În timp ce Italia discută dacă și ce guvern să aibă, summitul european din 14-15 martie a servit pentru a clarifica ce program economic dezirabil ar trebui să aibă guvernul nostru. Dincolo de multă vorbărie și de gafele incredibile ale afacerii Cipru (a cărei populație reprezintă mai puțin de 0,26% din populația euro) este bine să consemnăm consonanța care s-a văzut la Bruxelles între poziția germană și cea a BCE - manifestată atât din Buletinul din martie al BCE, publicat deloc surprinzător pe 14 martie, și din Prezentarea lui Draghi. Concluziile Consiliului European au confirmat toate acestea și pot fi rezumate după cum urmează:
În timp ce consolidarea bugetelor publice continuă, prioritatea se trece la ceea ce este necesar pentru competitivitate, creștere și creșterea ocupării forței de muncă, în special pentru tineri. Consolidarea trebuie să fie favorabilă creșterii atât din punctul de vedere al veniturilor, cât și din partea cheltuielilor bugetelor publice. În conformitate cu regulile Pactului de Stabilitate, disciplina fiscală ex-ante și investițiile publice productive pot fi reconciliate.
Este mai puțin decât președintele Monti să ceară la Bruxelles (o revizuire explicită a pactelor europene, pentru a exclude investițiile publice „utile” din constrângeri), dar este mai mult decât se temeau unii, în zilele premergătoare Consiliului European. Merită subliniat că această poziție a Bruxelles-ului - reconcilierea unei direcții strategice de consolidare a finanțelor publice cu flexibilitatea necesară cerută de dificultățile continue ale redresării economice - este exact ceea ce au indicat BCE și Draghi.
Buletinul BCE conține o căsuță dedicată „Efectelor asupra creșterii unei datorii publice mari” care sintetizează rezultatele a numeroase cercetări științifice, atât generale, cât și pentru zona euro. Merită subliniat faptul că se confirmă valabilitatea valorii maxime de referință pentru datoria publică, stabilită la Maastricht la 60% din PIB. Valorile mai mari sunt însoțite de efecte negative asupra creșterii. De aici concluzia: „În contextul economic actual, este de o importanță fundamentală adoptarea unor strategii ambițioase de reducere a datoriilor. Dacă, dimpotrivă, guvernele decid să amâne lucrările de consolidare, perspectivele de creștere vor fi subminate, iar sustenabilitatea finanțelor publice va fi grevată de o povară suplimentară”.
De la cercetare la politică, Editorialul Buletinului BCE conchide: „Poziția acomodativă a politicii monetare va continua să susțină redresarea în zona euro, totuși este esențial ca politicile fiscale și structurale să consolideze perspectivele de creștere pe termen mediu. Consolidarea fiscală trebuie să facă parte integrantă dintr-o agendă cuprinzătoare de reformă structurală, menită să îmbunătățească perspectivele de creare de locuri de muncă, creștere economică și sustenabilitatea datoriei.”
„Consiliul guvernatorilor consideră că este deosebit de important în această etapă să se abordeze situația ridicată în prezent a tinerilor și șomajul de lungă durată. În acest scop, sunt necesare reforme suplimentare ale piețelor muncii și ale bunurilor și serviciilor pentru a crea noi oportunități de angajare, promovând un mediu economic dinamic, flexibil și competitiv.”
Este exact ceea ce a explicat președintele Draghi în prezentarea sa intitulată: „Situația economică a zonei euro și bazele creșterii”. Subliniază: creșterea medie a șomajului din ianuarie 2007 până în ianuarie 2013 este de la 8 la 12% din forța de muncă; cu creșteri mult mai mari în țările „periferiei europene”; şi cu o scădere semnificativă în Germania.
Creșterea zonei euro se explică (cum este de obicei cazul în teoria creșterii) prin: creșterea cererii globale (restul lumii) o politică monetară care sprijină acest lucru, respectând în același timp stabilitatea monetară (și aceasta servește ca un reamintire a prima datorie a BCE) recuperarea: increderii, creditului si competitivitatii.
Este ultim aspect (competitivitate) pe care Draghi insistă cel mai mult și din care Italia (alături de celelalte țări din zona euro care au crescut mai puțin de ani de zile) iese cu un buletin prost. De aici concluzia lui Draghi cu privire la Italia și următorul nostru guvern: avem nevoie de reforme structurale care să facă ca piața de bunuri și piața muncii să funcționeze mai bine, într-un mod compatibil cu participarea la o uniune monetară; avem nevoie de reforme și politici care să garanteze competitivitatea (productivitate, salarii, profituri); încrederea și creditul s-au îmbunătățit deja, dar întreprinderile mici și mijlocii au probleme în special cu costul și disponibilitatea creditului.
Ce speranță există ca cineva din Roma să țină cont de acest diagnostic și de aceste propuneri? Aceasta depinde de probabilitatea ca în lunile următoare spread-ul nostru să crească spre 400 sau să scadă spre 200.
