceea ce este mai rău, excluderea discutabilă va fi determinată tocmai de o alegere de natură politică, făcută de un guvern care, cu luni în urmă, amenința că va duce o „luptă violentă” împotriva administrației publice. În sfârşit, este curios de observat duetul dintre Pietro Ichino şi Filippo Taddei care ar putea imita o melodie celebră: „Şi eu am fost acolo”; „Nu, nu ai”.
