În urma deciziilor de politică care au atribuit Băncii Centrale Europene (BCE) să își asume responsabilitatea pentru supravegherea celor mai mari bănci din zona euro, BCE a publicat o declarație pe 23 octombrie. În acesta, BCE a definit calendarul diferitelor acțiuni înainte de a-și asuma această responsabilitate. Printre alte informații, a fost specificată lista băncilor pentru care supravegherea va fi centralizată la BCE. Toate celelalte bănci din zona euro vor rămâne sub responsabilitatea directă și exclusivă a autorităților naționale de supraveghere respective. Lista include 124 de bănci din cele șaptesprezece țări care aderă la euro: Austria (6 bănci), Belgia (6), Cipru (4), Estonia (3), Finlanda (3), Franța (13), Germania (24) , Grecia. (4), Irlanda (5), Italia (15), Letonia (3), Luxemburg (6), Malta (2), Țările de Jos (7), Portugalia (4), Slovenia (3) și Spania (16 bănci). În timp ce, confirmând parțial informațiile deja disponibile piețelor, declarația BCE a precizat momentul intrării în vigoare a supravegherii centralizate, pe de altă parte, chiar dacă listarea BCE era evidentă pentru cele mai mari bănci, până atunci mai putea exista o anumită incertitudine cu privire la includerea unor bănci europene mijlocii-mari în zona euro.
Deși decizia zonei euro de a trece la uniunea bancară și la Mecanismul unic de supraveghere (MSU) trebuie salutată, deoarece aceasta va contribui la umplerea unui gol, așa cum se întâmplă uneori, faptele bune nu vin întotdeauna cu intenții bune sunt salutate imediat de către piețelor. Într-adevăr, 23 octombrie a fost o zi proastă pentru acțiunile bancare din zona euro: sectorul bancar Eurostoxx a pierdut 2,8%. Acesta nu a fost cu siguranță un semn de apreciere pentru conținutul declarației BCE. Cu toate acestea, ca de obicei, corelația nu implică cauzalitate și asocierea scăderii acțiunilor băncilor din zona euro cu mișcarea BCE ar putea fi complet nejustificată. Astfel, avem nevoie de mai mult decât de observarea unei astfel de coincidențe pentru a deduce o legătură subiacentă între cele două fenomene.
Pentru a înțelege acest lucru, este util să analizați datele despre prețurile acțiunilor bancare în două dimensiuni. În primul rând, s-ar putea presupune că băncile din țările aflate în criză (adică GIPSI, Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania și Italia, unde ordinul reflectă aproximativ succesiunea implicării în criza datoriilor suverane europene) ar beneficia mai mult decât alte bănci de a intra în SSM, datorită suportului implicit pe care acest lucru îl poate implica. În consecință, primul lucru de examinat este dacă băncile GIPSI au depășit performanța băncilor SSM ale celorlalte țări euro (în afara crizei). În al doilea rând, piețele pot percepe acum băncile centralizate în MUS altfel decât alte bănci, care vor rămâne sub responsabilitatea deplină a autorităților naționale de supraveghere. Astfel, în funcție de faptul dacă MUS se dovedește a fi mai dur sau mai îngăduitor decât autoritățile naționale, prețul acțiunilor ar putea reacționa diferit pentru băncile centralizate față de cele descentralizate. Prin urmare, a doua întrebare care trebuie examinată constă în a se constata dacă prețurile băncilor au reacționat la anunțarea listei BCE într-un mod diferențiat între băncile incluse și băncile excluse din lista băncilor centralizate.
Ei bine, pe primul aspect (băncile țărilor aflate în criză, adică GIPSI, au beneficiat mai mult decât celelalte de pe urma anunțului?) există un răspuns negativ. De altfel, pe 23 octombrie, concomitent cu anunțul BCE, băncile centralizate ale GIPSI au suferit o pierdere medie a prețurilor lor, față de valorile de închidere de 22, de -3,8%, față de -1,2% ale băncilor centralizate. a țărilor care nu sunt în criză. Și, din nou pe baza datei de închidere a zilei de 22, decalajul dintre cele două grupuri de bănci s-a menținut și la închiderea zilei următoare (24), când băncile centralizate GIPSI au înregistrat în continuare o scădere de -2,8% față de - 0,1% din ceilalți, iar după încă o săptămână (31 octombrie), când primul a înregistrat totuși o scădere de -3,4%, iar cel din urmă doar -0,5%.
În ceea ce privește a doua întrebare, se observă că – în majoritatea țărilor din zona euro, pe lângă compararea întregului grup de bănci centralizate din MUS cu un grup mare de control al băncilor necentralizate – băncile MUS au fost depășite de alte bănci. Din nou pe baza închiderii din 22 octombrie, comparativ cu -3,8%, -2,8% și -3,4% – respectiv la închiderile din 23, 24 și 31 octombrie – ale băncilor centralizate ale GIPSI, băncile GIPSI necentralizate au înregistrat - 2,3, -1,9 și -1,0%. În același timp, însă, și băncile centralizate din țările care nu se află în criză au înregistrat o performanță mai slabă decât băncile echivalente necentralizate din țările respective: -1,2, -0,1 și -0,5% pentru cele centralizate față de variații pozitive ale 0,4, 0,5 și 1,8% pentru băncile necentralizate.
Acest lucru pare să sugereze că piețele se așteaptă ca BCE să fie mai dură decât autoritățile naționale de supraveghere. Totuși, acest lucru ridică o întrebare esențială. Cu celebrul discurs al lui Mario Draghi la City of London „vom face tot ce este necesar pentru a salva euro. Și credeți-mă că voi fi suficient!”, BCE s-a arătat egală cu situația pentru a împiedica țările aflate în criză suverană să sufere dobânzi excesiv de mari din cauza fricii de rupere a monedei euro. Astăzi, BCE însăși preia supravegherea băncilor cu obiectivul principal de a asigura stabilitatea bancară prin întreruperea scurtcircuitului pervers dintre datoria suverană și sistemele bancare naționale. Totuși, va putea BCE să țină cont de faptul că o parte semnificativă din dificultățile multor bănci, în special cele ale GIPSI, nu derivă din gestionarea defectuoasă, ci din consecințele depresiei economice profunde cu care se confruntă economiile lor naționale? Dacă acest lucru nu s-ar întâmpla, ar exista riscul de a plăti un preț mare pentru redresarea stabilității bancare în Europa, cu posibile prejudicii permanente la buna funcționare a pieței de credit, în special în țările euro slabe.
