Vraja s-a încheiat pentru țările emergente. Viitorul nu este la fel de sumbru precum prăbușirea monedelor multora dintre ele - Argentina și Rusia în frunte - ne face să ne temem și tocmai devalorizarea este cea care poate stimula competitivitatea țărilor emergente mai orientate spre export, dar creșterea nu este infinit și mai presus de toate nu vor fi mai multe cifre duble. Majoritatea țărilor emergente vor reveni în curând la creștere, dar nu ca înainte. Prețiosul raport atașat celui mai recent Raport de prognoză Prometeia, prezentat proaspăt în presă chiar ieri la Bologna de Paolo Onofri și îmbogățit de intervenția unuia dintre experții de seamă BRICS precum Andrea Goldstein de la OCDE, nu ar fi putut fi mai oportun.
Deci, la ce să ne așteptăm de la țările emergente după vinerea neagră a piețelor financiare? Tapering-ul, explică Prometeia, a explodat contradicțiile anterioare și a provocat o ieșire de capital din țările emergente către țările mai industrializate (73 de miliarde de dolari doar în perioada mai-septembrie 2013) cu o depreciere a activelor între 8 și 10 % și o devalorizare a monedele țărilor emergente care aveau deja situații economice în fază de deteriorare. Întărirea monedei euro și a dolarului a accentuat dificultățile țărilor emergente și a agravat cursul de schimb, reaprinzând temutul indicator al inflației. Cele mai afectate de ieșirile de capital și deprecierea monedei au fost India, Indonezia, Brazilia, Thailanda, Turcia și acum și Argentina, Rusia și Africa de Sud. Unii dintre ei au reacționat prompt și China și Coreea au reușit chiar să atragă capital din străinătate, în timp ce sud-americanii au plătit cel mai mult.
Devalorizarea însăși, alimentând competitivitatea și dând o nouă viață exporturilor, ar putea însă – potrivit Prometeia – să compenseze scăderea cererii interne, „mai ales dacă economiile industrializate și-ar relua efectiv traiectoria de creștere”. Și din nou: „Sfârșitul Quantitative Easing 3 și creșterea ratelor dobânzilor din SUA ar putea avea efecte negative directe asupra fluxurilor de capital către țările emergente, dar vor fi și consecința unei îmbunătățiri mai importante a economiei, ar putea reduce incertitudinea și anunță creșterea și în țările emergente înseși, redându-le atractivitatea”.
În esență, „ciclul țărilor emergente cu siguranță nu se poate spune că este separat de cel al țărilor industrializate”, chiar dacă nimic nu va mai fi la fel. Și chiar dacă cei mai mari dintre cei în curs de dezvoltare vor trebui să se ocupe mai întâi de ei înșiși, după cum și-a amintit Goldstein. Ceea ce înseamnă, pentru a ne limita la așa-numitele BRIC, că Brazilia va trebui să se confrunte cu riscul inflației, Rusia cu climatul de afaceri (corupție, interferență politică și așa mai departe), India cu productivitate scăzută și China cu banca umbră. .
Dar există un alt punct foarte interesant care reiese din noile scenarii Emerging prezentate de Prometeia și Goldstein. Dacă China încetinește și dacă Rusia, Brazilia și India vor trebui să facă față deteriorării perspectivelor lor de creștere respective, locomotivele economiei vor trebui căutate în altă parte, iar noii poli de creștere vor trebui să fie găsiți în țările din Pacific Alianță (Chile, Peru, Columbia și Mexic) și în Asia Mică de Sud-Est (din Indonezia până în Thailanda, din Coreea de Sud până în Singapore).
