Letonia a primit undă verde de la BCE și Comisia Europeană pentru a deveni al optsprezecelea membru al zonei euro, în pofida celor două instituții divergente în privința perspectivelor economiei letone în cadrul monedei unice.
Mica națiune baltică, membră a UE din 2004, încearcă de câțiva ani să intre în moneda comună. După o serie de boom-uri și salvari în urma prăbușirii sistemului bancar în 2008, Letonia pare să fi pornit în sfârșit pe calea abandonării monedei naționale, latul, de la 1 ianuarie 2014. Acesta a fost doar primul pas, Miniștrii de finanțe din UE vor lua decizia finală în iulie. BCE, în Raport de convergență publicat pe 5 iunie trecut, a anunțat că Letonia a îndeplinit toate condițiile necesare pentru intrare, dar în același timp a arătat cu degetul spre o rentabilitate departe de a fi solidă, cauzată parțial de dependența puternică de fluxurile de capital din străinătate, și despre menținerea ratelor scăzute ale inflației. Comisia, într-un raport separat, a transmis BCE despre îngrijorarea cu privire la potențialele riscuri de spălare a banilor, în ciuda gradului înalt evident de convergență economică cu zona euro.
Autoritățile locale se așteaptă la asta procesul de adoptare a monedei unice europene scade dobanzile si ridica ratingul, promovand astfel cresterea economica a tarii si eliminand riscurile de curs valutar. Dorința Letoniei de a adera la Uniunea Monetară reflectă sentimentul state mici care doresc să adere la posibilitățile mai mari de dezvoltare oferite, într-o perspectivă globală, prin intrarea în scenarii instituționale comune la nivel regional și continental. De fapt, Estonia vecină a intrat în zona euro în 2011, în timp ce Lituania merge înainte, privind spre 2015. Potrivit lui Olli Rehn, aceasta reprezintă o semn de încredere în moneda unică europeană în fața previziunilor de dezintegrare a zonei euro. În acest scenariu, însă, devine necesar depășirea lipsei de consens politic local, în timp ce rezultatele sondajelor efectuate în republica baltică în luna mai indică faptul că doar o treime din populație salută adoptarea monedei euro.
În ultimii douăzeci de ani, Letonia a urmat a program dur de austeritate, caracterizată în principal prin reduceri mari ale cheltuielilor publice, care a alimentat redresarea față de economiile mai avansate. Conform ultimelor prognoze ale UE, Datoria publică a Letoniei ca proporție din producția sa economică este de așteptat să fie aproximativ jumătate din media UE în 2013, la fel ca și deficitul bugetar. Un rol cheie l-a jucat devalorizarea internă a economiei letone, posibilă de o piață a muncii flexibilă și de dependența relativ scăzută de exporturile către zona euro. Aceste măsuri au avut ca rezultat reducerea drastică a nivelului salariilor și a cheltuielilor publice, capabilă să înlăture spectrul recesiunii în termen de doi ani (2009-2011) și să genereze cea mai rapidă rată de creștere din întreaga UE, reducând astfel inflația și rata șomajului, având în vedere competitivitatea nivelului intern al prețurilor și al salariilor.
BCE, într-o aluzie clară la Cipru și la recenta salvare a sistemului bancar local, a subliniat cum depozitele nerezidenților reprezintă aproximativ jumătate din totalul din Letonia, afectând 40% din PIB. Totuși, măsurile luate de autorități au fost încurajatoare, cuprinzând riscurile asociate depozitelor, și în lumina falimentului Parex Banka din 2008, a doua instituție bancară ca mărime și aflată acum sub control public.
În ceea ce privește menținerea unor rate scăzute ale inflației în Letonia, aceasta va fi o provocare pe termen mediu, având în vedere spațiul limitat de manevră în politica monetară. Experiența din timpul boom-ului din 2005-2007 arată cât de dificil poate fi controlul presiunilor interne ale prețurilor, precum și riscurile prezentate de euforia economică necontrolată. Autoritățile locale, totuși, garantează că economia letonă a fost strâns legată de politica monetară a zonei euro încă din 2005, când Letonia a stabilit un coridor îngust în care să stabilească fluctuația lat față de euro.
Ma cea mai importantă provocare este dată de situaţia structurală a ţării, unde efectele unei politici eficiente de privatizare în anii XNUMX încă cântăresc foarte mult, mai ales dacă ne uităm la dimensiunea și sfera de aplicare aeconomia subterană, sursă nu numai de venituri publice pierdute, ci și de limite puternice ale concurenței și prejudicii aduse competitivității, reducând astfel fluxurile de investiții productive din străinătate. Dacă, în Estonia vecină, promptitudinea și profunzimea reformistă au garantat Tallinnului un avantaj competitiv în sectorul finanțelor și al cercetării și dezvoltării, ce scenarii se deschid în Letonia, unde în decursul anilor XNUMX a fost mai ales o inflație structurală generată de o alocare ineficientă a resurse între industrie și servicii? Eu semnez asta succesele în ceea ce privește consolidarea fiscală și competitivitatea prețurilor și salariilor nu pot fi separate de o strategie de producție eficientă, capabilă să genereze valoare adăugată în ceea ce privește competitivitatea intersectorială, un factor esențial în dezvoltarea economică pe termen lung a unei țări și motivul care stă la baza eșecului Letoniei de a intra în zona euro după boom-ul din 2005-2007.
