Cei mai bogati 10% din populația lumii controlează 52% din avere produse pe planetă, în timp ce jumătatea cea mai săracă împarte doar 8,5 la sută. Un dezechilibru, alături de altele nu mai puțin senzaționale (dezechilibrul veniturilor în detrimentul femeilor, de exemplu), care nu s-a schimbat prea mult de la sfârșitul secolului al XIX-lea, la apogeul imperialismului occidental, dar care acum amenință să se lărgește și mai mult, când vin acasă să se adăpostească nodurile pandemiei.
„În 2020, anul pandemiei, bogăția celor mai bogați a crescut cu 3.600 trilioane de dolari, o sumă egală cu cea cheltuită de guvernele din întreaga lume pentru a face față contagiunii”. Dacă tendința continuă la aceste ritmuri, în 2070 5,2 milioane de superbogați vor deține aceeași bogăție ca 70% din populația lumii. Și ar putea reuși profeția lui Marx: revoluţia proletarilor în care va fi converger fosta clasă de mijloc. Pentru a evita acest lucru, nu ne mai rămâne decât fiscalul, atâta timp cât este în slujba mediului și a altor cauze nobile, începând cu educația.
Aceste teze sunt susținute de raportul privind inegalitatea prezentat la 6 decembrie de WIL (World Inequality Lab), rezultat al cercetărilor a o sută de economiști care, cu muncă ciclopică, au reconstituit harta veniturilor, inclusiv puterea efectivă de cumpărare, pe întreaga planetă începând cu 1820. O întreprindere care, deși susținută de o analiză riguroasă, decurge dintr-o presupunere ideologică: inegalitatea nu este rezultatul geografiei sau al diferitelor niveluri de dezvoltare, ci rezultatul alegerilor politice așa cum a susținut deja Thomas Piketty, autorul best seller-ului „Capital in the XNUMXst century” care face parte din echipa de economiști francezi (Lucas Chancel, Emmanuel Saez și Gabriel Zucman) care au creat acest imn-manifest la nevoia unei stat puternic, capabil să relanseze o politică fiscală sub steagul veniturilor progresive și stimulente pentru dezvoltarea „verde”. A schimbare puternică de curs în comparație cu „mantra” reducerii impozitelor despre care vorbește lumea politică (deseori nepotrivit).
"E timpul pentru reînvie dezbaterea fiscală – spune Lucas Chancel – Astăzi, mai relevantă ca niciodată în vremuri de pandemie. Contagiunea a accelerat, fără îndoială, concentrarea bogăției în favoarea miliardarilor și a accentuat starea de sărăcie în care se află multe țări emergente. În țările bogate, însă, mașina de intervenție publică a funcționat, dar cu prețul unei creșteri puternice a datoriei publice. Și cine va plăti pentru asta? Tinerii, cei care au plătit deja cel mai mare preț? Vom alege să lăsăm inflația să curgă? Sau va precede anularea datoriei”. Analiza istorică și sociologică, așadar, se află la baza un manifest fiscal de stânga, cu o puternică amprentă ecologică.
"Cu supliment anti-poluare percepută celor care profită din activitățile miniere de cărbune – adaugă economistul – un impozit progresiv pe venit ar putea face posibilă colectarea de la multimiliardari 1,5-2% din PIB lume, o cifră suficientă pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris privind clima”. O utopie? Taxa de 15% pe multinaționale aprobată de OCDE este un prim pas, aproape de neconceput cu doar câțiva ani în urmă. Perspectiva unor noi echilibre nu este în întregime exagerată.
În aceste două secole, de altfel, relațiile nu au rămas neschimbate. O fază de creștere bruscă a inegalității între 1820 și 1910 a fost urmată de un sezon de reconciliere a veniturilor, care a fost întrerupt cu aproximativ treizeci de ani în urmă. Criza subprime a redus decalajul dintre țările sărace și Occidentul sărac în care, totuși, inegalitățile dintre bogați și săraci au crescut semnificativ.
În acest cadru Europa este zona în care nedreptatea apare cel mai puțin evidentă: ponderea bunăstării în mâinile clasei de mijloc este de 46 la sută din total, față de 41 în mâinile celor mai bogați. În S.U.A rapoartele sunt inversate: miliardarii controlează 46 la sută din averea țării. Și mai dezechilibrat este harta bogăției din alte zone: cei mai bogați zece la sută controlează 58 la sută din resursele lumii Orientul Mijlociu, modelul de 55 in America Latina iar cele de 43 in Orientul îndepărtat.
Gama se lărgește la trecere de la venituri la active: cea mai săracă jumătate a populației lumii controlează doar 2 la sută din activele planetei, egal cu doar 2.900 de euro de persoană. Cei mai bogați 10 la sută controlează 76 la sută din resurse (mai mult de jumătate de milion de euro pentru fiecare adult).
Inegalitatea veniturilor este cea mai puternică în America Latină și Orientul Mijlociu, dar s-a extins brusc în Rusia unde plăcinta deținută de miliardari s-a dublat practic în ultimul deceniu. Și fenomenul este, de asemenea, interesant China: inegalitatea veniturilor a scăzut, dar bogăția este acum concentrată printre cei super bogați în proporții similare cu cele din Statele Unite.
Datorită boom-ul bursierAlimentat de rate scăzute, top 1% din populația SUA și-a asigurat 38% din bogăția creată din 1995, față de un mizerabil 2% din cei mai săraci. De asemenea, merită remarcat decalajul de gen: averea în mâinile femeilor este blocată la 35 la sută din total, practic puțin mutată în Europa și SUA, în scădere bruscă în China
