Pe 7 iulie, Consiliul Băncii Centrale Europene a luat două decizii importante, și nu doar una. Cea mai așteptată – și cea care se încadrează mai mult în sarcinile obișnuite ale BCE – este creșterea cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii de referință, pe care se bazează refinanțarea băncilor. Al doilea suspendă aplicarea pragului de rating de excludere de la eligibilitatea titlurilor publice portugheze pentru a garanta operațiunile de refinanțare de către BCE. Să le vedem în ordine.
Creșterea ratei de referință, deja așteptată de piețe, poate fi explicată prin temerile cu privire la o creștere nu atât a inflației în sine, în lunile următoare, cât și prin înrădăcinarea așteptărilor că inflația va fi mai mare în viitor. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, se teme, ar deveni mai dificil și mai costisitor stingerea focarelor inflaționiste, odată ce acestea sunt încorporate în lanțul de distribuție și formarea salariilor.
Prin această acțiune, BCE se distanțează și mai mult de Fed, al cărei Comitet Federal pentru Piața Deschisă - organismul omolog al Consiliului BCE - la ultima sa reuniune din 22 iunie 3,6 a părut încă ezitând să implementeze o strategie reală de ieșire din relaxarea cantitativă ultra-expansiva. . Deci, în ciuda inflației americane de 2,6%, față de XNUMX% în zona euro, înainte de înăsprire, Fed vrea să vadă o creștere reală a așteptărilor inflaționiste. Dimpotrivă, BCE vrea să o prevină.
Suspiciunea că SUA implementează politici care vizează menținerea ratelor reale negative a dobânzilor pentru o perioadă lungă de timp, pentru a facilita ajustarea acesteia pentru a-și reveni din datoria publică și privată ridicată. Desigur, țările - în special China - în excedent structural cu SUA nu sunt foarte încântate de asta, din cauza riscului de a fi rambursate cu dolari devalorizați. Și, deloc surprinzător, parcă pentru a mărturisi așteptările unei mai mari stabilități a euro, se pare că capitalul chinez este interesat de privatizările impuse țărilor europene aflate în criza datoriilor publice și/sau de investiții în obligațiunile de stat aferente.
A doua decizie nu se referă la controlul inflației – prin statut, singurul mandat al BCE – dar poate avea repercusiuni și mai importante asupra stabilității financiare și întăririi instituțiilor europene. S-a argumentat deja Marcellus de Cecco înaintea mea, mereu pe FISTonline – că în situațiile în care sistemele se încurcă de la sine, este mai bine să te descurci temporar fără evaluări. Și astăzi, la timpul întrebărilor, Trichet a fost foarte explicit subliniind că agențiile de rating pun două întrebări. Pe de o parte, există o problemă care trebuie abordată în timp util: structura extrem de oligopolistică a industriei (marii jucători sunt S&P's, Moody's și Fitch) nu este de dorit, pentru a se evita ca câțiva jucători - poate cu probleme financiare. instituţiile în a acţionarilor – au o influenţă dominantă asupra pieţelor. Pe de altă parte, „este clar că există un element prociclic intrinsec în comportamentul agențiilor de rating” (1).
Și BCE a răspuns imediat la această a doua problemă suspendând, chiar și pentru obligațiunile guvernamentale portugheze (tocmai retrogradate de Moody's la Ba2, adică „obligațiuni nedorite”), aplicarea regulii care îi impunea să nu accepte refinanțarea titlurilor de valoare cu un rating inferior. pragul gradului de investiție.
Această decizie a BCE este foarte importantă, însă trebuie urmată de alegeri clare de sprijin din partea guvernelor, în special Franța și Germania, care, fără îndoială, cântăresc mai mult decât celelalte în arhitectura europeană.
După cum am avut deja ocazia să spunem, zona euro în ansamblu nu suferă de dezechilibre structurale în conturile externe, ci dacă guvernele țărilor - în special ale Germaniei - care cu excedentul lor compensează deficitele externe ale altor membri ai zona nu va da dovadă de convingerea necesară pentru a apăra țările slabe, va fi o joacă de copii ca lupul (speculația) să fure mieii (țările slabe) unul câte unul.
Odată cu decizia sa de a suspenda utilizarea ratingurilor de credit asupra Portugaliei, BCE a stabilit o cărămidă importantă. Este de sperat că, toți împreună, arhitecții Eurolandului continuă să construiască ziduri de cărămidă – după înțeleptul porcușor Jimmy – și să nu construiască o colibă de paie, ca naivul porcușor Timmy.
* Profesor de Economie Politică la Universitatea din Bari, fost director al Băncii Italiei și al Băncii Mondiale
(1) Una dintre primele referiri la problema ratingurilor prociclice este: G. Ferri, L. Liu și JE Stiglitz (1999), „The Procyclical Role of Rating Agencies: Evidence from the East Asian Crisis”, Economic Notes.
