Arabia Saudită, Bahrain, Egipt și Emiratele Arabe Unite, prin medierea Kuweitului, au pus 13 condiții pentru statul mic și nealiniat Qatar, având ca scop limitarea puterii sale ideologice larg răspândite nu numai datorită presei cu rețeaua de televiziune acuzată Al. Jazeera, dar mai ales pentru sprijinul financiar și logistic oferit Frăției Musulmane și altor grupări teroriste precum Hezbollah din Liban și Hamas.
Qatarul se confruntă cu un embargo dur și deci cu o izolare în care alianțele mult contestate cu teocrația iraniană și Turcia „sultanului” Erdogan nu vor putea face nimic, dincolo de a apela (pentru serialul „de la ce amvon”), la internațional. lege. Monarhiile din Golf și Egiptul nu tolerează răspândirea Frăției Musulmane, care urmărește să impună lumii sunnite o unire indisolubilă între puterea politică și cea religioasă prin legea Sharia, considerând astfel toate guvernele existente drept eretice.
Interzicerea acestei mișcări periculoase pentru supraviețuirea secularismului în lumea politică sunnită a devenit vitală mai ales după deriva Turciei supusă Frăției Musulmane. O bătălie a cărei în Occident multe țări încă se luptă să-i înțeleagă fundamentul și importanța, mai ales din cauza riscului evident al unui nou conflict în Golf, cu un inevitabil efect de contagiune într-o Europă în care comunitățile eficiente și organizate care sunt legate de această mișcare extremistă domină în diferite cartiere de la Paris la Londra.
Evident, în spatele acestui remorcher se află și mai presus de toate interese economice puternice, pentru că Qatarul cu Turcia și Iranul este interesat să construiască un important gazoduct care, traversând teritoriul turc, ajunge în Europa. Punctul de plecare ar fi situat chiar în zăcământul offshore de gaze naturale care este împărțit de Qatar cu iranienii, numit South Pars pentru partea iraniană / North Dome în Qatar. Alternativ, conducta ar putea trece prin Irak și Siria. A existat deja o încercare între 2000 și 2010 pentru un proiect similar, dar însuși Assad a fost cel care l-a blocat pentru că a prejudiciat interesele Rusiei în Europa. Și Arabia Saudită însăși s-a aliniat cu negarea, pentru a împiedica Iranul să beneficieze de veniturile unui proiect atât de profitabil.
Aceste încercări, care au culminat în 2010 chiar înainte de războiul din Siria, explică motivele unui conflict care, departe de a fi legat doar de săgețile unui război civil, se datorează în principal războiului gazoductelor și refuzului lui Assad de a lăsa teritoriul său de la orice gazoduct care ar favoriza o țară sunită precum Qatar, chiar dacă este legată de o alianță de conveniență, tot în acest caz, cu iranienii. La rândul său, Qatarul, producând din ce în ce mai puțin petrol, a avut și trebuie să construiască conducta, la fel ca Turcia, care plătește o factură uriașă de petrol în ciuda scăderii prețurilor induse de Arabia Saudită pentru a echilibra creșterea industriei petroliere.
În ultimele două săptămâni am observat corectarea ratingului Qatarului și o accelerare a problemelor valutare legate de faptul că moneda țării are un peg și că piața valutară a țării este limitată și nelichidă. După publicarea celor 13 condiții, a existat o rulare a depozitelor în dolari americani, iar moneda locală a pierdut deja 4% în așteptarea că situația se va agrava odată cu sfârșitul Ramadanului. Efecte negative și pe piața Sukuk, cu pierdere de valoare a prețurilor și îndoieli cu privire la valoarea efectivă a garanției subiacente în cazul în care embargoul continuă sau, după cum pare, se înrăutățește. Pericolul unei ieșiri de capital și de mari proprietăți este real și nu este ușor de tratat de către monarhia constituțională a Emirului Al Thani.
Miza este foarte mare, în timp ce avioanele forțelor din teren, mai ales americane și ruse, se ating și riscul unui accident, care aprinde fitilul pe acest butoi de pulbere de interes încrucișat între geopolitică și afaceri energetice, este foarte mare.
Piețele deocamdată nu prețuiesc acest risc și petrolul rămâne în intervalul îngust Brent între 42 și 48 de dolari SUA așteptând să înțeleagă ce se va întâmpla în 10 zile și dacă diplomația condusă de Tillerson va produce vreun efect, în condițiile în care americanii înșiși în asta În momentul de față nu mai sunt la fel de interesați ca odinioară să sponsorizeze un proiect de gazoduct care, în orice caz, ar fi cu siguranță contrar intereselor naționale ale noii administrații Trump, care este deja mulțumită în sine de mega-arme. acord semnat „just la timp” cu Arabia Saudită.
