Alessandro Castellano, CEO-ul Sace, nu este o persoană căreia îi place să apară constant în lumina reflectoarelor și să vorbească publicului din paginile ziarelor. Dacă face așa, fiind unul dintre – nu mulți – manageri de stat care îi cunoaște meseria, este pentru că vrea să afirme niște concepte despre care știe că nu sunt foarte clare, nici măcar pentru politicieni și pentru mulți insider. A făcut-o în această dimineață, într-un interviu apărut în Corriere della Sera, în care CEO-ul Sace lansează trei idei cheie pentru viitorul sprijinului pentru export: gândiți-vă nu numai la exporturile directe, ci și la al „proiectat în Italia” ca punct de referință pentru productivitatea națională; permite Sace A furniza finanțare directă către cumpărătorii străini de mărfuri italiene; creeaza o Fond european care finanțează exporturile către țări non-UE în condiții egale pentru toți exportatorii europeni.
Prima idee nu este cu totul nouă pentru Castellano, care știe bine că în lumea de astăzi, odată cu schimbările din comerțul internațional care au avut loc în ultimii ani, nu se mai poate gândi doar la exporturile Made in Italy, înțelese ca mărfuri. produse și exportate material din Italia, dar trebuie să mergem mai departe. Este un concept pe care Castellano îl exprimase deja în interviul apărut într-unul dintre primele numere ale FIRST online, în luna mai a anului trecut: trebuie să trecem treptat de la Made in Italy la „Made by Italy”, și chiar la „designed in Italy”, pentru că locul unde se nasc ideile, inovația și designul este mai important decât locul în care se nasc fizic produsele. Rezultă că într-o viziune modernă a sprijinului public este necesar să se asigure și să finanțeze vânzările de mărfuri concepute și proiectate în Italia (fie că mărfurile sunt produse în Italia sau în străinătate are atunci o importanță secundară), în mod firesc cu condiția ca proiectele de export și investițiile au sustenabilitate economică și oferă o rentabilitate în termeni de competitivitate și venituri companiilor noastre.
A doua propunere – cea prin care Sace ar trebui să poată oferi finanțare directă cumpărătorilor străini de mărfuri italiene – provine în primul rând dinexperienta internationala (CEO-ul Sace menționează în acest sens activitatea similară a băncii germane KFW-Ipex, care acordă împrumuturi legate de achiziționarea de mărfuri germane în toată lumea). La aceasta se adaugă faptul că, odată cu trecerea la CDP, legătura dintre aspectul financiar și aspectul asigurărilor în finanțarea exporturilor ar putea deveni mai strânsă (Castellano nu spune acest lucru în mod expres, dar cu siguranță va crede așa), iar Cassa ar putea deveni mâna financiară a operațiunilor de finanțare a exporturilor pe scară largă, depășirea problemei crizei creditului care împiedică de ani de zile accesul la credit pentru companiile noastre exportatoareîn special IMM-urile. În acest fel s-ar înlocui modelul legii Ossola (Sace asigură asigurarea, băncile finanțează operațiunile, Simest acordă concesiile financiare), model care acum are 35 de ani și dă semnele îmbătrânirii și ale profundului diversitatea fluxurilor de comerț internațional.
În cele din urmă, a treia propunere – cea crearea unui fond european care finanțează exporturile către țările din afara UE în condiții egale pentru toți exportatorii europeni – reiese dintr-o considerație pe care Castellano o exprimă în interviul său: „Evaluarea țării afectează negativ condițiile financiare pe care exportatorul este capabil să le ofere clientului străin. Avem nevoie de un vehicul care să permită acordarea directă de împrumuturi către companii italiene la rate competitive, deci la un cost mai mic decât cel al băncilor comerciale. Italia ar putea fi purtătorul de cuvânt al unui vehicul european care finanțează exporturile către țări din afara UE cu aceleași condiții pentru toți exportatorii. Acest lucru ar crea un „nivel de joc” european în care concurența între companii ar fi mai echilibrată, deoarece exportatorii ar putea oferi clienților lor străini aceleași rate de finanțare”. Da, aceasta ar fi o propunere nouă și stimulatoare: dar, să recunoaștem, ar putea Uniunea Europeană să-și facă proprie, depășind egoismul națiunilor și al băncilor lor? Judecând după dovezile pe care le-a oferit în ultimii ani de criză, am spune că nu. Dar dacă nu încercăm să gândim mai mare și să privim înainte, vom risca mereu să vedem doar primul copac care ascunde pădurea.
