În ultimele zile, Papa Francisc a semnat la Assisi, pe mormântul Sfântului Francisc noua scrisoare enciclica Fratilor toti. Despre fraternitate și prietenie socială".
Este un text de o deosebită relevanță care ajunge să cadă din plin „a pandemiei neașteptate de Covid 19 care ne-a expus titlurile false” și se publică în același timp că Biserica pare a fi în centrul unui viscol de complexitate, îngrijorare și neliniște, compus pe de o parte de scandaluri pământești recurente și, pe de altă parte, de îndoieli dogmatice.
În ultimele zile în presa națională (în special pe Republică din 5 octombrie cu a forma lungă semnat de Ezio Mauro urmat pe paginile de Curier din 6 octombrie cu interviul lui Aldo Cazzullo cu cardinalul Camillo Ruini) au fost publicate articole importante care au dat un răspuns amplu.
Semnificativ de observat simultaneitatea unor fenomene comunicative. Într-o perioadă în care Papa Francisc abordează direct chestiuni de mare actualitate și relevanță cu propuneri mai mult sau mai puțin acceptabile, în același timp există o mare cantitate de tobe mediatice care, direct sau indirect, duce la distragerea atenției. Pentru a avea o dovadă în acest sens, ar fi suficient să „cântărești” cât spațiu a primit publicarea documentului lui Bergoglio în presa națională. Cu siguranță nu sunt adecvate importanței conținuturilor care sunt propuse.
Enciclica vorbește despre societate, despre economie, despre relațiii între indivizi, între oameni într-un context de nedumerire și incertitudine globală. Propune formule și căi îndrăznețe și complicate care, pornind de la depășirea celui „... virusul individualismului radical...”, vrea să definească o nouă etică a relațiilor internaționale, să nege cultura zidurilor și să propună o revizuire a tratatelor ONU.
Chiar de la primele rânduri ale documentului, Papa atinge nervii cruzi ai civilizaţiei contemporane: încredere absolută în știință și mitul hiperconexiunii pe care Internetul ar dori să o garanteze. Aceste teme apar ca două „adevăruri ascunse” unde primul, tocmai în aceste împrejurări dramatice, se clătește sub loviturile fragmentării cercetării și unicității adresei, în timp ce al doilea întunecă relațiile sociale create prin Net și nu prin gesturi și riturile directe și participative care au caracterizat întotdeauna istoria umanității: „Este nevoie de gesturi fizice, expresii faciale, tăceri, limbajul corpului și chiar parfum, tremurul mâinilor, înroșirea, transpirația, pentru că toate acestea vorbesc și fac parte. a comunicării umane”. Am mai scris despre aceste subiecte pe PRIMUL art unde pe lângă mâini ne-am ocupat și de îmbrățișări și sărutări.
Bergoglio a fost instruit la școala iezuită și cunoaște perfect mecanismele complexe ale gramaticii și sintaxa comunicării: este un cioban „cu miros de oaie” capabil să vorbească nu numai cu turma lui.
Noua enciclică, pe lângă aspectele doctrinare pe care nu le vom atinge, este de fapt plasată în centrul unei vaste dezbateri care afectează societatea occidentală în ansamblu, valorile ei fondatoare, mecanismele sale de funcționare în dimensiunea globală pe care acestea o au. asumat. Scrisoarea pe care a scris-o Papa apare în multe privințe ca un document de comunicare seculară, și poate chiar unul politic, adresată nu atât și nu numai credincioșilor creștini.
Toți frații deja evidențiază în subtitlu „Despre fraternitate și prietenie socială” unde și cui intenționează să se adreseze. În primul rând tuturor celor care se află în afara Curiei Vaticanului, din punct de vedere fizic și relațional. Nu întâmplător, chiar și simbolic, semnarea enciclicii are loc la Assisi, departe de Roma și fără participarea credincioșilor. Comunicarea prin semne capătă astfel mai multă profunzime și poate fi mai relevantă decât utilizarea cuvântului. Imaginile vorbesc de la sine și ne amintim cu toții de rugăciunea lui Bergoglio din Piața Sf. Petru din 20 martie trecut, în plină pandemie, pe ploaie, unde a spus o singură propoziție simplă: „Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, toți. fragile și dezorientate, dar în același timp importante și necesare, toți chemați la vâsle împreună”.
Apoi se îndreaptă către politică, către cei care guvernează afacerile publice și reglementează interesele private și le acordă o atenție deosebită. Și tocmai în acest domeniu comunicarea lui Bergoglio întâmpină obstacole și rezistență (vezi capitolul V Cea mai bună politică). De fapt, este cunoscută rădăcina religioasă, precum și ideologică din care se trage toată literatura dintr-o anumită zonă politică, nu numai în Italia. Cuvintele Papei Francisc despre ospitalitate și fraternitate sună ca erezii pentru urechile celor care au făcut avere chiar dimpotrivă. Așa cum invocațiile sunt cel puțin problematice forme de economie care respectă drepturile și demnitatea muncii. Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant'Egidio, a scris că această Enciclică evidenţiază o „a treia cale” pe care o propune Papa, între liberalism şi populism.
Fără îndoială, Pontiful pozează accent serios pe dimensiunile și dinamica economiei globalizate care nu vede reglementări adecvate și suficiente pentru a face față și a garanta echilibre mai bune între diferitele zone ale lumii: „Există reguli economice care s-au dovedit a fi eficiente pentru creștere, dar nu la fel de eficiente pentru dezvoltarea umană integrală. Bogăția a crescut, dar fără echitate, așa că ceea ce se întâmplă este că se nasc noi sărăcie.” El adaugă apoi: „Lumea s-a îndreptat necruțător către o economie care, folosind progresele tehnologice, a căutat să reducă „costurile umane”, iar cineva s-a prefăcut că ne face să credem că libertatea pieței este suficientă pentru ca totul să fie considerat sigur. Dar lovitura grea și neașteptată a acestei pandemii scăpate de sub control ne-a forțat să ne gândim la ființe umane, la toată lumea, mai degrabă decât la beneficiul unora”.
Se poate sau nu să fie de acord cu conținutul Enciclicii, dar este suficient pentru a acorda o atenție deosebită lecturii Fratelli Tutti.
