Să dezmințim un loc obișnuit: tinerii noștri pot părea așa, dar nu sunt bebeluși mari. Ei stau acasă pentru că în Italia nu există o structură de asistență socială care să-i ajute să devină independenți, dar, în ciuda dificultăților, mulți tineri își doresc, plănuiesc și speră să plece acasă cât mai curând posibil.
De fapt, mulți tineri doresc să părăsească casa familiei, dar de multe ori nu își găsesc nici o casă, nici un loc de muncă.
Factorul „părinte” este cu siguranță puternic, dar și liniștitor: de fapt, părinții frumoasei țări investesc și își ajută financiar copiii.
Un sondaj multifuncțional Istat 2003-2009, procentul tinerilor care „mi-e bine așa, îmi păstrez independența”, a scăzut de la 40,1% la 31,4%; în timp ce 40,2% au dificultăţi economice care îi „forţează” acasă.
Cel mai surprinzător fapt este însă depășirea tinerilor din Sud față de cei din Nord. Băieții între 25 și 34 de ani din Sud care au rămas acasă, a scăzut la un procent de mai puțin de 40%, în timp ce tinerii din Nord care stau acasă, este de peste 50%.
Deci problema nu este cu tinerii. Problema este la nivel politic și social. Avem nevoie de o îmbunătățire a politicilor actuale de tineret, pentru ca tinerii să poată intra în sfârșit în societate, să poată visa la o casă, o familie, să aibă copii și mai presus de toate să investească în viitorul copiilor lor, astfel încât să fie competitivi de asemenea la nivel internaţional. Visul tuturor tinerilor de astăzi. Desigur, în vremuri de criză nu este ușor.
