Până acum toată lumea spune că își dorește un succes pentru conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care va avea loc la Paris, între 30 noiembrie și 11 decembrie, pentru finalizarea unui nou acord major care să-l înlocuiască pe cel semnat la Rio de Janeiro în 1992. Dacă mesajul va fi clar și obligatoriu, lumea afacerilor și financiară, și nu doar guvernele, vor obține confirmarea faptului că vor fi necesare investiții masive în economia verde și cercetarea aferentă, ca factori cruciali pentru dezvoltare în următoarele decenii. Dar, ca întotdeauna, diavolul este în detalii care nu sunt de fapt așa.
CONSENS PRIVIND FUNDAMENTELE SI DEZVOLTAREA ECONOMIEI VERZI
Din lucrările pregătitoare reiese că există un consens, cel puțin în cuvinte, asupra fundamentelor și în special asupra obiectivului reafirmat de limitare a creșterii medii a temperaturii în atmosferă la sfârșitul secolului la maximum 2 grade Celsius față de la niveluri preindustriale (care altfel ar crește la ratele actuale de poluare de până la 4 grade), reducerea emisiilor de CO2 în acest scop la cote determinate și convenite prin acțiuni eficiente în domeniile eficienței energetice, dezvoltării energiilor regenerabile, protecției și extinderii a pădurilor și a solurilor agricole și înființarea unui fond estimat să fie de 100 de miliarde de dolari atunci când va fi pe deplin operațional, începând cu 2020, pentru a sprijini ajustările necesare în țările în curs de dezvoltare și capacitățile acestora de a le implementa.
Toate într-un cadru de coerență și sinergii cu angajamentele asumate la conferința Națiunilor Unite de la Addis Abeba din iulie 2015 privind finanțarea dezvoltării și în Agenda 2030 adoptată de șefii de stat și de guvern în septembrie anul trecut, cu ocazia Adunării Generale a ONU. Și asta în conștientizarea faptului că creșterea temperaturilor, care afectează degradarea ecosistemelor și a biodiversității, pune în pericol obiectivele de reducere a sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de hrană și sănătate ale populațiilor și odată cu acestea securitatea globală.
Această conștientizare a crescut semnificativ în ultimii ani în urma inundațiilor și a altor evenimente extreme din Asia, Americi și Europa (și vedem cât de vulnerabilă este Italia în acest sens), precum și creșterea proceselor de deșertificare în special în Africa și conflictele care au rezultat și mișcările populației. O conștientizare importantă a venit și din pozițiile Bisericii exprimate în enciclica Laudato si a Papei Francisc și din propunerea acestor teme în contextul Expo 2015.
SENSIBILITĂȚI CONVERGENTE DAR DIFERENȚATE ALE STATELE UNITE, CHINEI ȘI UNIUNII EUROPENE
Un impuls puternic pentru a face credibilă perspectiva unui acord global dorit a venit din convergențele înregistrate între Statele Unite și China, care împreună produc 45% din emisiile globale. La începutul lunii august, Obama a anunțat un program de reducere a emisiilor de CO2030 cu 2% față de valorile din 32 până în 2005, similar cu reducerea europeană de 40% față de nivelurile din 1990, și o creștere a ponderii surselor regenerabile în amestecați 28% energie. Împotriva lui s-au mutat lobby-urile lanțului de cărbune și unele sectoare ale industriei hidrocarburilor.
Pe de altă parte, companiile în creștere ale economiei verzi operează în favoarea acesteia și parțial, în această fază, operatorii din domeniul gazelor pe care planul Obama intenționează să-l privilegieze, tot sub presiunea mai mult controversatai „revoluții de șist”, față de cărbunele mai poluant cu care se mai produce 34% din energia electrică din țară. În orice caz, sunt angajamente pe care cântăresc ezitările comportamentului unui Congres cu majoritate republicană ostilă planului de mediu al Președintelui, precum și rezultatele următoarelor alegeri prezidențiale.
În întâlnirile dintre Obama și Xi Jinping de la Beijing în noiembrie 2014 și la Washington în septembrie 2015, s-a afirmat o voință comună de reducere a emisiilor. Sau cel puțin în ceea ce privește China, ancorată pe principiul responsabilităților diferențiate, făcând în același timp investiții semnificative în domeniul economiei verzi în ultimii ani, pentru a reduce progresiv creșterea acesteia până la o inversare în 2030.
În paralel, cu ocazia summit-ului din iunie 2015 dintre China și UE (a cărei contribuție la emisiile globale este în prezent de 11%) a fost afirmat angajamentul de a lucra împreună pentru atingerea obiectivului de limita de creștere sub 2 grade Celsius, pentru a să urmărească deciziile deja luate de comunitatea internațională și să adopte altele noi cu caracter obligatoriu. Pentru China, va fi mai ales o chestiune de a favoriza gazul (care, de altfel, are implicații geopolitice semnificative) și sursele regenerabile în fața cărbunelui, care alimentează în prezent peste 60% din producția de electricitate chineză.
DIFERENȚE PRIVIND METODE
Cu toate acestea, rămân divergențe considerabile și rezerve mentale, confirmate la reuniunea pregătitoare desfășurată la Bonn la sfârșitul lunii octombrie, cu privire la o gamă largă de modalități de atingere a obiectivelor aparent împărtășite, care relevă o voință din partea diferitelor grupuri de țări, purtătoare de interese diferite, pentru a schimba echilibrul împărțirii sarcinilor și adaptării în propriul avantaj până în ultimul minut. Printre altele, există diferențe de poziții asupra mecanismelor de măsurare, „raportare”, verificare și sancțiuni, asupra importanței principiului responsabilităților comune, dar diferențiate în emisii începând de la începutul industrializării și asupra cuantificărilor relative, precum și ca pe finanţarea pentru susţinerea capacităţilor ţărilor în curs de dezvoltare. Pe aceste aspecte, alianțele, distincțiile și adesea contrastele instrumentale se împletesc în raport cu obiectivele specifice.
Aliniamentele din domeniu sunt din ce în ce mai articulate în comportamentele concrete de negociere. Țările industrializate istoric au UE în prim-plan, cu rolul său de „conducere prin exemplu”, care urmărește de ceva vreme o tranziție către o economie cu emisii reduse de carbon și care este mai presantă pentru obiective ambițioase și obligatorii. Se așteaptă, până în 2030, să reducă emisiile cu 40%, să crească ponderea surselor regenerabile în producția sa de energie la 27% și să crească eficiența energetică cu aceeași cantitate.
Statele Unite și alte țări OCDE cu poziții similare, dar nu identice, i-au alăturat cu o abordare propulsivă. În fața lor se află Grupul celor 77 (gruparea tradițională a țărilor în curs de dezvoltare) și China care și-a susținut constant tezele în favoarea unei diferențieri a angajamentelor care să țină cont de responsabilitățile istorice în materie de poluare și de nevoia țărilor dornice de industrializare de a limita limitările. că cei care i-au precedat pe calea dezvoltării nu știau, decât dacă există compensații adecvate în ceea ce privește finanțarea, „consolidarea capacității” și transferurile de tehnologie.
Dar noua conștientizare chineză și angajamentele asumate de China cu SUA și UE, rezultat al schimbărilor de politică energetică inițiate în cadrul acesteia, o fac acum să aibă un impact constructiv asupra comportamentului altor economii emergente. Făcând presiuni asupra lor și asupra țărilor cu economii mature pentru politici decisive, oportune și obligatorii de reducere a emisiilor sunt țările care dintre cele 77 sunt cele mai expuse schimbărilor climatice, cum ar fi micile state insulare și țările mai puțin avansate, mai ales în Africa, dar și în Asia de Sud.
Ponderea lor de negociere este limitată dar găsesc sprijin în țările mai avansate dezarticulează astfel domeniul celor 77 în care oricum se identifică în a cere o creștere a angajamentelor financiare pe care să le plătească cei mai bogați. Țările cele mai dependente de producția și exportul de hidrocarburi au o atitudine dilatorie, accentuând diferențele atunci când este posibil, și deci în special Rusia și membrii OPEC, chiar dacă mai multe dintre acestea, mai ales în zona Golfului, au lansat programe importante de dezvoltarea surselor regenerabile.
ASPECTUL FINANCIAR
Succesul conferinței va depinde de măsura în care se realizează un echilibru între nevoile numeroase și variate, printre care aspectele financiare pot fi decisive. În fața țărilor în curs de dezvoltare care în cadrul negocierilor fac adesea solicitări instrumentale pentru a face angajamentele țărilor cu capacități contributive mai mari și mai stringente și mai largi, și în contextul perspectivei unui fond pentru intervenții de 100 de miliarde de dolari a an cadou și credit subvenționat începând din 2020 urmând a fi atins progresiv în următorii cinci ani, Statele Unite și-au declarat deja angajamente pentru 3 miliarde de dolari, China pentru aceeași sumă, Germania pentru 4 miliarde de euro, Franța, puternic angajată în favoarea succesul Conferinței, pentru 5 miliarde de granturi și credite și Regatul Unit pentru 5,4 miliarde, în timp ce Italia s-a stabilit deocamdată pe o sumă de 250 de milioane din care trebuie așteptată o creștere semnificativă.
Pe de altă parte, este esențial pentru viitorul umanității ca rezultatul Conferinței să determine o cale eficientă și durabilă către obiective care sunt acum în mare măsură împărtășite, având în vedere că toate efectele pe care schimbările climatice le implică pentru securitatea globală, pentru condițiile de viata populatiilor si pentru fenomenele migratoare asupra carora acestea sunt destinate sa aiba, in lipsa unor remedii adecvate, o influenta tot mai mare.
