În primul trimestru al anului 2015, numărul firmelor care au depus faliment a scăzut cu 2,8% față de aceeași perioadă a anului 2014. Dacă excludem cifra înregistrată în trimestrul II 2012, aceasta este prima modificare pozitivă de la începutul criza. Au scăzut și lichidările voluntare și executările silite. În lumina primelor semne de întoarcere a ciclului, este util să ne uităm la condițiile în care se află sistemul de producție italian, să evidențiem dificultățile structurale și orice măsuri implementate pentru a le depăși.
Cea mai evidentă trăsătură a sistemului de producție italian rămâne dimensiunea mică a întreprinderii și structura de proprietate foarte simplă; elemente care afectează comportamentul și performanța companiilor, inclusiv tendința modestă pentru cercetare și dezvoltare și internaționalizarea limitată. O analiză mai aprofundată arată însă că afacerile au implementat de ceva timp strategii de depășire a limitelor dimensiunii reduse, printre acestea, pe lângă accentuarea fenomenului grupurilor de afaceri, activarea relațiilor formale și informale între companii. vizând urmărirea unor obiective specifice.
În Italia există aproximativ 90 de grupuri de afaceri, care implică 206 de întreprinderi și care angajează peste 5,6 milioane de oameni. Grupul reprezintă un tip frecvent de relație mai ales în rândul companiilor mari (90% dintre companiile cu peste 500 de angajați sunt grupate), chiar dacă numărul companiilor mici asociate este mai mare. Prezența grupurilor de societăți pe acțiuni este relevantă mai ales în industrie (25,4% față de 22,3% în servicii).
Organizarea firmelor pe grupuri permite depășirea uneia dintre principalele limitări ale firmelor mici: productivitatea scăzută. De fapt, companiile aparținând unor grupuri au în medie o valoare adăugată pe angajat care este mai mult decât dublă față de celelalte. Dincolo de fenomenul grupurilor de afaceri, în Italia legătura pe care afacerile o creează între ele (și cu instituțiile publice) este importantă și prin relațiile de comandă și subcontractare, precum și prin diferite tipuri de contracte, formale și informale.
Potrivit Istat, aproape două treimi din companiile italiene cu peste trei angajați mențin relații stabile cu alte companii sau cu instituții publice care caută forme de flexibilitate și posibilitatea de a exploata economiile externe. Companiile implicate arata in medie o performanta mai buna decat cele care opereaza fara nici un tip de conexiune si in general, comparativ cu cele care opereaza izolat, se dovedesc a fi mai predispuse sa inoveze si sa opereze pe pietele internationale.
