„Chiar dacă alegătorii italieni, cu votul din 25 mai, ar evita perspectiva (poate alimentată cu talent) că populismul antipoliticii va învinge rațiunile politicii, ar fi o greșeală să vorbim despre o evadare îngustă. Și să ignorăm că, în orice caz, acel vot (împreună cu o rată de abținere atât de mare) constituie în continuare, în Italia, mai mult sau mai puțin ca în restul țărilor UE, simptomul foarte clar al unei stări de rău larg răspândite față de politică și al unei din ce în ce mai ample. respingerea Europei de către cetățenii europeni”.
Enrico Letta - care a ieșit cu mare eleganță din Palazzo Chigi la jumătatea lunii februarie, a doua zi după un vot al conducerii naționale a partidului său, Partidul Democrat, care l-a invitat „să facă un pas mai departe” - a ținut puțin din drum timp de patru luni, dintre care două au petrecut la Paris pentru a preda un curs despre „Europa, creștere și populism” la Sorbona, facultatea de Științe Politice. Dar acum, într-un moment de mare entuziasm în capitalele europene în vederea reînnoirii șefilor instituțiilor comunitare (pentru care cineva și-a menționat chiar numele), fostul președinte al Consiliului ilustrează ceea ce ar putea fi definit ca fiind reteta pentru a relua procesul de integrare europeana.
Și – fără să sune trompete, așa cum este obiceiul lui – el conturează designul Europei pe care și-ar dori-o în fața unui public de nici măcar o sută de oameni (dar toți foarte atenți și interesați) în locul cel mai potrivit. Care este Spațiul European, centrul de convenții din centrul Romei administrat în comun de Reprezentanța în Italia a Comisiei Europene și Biroul de Informații al Parlamentului European în Italia. O locație în care în următoarele câteva săptămâni vor veni să vorbească despre Europa vicepreședintele în funcție al Comisiei Antonio Tajani și președintele grupului la nivel înalt pentru identificarea resurselor financiare proprii ale UE, Mario Monti.
În confruntarea dintre cei care vor „mai multă Europă” și cei care vor în schimb „mai puțină Europă”, Letta s-a pus mereu de partea primei. Și nu putea fi altfel. În adolescență, viitorul șef al guvernului italian a studiat la Strasbourg, unde familia sa a locuit câțiva ani. Președinte al tinerilor creștin-democrați europeni din 1991 până în 1995, în perioada de doi ani 1996-1997 Letta a deținut secretariatul general al Comitetului Euro la Ministerul Trezoreriei. A devenit apoi ministru al politicilor comunitare în guvernul D'Alema I (1998-1999). Și în 2004 a fost ales deputat european pe lista Ulivo, funcție pe care a părăsit-o doi ani mai târziu, fiind chemat de Romano Prodi să ocupe postul de subsecretar la președinția Consiliului.
Enrico Letta, așadar, vrea „mai multă Europă” pentru că crede în ea. Dar și datorită faptului că la alegerile europene din 25 mai cel puțin în Italia „electoratul și-a exprimat o majoritate clară pentru o consolidare a integrării europene”. Europa, spune acum fostul premier, „a devenit nepopulară în rândul propriilor cetățeni”. Și de aceea, adaugă el, „trebuie să recupereze popularitatea, simpatia, consensul; trebuie să poată fi considerată o oportunitate, nu un obstacol în calea aspirațiilor europenilor”. Dar cum?
„Sunt două probleme cruciale. Prima – explică el – este munca, a cărei lipsă afectează grav cel puțin jumătate din statele membre. Tabloul este cu adevărat dramatic, iar garanția pentru tineri lansată de Comisia UE (obligația țărilor membre de a oferi posibilitatea unui loc de muncă sau a unei ucenicie sau a unui curs de perfecționare tuturor tinerilor care părăsesc liceul – n.d.), care de altfel se luptă să treacă la faza de implementare, nu este suficient. Avem nevoie de un instrument mai puternic, gestionat și finanțat direct de UE”.
„A doua problemă crucială este recuperarea popularității, în special în rândul celor mai tineri. Și în acest sens - explică Letta - propun extinderea Erasmus-ului la șaisprezece ani, aș vrea să spun tuturor băieților și fetelor din această categorie de vârstă, nu doar copiilor din familiile favorizate de preexistența relațiilor internaționale. . Un instrument pentru a lărgi orizonturile copiilor noștri și pentru a aduce Europa, în chipul ei cel mai captivant și proactiv, în toate familiile”.
„Desigur – recunoaște Letta – este clar că consolidarea instrumentelor pentru crearea de locuri de muncă și pentru îmbogățirea experienței europene pentru cei mai tineri implică costuri semnificative. Dar, pe lângă faptul că bugetul european pe șapte ani 2014-2020 include alocații pentru ocuparea forței de muncă, care între timp pot fi utilizate, privesc cu speranță la munca grupului prezidat de Monti pentru identificarea propriilor resurse financiare. . Și spun „destul” politicilor de austeritate. Până la urmă, însuși Mario Monti a spus că opțiunile de creștere nu se pot concretiza decât dacă sunt susținute de investiții europene”.
Dar concret, se întreabă Letta, este potrivit să se ceară Europei să separe cheltuielile de investiții de calculul legat de pactul de stabilitate? Aici fostul premier este mai precaut. „Aceasta este una dintre căile – răspunde el – care pot fi urmate în plus față de cea de identificare a resurselor proprii ale UE și a altora pe care ar fi mai mult decât potrivit să le parcurgem”.
Care ar putea fi aceste „alte căi”, clarifică imediat Letta. „Trebuie să abordăm problema energetică cât mai curând posibil. În fața Statelor Unite care, luând calea gazelor de șist, vor fi în curând autosuficiente din punct de vedere energetic și vor crește și mai mult competitivitatea companiilor și producțiilor naționale, Europa nu poate continua să pretindă a fi competitivă dacă se prezintă ca suma a 28 de realităţi naţionale diferite”.
„Și în plus – continuă Enrico Letta – Europa nu poate continua să se bazeze pe „campionii naționali”. Companiile sale, pentru a se impune pe piețele globale, trebuie să devină „campioni europeni”. Așa că este necesar să renunțăm la logica „nu vom lăsa pe nimeni să ne cumpere” pentru a ne deschide către integrări cu țări terțe. Și în sfârșit, este esențial să construim o politică comercială internațională capabilă să apere produsele europene”.
În această ultimă privință, Letta solicită încheierea promptă a acordului de liber schimb cu Statele Unite. „Dar – precizează el – apărându-și propriile poziții până la capăt. Întrucât nu mai este tolerabil ca, în ceea ce privește Italia, mâncarea fals-italiană să genereze o cifră de afaceri anuală de 24 de miliarde de dolari în SUA, în timp ce exportul de produse italiene de calitate autentică atinge un plafon de doar 2,8, XNUMX miliarde de dolari.” .
Întorcându-se în Europa în ansamblu, Letta lansează apoi un atac la politică. „Care are nevoia presantă de a folosi rapid instrumente cu adevărat eficiente”, spune el. „Dacă uniunea bancară ar fi fost încheiată rapid – regretă el – Europa nu ar fi plătit toate acele resurse pentru a salva băncile. Că ar fi fost obligați să nu arunce aceste cheltuieli pe bugetele gospodăriilor”.
În cele din urmă, celor care îl întreabă cât de fiabilă este vocea care îl dorește să fie candidat la președinția Consiliului European, Enrico Letta le răspunde afirmând că „este foarte puțin probabil ca un alt italian, altul decât Mario Draghi, să poată ocupa vârful unei instituţii europene. Și, în ceea ce privește președinția Comisiei UE, fostul președinte al Consiliului subliniază că, da, „Tratatul de la Lisabona se referă la candidatul indicat de partidul care a câștigat alegerile. Și, prin urmare, postul ar trebui atribuit în mod obiectiv lui Jean-Claude Juncker, candidatul Partidului Popular European care a obținut cel mai mare număr de voturi”.
Totuși, se opune, premierul britanic David Cameron, susținut de liderii altor țări nordice, a amenințat cu ieșirea Marii Britanii din UE dacă Juncker, considerat „prea european”, ar fi ales președinte al Comisiei. „Problema este serioasă. Chiar dacă Cameron s-a limitat de fapt să afirme că numirea lui Juncker ar putea influența negativ votul britanicilor la referendumul din 2017 privind permanența în Uniunea Europeană – comentează Enrico Letta – eventuala ieșire a Regatului Unit ar fi o paralizare serioasă pentru „europenii”. Uniune. Și nici nu îmi pot imagina o UE fără Londra, una dintre cele 3-4 capitale financiare ale lumii”.
Pe scurt, parcă ar spune că pentru fostul prim-ministru italian toate jocurile pentru Europa sunt încă deschise. Pentru o președinție poate nu. Dar să-ți imaginezi că i s-ar putea atribui un portofoliu „greu” Comisiei, tot în lumina proiectării unei Europe mai integrate și și mai prietenoase conturate ieri în Spațiul European, s-ar putea să nu fie nici măcar neplăcut. Avand in vedere atunci ca numele lui Enrico Letta ar putea fi bine primit si in zona Ppe. Dar este încă prea devreme pentru a face previziuni. Și pentru că comisarii sunt indicați de guverne. Iar Matteo Renzi, in aceasta faza, ramane foarte nasturi. „Mai întâi programele, apoi numele”, se limitează el să spună.
