Apropiindu-se de semnarea Tratatul Quirinal dintre Franța și Italia. După patru ani de amânări și mai multe suișuri și coborâșuri, sosește în sfârșit semnarea tratatului, simbol al apropierii dintre cele două țări. Vineri 26 noiembrie, la Roma, premierul italian Mario Draghi își va pune semnătura pe acordul istoric cu Președintele Republicii Franceze Emmanuel Macron, pentru a favoriza „convergența pozițiilor franceze și italiene, precum și coordonarea dintre cele două țări pentru politica europeană și externă, pentru securitate și apărare, pentru migrație și politica economică, dar și pentru sectoarele educației, cercetării, culturii. și pentru cooperarea transfrontalieră”, explică ei de la Elysium. Un tratat, așadar, foarte important pentru relațiile bilaterale dintre cele două țări și față de UE. Și se întâmplă exact când jocul este deschis pe Tim control, al cărui acționar de referință este grupul francez Vivendi. Chiar cu o zi înainte de 26 noiembrie, când Draghi și Macron vor semna la Quirinale, Cassa Depositi e Prestiti - acționarul public al lui Tim cu 10% din acțiuni - își va prezenta noul plan de afaceri.
Tratatul de la Quirinale este echivalentul transalpin al Tratatul de la Elysium semnat în 1963 și actualizat în 2019 cu Tratatul de la Aachen. Documentul constă dintr-o premisă privind valorile și obiectivele comune ale celor două țări și 11 capitole tematice. De asemenea, va fi însoțit de un program de lucru de aproximativ treizeci de pagini, care identifică mai concret modul în care cele două guverne vor urmări obiectivele stabilite. Primul capitol al colaborării parlamentare preconizată de document se va concretiza luni, 29 noiembrie: Președintele Camerei, Roberto Fico, și egalul său francez, Richard Ferrand, vor semna un acord de cooperare între cele două Parlamente. Prima întâlnire este programată pentru 8 și 9 decembrie, cu ocazia întâlnirii de la Paris dintre cele două comisii externe. În plus, programul de lucru atașat se referă la reuniuni comune ale Consiliilor de Miniștri, un summit bilateral în fiecare an și căutarea constantă a unei poziții comune nu numai în UE, ci și în instituțiile internaționale, precum ONU sau Banca Mondială.
Tratatul își ia numele de la palatul din secolul al XVI-lea de pe cel mai înalt deal al Romei, unde stă președintele Republicii, o formă de omagiu adus lucrării lui. Sergio Mattarella pentru a facilita acest acord. După semnare, Parlamentul va avea dreptul de a autoriza ratificarea acestuia care va purta semnătura Președintelui Republicii.
Dar să facem un pas înapoi. Ideea unui tratat bilateral a luat naștere la summitul franco-italian de la Lyon din septembrie 2017 de către președintele francez și apoi premierul italian Paolo Gentiloni, cu ocazia discursului de la Sorbona privind relansarea integrării UE. Apoi a fost pus în standby în timpul primul guvern Conte datorită opoziției politice puternice a membrilor săi (Lega și M5S) și reluată apoi la începutul lui 2020 în cadrul întâlnirii dintre fostul premier și Macron de la Napoli, care a marcat reluarea activității diplomatice. Dar venirea lui Mario Draghi la guvern a fost cea care a îmbunătățit și mai mult relațiile cu Parisul. În urma lui Conte la 13 februarie 2021, patru zile mai târziu, premierul a declarat în fața Senatului că dorește să structureze mai bine relațiile dintre țara sa și Franța, cu referire la Tratatul care va fi semnat până la sfârșitul anului. Același lucru a făcut și Emmanuel Macron pe 5 iulie 2021, cu ocazia vizitei la Elysium a președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella.
În Italia a existat, evident, îngrijorarea cu privire la o posibilă cădere a țării noastre sub „influența franceză”. În realitate, economia franco-italiană se bazează pe o puternică interdependență, atât industrială, cât și financiară. Numărul companiilor italiene care operează în Franța este egal cu cel al companiilor franceze de pe piața italiană, acest ecosistem economic este alcătuit din peste 4 de companii de pe ambele maluri ale Alpilor, cu peste 300 de angajați în diverse sectoare: de la bancar la auto, de la chimie la aerospațial, de la energie la construcții și transport maritim, de la modă la industria alimentară și transporturi.
În ceea ce privește politica internațională, există o viziune strategică comună începând cu problema Libiei, în care atât Franța, cât și Italia susțin noul guvern și interesul de a pune capăt ingerințelor Rusiei și Turciei în acest domeniu al Marea Mediterană. De asemenea, ambele țări împărtășesc aceeași viziune în ceea ce privește siguranța și securitatea lupta împotriva terorismului în Africa și, în Orientul Mijlociu, ca și în misiunea European Task Force Takuba: și aici, interesele italiene și franceze sunt împărtășite în stabilizarea Africii pentru a contracara rețelele criminale și teroriste și a traficanților de migranți, pe de o parte, și extinderea influenței turce, pe de altă parte, rusă și Chineză în regiune.
Pe subiect Difesape de altă parte, se aprofundează colaborarea industriei militare, de la sistemele de apărare la informații. În timp ce pentru tineri sunt avute în vedere recunoașterea facilitată a calificărilor și un program de schimb, un fel de Erasmus bilateral între Italia și Franța.
Franța și Italia au unul proximitatea culturală, mai mare decât în Germania. Cele două state au modele politice similare, iar dimensiunile lor economice sunt comparabile. Ambele țări au trecut și trec prin mari revolte sociale și economice precum slăbirea politicii naționale în fața Bruxelles-ului, pierderea competitivității și șomajul.
Dacă părțile decid să reproducă tratatul Quirinal pe modelul tratatului de la Elysée – un acord care a început pactul franco-german și obligația consultărilor prealabile între cele două țări – este de așteptat ca acest acord să aibă o mare influență politică în cadrul UE, în special în problema regulile privind cheltuielile publice (3% deficit-PIB, 60% datoria-PIB), care vor trebui revizuite în următorulal-lea an.
O oportunitate pentru țara noastră de a-și asuma o poziție în fruntea tabla de șah mondial, efectiv exclusă din relația privilegiată dintre Franța și Germania după cel de-al Doilea Război Mondial. Iar odată cu plecarea lui Angela Merkel, s-ar putea spera o nouă axă a managementului politic şi economic cu o reechilibrare a forţelor în Europa. Pe de altă parte, există un scenariu trilateral italo-francez-german care a apărut de mai multe ori în ultimii ani.
