Judecata autorului: 
Când se confruntă cu probleme complexe, care duc direct la un trecut foarte îndepărtat, precum și la distanță, este ușor să intri în labirinturile rațiunii de unde este greu să ieși nevătămată. În acele regiuni îndepărtate ale memoriei, ale istoriei, din care venim, găsim adesea toată condiția noastră umană actuală, cu toată fragilitatea și dificultățile ei. Filmul pe care îl propunem săptămâna aceasta se încadrează în aceste considerente: Primul rege, regizat de Matteo Rovere și doi protagoniști excelenți, Alessandro Borghi în rolul lui Remus și Alessio Lapice în rolul lui Romulus.
Filmul este introdus cu un citat „Un zeu care poate fi înțeles nu este un zeu” de William Somerset Maugham și în acest fel viziunea este îndreptată către o tendință, cea a relației dintre oameni și divinitate, pe care și-ar dori intriga. pentru a fi substanța poveștii. Vorbim de când, în 753 î.Hr., cei doi frați Romulus și Remus, conform legendei, sunt adunați pe malul Tibrului și alăptați de o lupoaică iar unul dintre ei va fi destinat să întemeieze Roma, care va deveni ulterior capitala imperiului. Începutul este copleșitor: un potop de apă îi lovește, reușesc să se salveze și sunt luați prizonieri de o mică populație ostilă care venera focul sacru căruia i se oferă jertfe. Reușesc să se elibereze și să evadeze împreună cu un mic grup de prizonieri care le vor deveni foarte loiali și, după ce traversează un pădure rău, ajung în cele din urmă pe malul Tibrului unde are loc catarsisul final: bătălia fratricidă ca Vestal. Fecioara prezisese și unde învingătorul, Romulus, va trasa granițele orașului etern și va deveni primul rege.
Filmul este, fără îndoială, complex, atât datorită condițiilor foarte particulare ale scenariului (limba vorbită este latina arhaică, supervizată de experți universitari și subtitrat în italiană), cât și datorită dificultăților obiective în reconstituirea unor medii învecinate cu primitivul, ca și în aceea perioadă ar fi putut fi starea de viață reală a indivizilor italieni. Este un efort de producție pe cât de complex, pe atât de solicitant, din punct de vedere al costurilor și al cercetării filologice care, dat fiind rezultatul, este apreciabil. Totul pare foarte plauzibil, de încredere, nu se remarcă (nici în ochii profanilor ca noi) invenții enervante sau interpretări narative gratuite, cu unicul scop de a influența privitorul.
Filmul redă bine climatul religios mai presus de toate care guverna relațiile dintre oameni: totul era sub semnul divinului, al predicției supranaturale, al devotamentului mistic față de unul dintre zei, focul sacru, care pe lângă reprezentarea simbolică era o sursă esenţială de viaţă. Din acest punct de vedere și având în vedere citatul, Povestea reține bine atenția chiar dacă nu reușește să excite și să implice emoțional atât de mult. Din păcate, în unele pasaje, regia se lasă dusă de o utilizare excesivă a luptelor, a duelurilor odioase și excesiv de brutale, unde în schimb s-ar putea acorda mai mult spațiu figurilor umane, simbolice și metaforice, temelor importante pe care s-au angrenat protagoniștii. Mai mult, o altă temă fundamentală în istoria omenirii se împletește cu fondul religios: iubirea și conflictul dintre frați, uneori destinate soluțiilor dramatice.
Filmul este impresionant prin noutatea pe care o reprezintă în scena filmului italian care, în ciuda trecutului glorios al filmelor de acest gen, nu și-a găsit puterea și curajul de a face din nou și cu atâta angajament o diversitate de subiecte atât de complexe. Matteo rovere cinematografia îl cunoaște bine: în 2016 a scris și a regizat Rapid ca vântul iar în anul următor își dă seama Mă opresc când vreau, foarte de succes. Primul rege totul a fost împușcat în Lazio, adesea cu lumină naturală și doar în primele secvențe, cele ale potopului, au fost folosite efecte speciale. Rezultatul este foarte apreciabil și, așa cum se întâmplă rar, este ușor să presupunem că un film de acest gen poate găsi ușor plasări pe piețele internaționale: „marca” romilor se vinde peste tot și apoi dacă conținutul este bine realizat și ambalat, chiar și mai bine.
