O rată a șomajului care se apropie acum de 13%, câteva sute de mii de locuri de muncă învechite sau dispărute și acoperite doar de fondul extraordinar de concediere și prin derogare, peste 40% dintre tinerii care nu învață sau nu muncesc, acesta este dramaticul imaginea celei de-a treia economie ca mărime din Europa: Italia.
O dramă de neoprit: precaritatea și sărăcia inundă sectoarele cele mai variate, înecând profesionalismul la toate nivelurile, de la muncitori la gulerele la profesioniști, în timp ce cei din afara sistemului de producție nu văd nici cea mai mică speranță de a deveni parte din acesta.
Lupta împotriva șomajului va fi steaua călăuzitoare a guvernului nostru, o obsesie zilnică” este mantra lui Enrico Letta, dar întrebarea este cum să atacăm un sistem de țară complet blocat, cu o întârziere de 25 de ani privind globalizarea și transformările pieței internaționale, așa cum a subliniat recent guvernatorul Visco, și cum să ia calea perioadei logice de lungă durată a ocupării depline a forței de muncă. .
În ultimele 12 luni o cauză decisivă a înrăutățirii șomajului, deși într-un context recesionist, a fost, fără îndoială, „contrareforma” pieței muncii a Legii Fornero, care a provocat în realitate trecerea lucrătorilor „precari” nu în starea de „stabilizat” ci la cea de şomer „cronic”.
Totuși, noul ministru al Muncii a deschis șantierul reformelor Legii Fornero, chiar dacă acest Guvern nu are în mod obiectiv cifrele în Parlament pentru a aborda mama oricărei reforme a pieței muncii: abrogarea art. 18, pentru a oferi flexibilitate de ieșire la anumite costuri, ca în toate țările industrialeși să permită nu numai atragerea de investitori străini, ci și limitarea relocarii nu în Asia de Est îndepărtat, ci doar peste graniță, cum ar fi Franța, Austria și Slovenia.
Ele au fost anunțate și sunt în curs de studiu totuși iAcțiuni corective pe frontul flexibilității de intrare care ar putea fi tradus într-un decret-lege și reforme ulterioare pentru a încuraja angajarea tinerilor.
Decretul-lege ar trebui să privească în principal contracte forward: reducerea duratei intervalelor obligatorii intre un contract si altul (in prezent 60 sau 90 de zile in functie de durata contractului anterior mai mare sau mai mica de 6 luni), prelungirea contractului pe durata "acausal", adica primul contract fix. -contract pe durata intre parti care poate fi stipulat fara precizarea vreunei necesitati de natura tehnica, productiva, organizatorica sau de inlocuire (in prezent contractul „acausal” poate avea o durata de maxim 12 luni si nu permite prelungiri), suspendare sau reducere a contribuţiei la pensia suplimentară plătită de societatea care angajează pe perioadă determinată. Decretul-lege ar putea să conțină și reguli de facilitare pe tema uceniciei profesionalizării, contractul pe care Fornero l-a indicat drept contract „standard” dar care în realitate nu a luat amploare.
Cu toate acestea, aceste ajustări riscă să rămână „împotmolite” în constrângerile create de Legea Fornero, chiar dacă încearcă să le slăbească într-un fel. O intervenție curajoasă ar trebui să se deplaseze prin încercarea de a facilita formele de muncă parasubordonată și independentă, precum contractele de proiect și numerele de TVA, adevăratul motor al creșterii ocupării tinerilor promovat de Legea Biagi.
Ministrul are în vedere și măsuri de favorizare așa-numitul „releu generațional”, implementat prin transformarea raporturilor de muncă cu angajații apropiati de vârsta de pensionare în jumătate de normă, cu angajarea concomitentă de noi resurse pentru același loc de muncă. Lucrătorul cu fracțiune de normă se putea bucura de contribuția figurativă fără a suferi vreun prejudiciu la pensie din reducerea salariului, ca urmare a reducerii timpului de muncă. „Releul generațional” are, fără îndoială, farmecul său sugestiv, dar, pe lângă costul pentru finanțele publice care nu este încă estimat astăzi, cel mai probabil va aduce rezultate slabe și în lumina experimentelor făcute în ultimii ani în unele realități folosind job-sharing, unde, în plus, împărțirea locului de muncă era între tată și fiu.
Mai mult, după ce au înlăturat, cel puțin pentru moment, impulsurile neokeynesiene de dezvoltare prin extinderea cheltuielilor publice susținute de o mare parte a politicii și a sindicatelor, Guvernul ar trebui să favorizeze un proces selectiv drastic al companiilor tocmai într-o fază în care, în urma recesiunii, multe companii dispar, altele se nasc și altele se întăresc, cu alte cuvinte să faciliteze printr-o serie de reforme, nu doar ale dreptului muncii, ci și ale dreptului comercial, ale dreptului societăților comerciale și ale falimentului. legea, ceea ce Schumpeter a numit „distrugere creativă”.
Astăzi, o astfel de propunere ar putea părea mai mult decât nerealistă, dar în realitate legislația privind start-up-urile, adoptată de guvernul Monti și deja azi un prevestitor al excelenței noastre la nivel global, așa cum a reieșit la recenta conferință a Uniunii Industriale a Torino, este tocmai aceasta: un contract unic de muncă, o nouă lege a societăților comerciale și o nouă lege a falimentului.
Ar fi suficientă lărgirea sferei de aplicare a acestei legi prin eliminarea actualelor constrângeri cantitative și extinderea aplicării acesteia la orice inițiativă care implică creșteri ale ocupării forței de muncă, fie că decurg din activități noi, fie din concentrări de activități sau fuziuni de întreprinderi, pentru a recâștigă acel impuls de a investi în creativitate care este complet absent astăzi: în Statele Unite, în ultimii cinci ani, mai mult de două treimi din noile locuri de muncă se datorează companiilor nou-înființate.
