Si acum? Farul este vizat— Eni si pe ulei. Acordul privind programul nuclear al Iranului este considerat pe bună dreptate o descoperire istorică, dar impactul său asupra țițeiului și a pieței aurului negru are nevoie de timp pentru a da roade. Pe de altă parte, deja ieri câinele cu șase picioare a făcut cunoscut că are în vedere înțelegerea „o oprire încurajatoare” . Atât de mult încât, au observat surse din grup, „am putea lua în considerare noi investiții în țară”. În anumite condiții însă: suspendarea efectivă a sancțiunilor și o renegociere a contractelor pe standarde internaționale și mai profitabile decât modelul actual de „buy back” sunt sine qua non. Pe de altă parte, atât Iranul, care are nevoie de tehnologii occidentale pentru a-și relansa sectorul petrolier, cât și ENI sunt interesați să facă acest lucru. Iar misiunea CEO-ului Claudio Descalzi a servit în luna mai tocmai pentru a pune bazele unei renegocieri de credite (circa 800 de milioane) cu Teheranul și pentru a pregăti perioada post-sancțiuni. „Dacă Teheranul face acest pas, și cred că este interesat, ar putea fi punctul de cotitură”, spunea atunci șeful ENI, intervievat de Repubblica. Însă în farfuria acordului 5+1 (China, Rusia, Marea Britanie, Germania, Franța, SUA), pecetluit de Uniunea Europeană cu Iranul, există și mai mult în ceea ce privește afacerile cu țara noastră: conformultimul raport Sace, lansat chiar ieri, sunt pe minge 3 miliarde de exporturi posibile până în 2018 și o dublare a vânzărilor față de nivelurile din 2014, care au scăzut la un minim record de 1,15 miliarde. Sectoarele cele mai interesate de această creștere sunt petrolul și gazele, dar și sectoarele auto, apărare, transport și construcții.
EXPORTATORUL DIN LUMEA A TREIA SE REVENE PE PIAȚĂ
Iranul este al doilea după Arabia Saudită în ceea ce privește rezervele de petrol convențional. Se estimează că 140 de miliarde de barili față de aproximativ 260 de miliarde din regatul Wahabi. O competiție istorică între titani, mereu în competiție între ei atât pentru hegemonia productivă, cât și pentru conducerea geopolitică a zonei Orientului Mijlociu. Înainte de embargo, Teheranul producea în jur de 3,5 milioane de barili/zi, care a scăzut la 2,5 milioane anul trecut.ENI este singura companie occidentală prezentă și astăzi pe teritoriul iranian unde activează și două companii chineze (Sinopec și Cnpc-PetroChina). Prezența câinelui cu șase picioare este legată de contractele de „buy back” semnate în anul 2000 (forme de rambursare a investițiilor realizate de companii în barili de petrol) și încă în curs de recuperare. Acesta este motivul pentru care Europa a autorizat grupul nostru petrolier să rămână. Dar ce se poate întâmpla acum? Suspendarea sancțiunilor este un prim pas, dar nu singurul. Cu siguranță, Eni este interesată, ca orice companie, să-și țină picioarele într-o zonă în care este prezentă, din când în când, din 1957. Așa cum iranienii sunt interesați să folosească tehnologia occidentală avansată. Prin urmare, punctul de cotitură ar putea fi, de asemenea, aproape, previzibil, nimic nu se va întâmpla înainte de sfârșitul anului. De fapt, estimările realiste indică faptul că Teheranul își va putea crește exporturile pe termen scurt cu aproximativ 300 de barili sau poate 500 până la sfârșitul lui 2016, în principal datorită stocării acumulate. În schimb, pentru ca producția să se reia este nevoie de investiții mari iar acestea nu vin din cer, mai ales într-o perioadă de preț scăzut al petrolului. Avem nevoie de contracte diferite, mai în concordanță cu practicile internaționale (PSA, Acord de partajare a producției, sunt printre cele mai aplicate) și este nevoie de un munte de investiții pentru a reveni din embargoul de 10 ani care a „înghețat” sectorul. Astăzi Iranul are o capacitate de producție foarte redusă și este de așteptat ca după o revenire inițială pentru a reveni la cel puțin 3 milioane de barili/zi, să dureze câțiva ani pentru a relansa cu adevărat producția. În anii '70 Iranul a produs până la 6 milioane de barili, după criză nu și-a mai revenit niciodată la acest nivel.
PREȚURI
WTI-ul american a pierdut ieri cu 2% la 51 de dolari și își revine astăzi la 53 USD. Țițeiul a devenit o marfă financiară cu drepturi depline, iar corecția de ieri deja părea să scadă așteptările privind creșterea aprovizionării din Iran. Va fi apoi necesar să vedem dacă, atunci când cantitățile sunt disponibile fizic, reacția va fi aceeași sau dacă între timp piața se va fi realiniat deja cu o creștere a consumului. În orice caz, prețurile vor fi în continuare afectate de producția de șist din SUA și de volatilitatea pieței legate de variabilele Chinei și Greciei.
O LUME MAI SIGURA
Majoritatea comentatorilor sunt de acord: odată cu acordul nuclear iranian, lumea ia o cale de securitate și stabilitate mai mari. Există însă și cei care subliniază că acordul de la Viena este axat pe energia nucleară. Prin urmare, nu scoate Iranul de pe lista „țărilor necinstite” și nu elimină sancțiunile legate de acuzația de finanțare a terorismului. Nu este evident, chiar dacă este probabil, că Iranul va deveni omologul politic al SUA. Prin urmare, va fi necesar să vedem cum va fi aplicat în mod concret acordul și să înțelegem ce politică vor adopta Statele Unite în Orientul Mijlociu, unde America se baza anterior pe sprijinul Arabiei Saudite și Israelului și astăzi poate lucra și cu un al treilea protagonist, Iranul. Care va fi noul echilibru? Teheranul, punct de referință în lumea șiită, își revendică conducerea în zonă, în competiție deschisă cu Arabia Saudită, și este considerată o țară fundamentală în lupta împotriva ISIS, un sprijin indispensabil pentru Irak, un jucător important pe Siria. Prin urmare, rămân unele necunoscute, dar nu există nicio îndoială că acordul de la Viena este un pas fundamental înainte care ne va permite să întoarcem pagina și să abordăm pe rând, cu baze mai solide, numeroasele probleme încă deschise într-una dintre cele mai tulburi. zone ale planetei.
Atașamente: focus-on—iran (1).pdf
