Mario Draghi? El a salvat Europa. Superministrul european al economiei? Poate fi o idee, de coordonare a politicilor bugetare. Fiscalul? Avem nevoie de un acord internațional împotriva paradisurilor fiscale. Olivier Blanchard, economist francez, fost economist șef al FMI din 2008 până în 2015, a acordat un interviu de 360 de grade pentru FIRSTonline, în care nu a cruțat nicio critică la adresa ministrului Giovanni Tria, dar în același timp a recunoscut: „Timpul austerității a trecut pentru Europa. Regulile bugetare sunt complicate și depășite: trebuie regândite”.
Dr. Blanchard, cel Ministrul Tria la Trento a vorbit despre relansarea investițiilor publice la nivel european și, de ce nu, de a o face prin emiterea de bani. Te convinge aceasta reteta?
"Nu in intregime. Suntem de acord că este necesară o revigorare a investițiilor publice, atât la nivel european, cât și în țări individuale, dar tipărirea de bani noi nu este o operațiune nedureroasă. Investițiile în Europa au scăzut efectiv din cauza politicilor de austeritate, cred că este corect să fie relansate, de preferință la nivel comunitar, sub conducerea Bruxelles-ului, dar este important ca această operațiune să fie realizată de comisie și nu finanțată de BCE, pentru că este o alegere politică și este corect ca banca centrală să rămână independentă. Se știe că există două modalități de finanțare a investițiilor: emiterea de bani noi sau atragerea mai multor datorii. Cu ratele dobânzilor acum scăzute, ar putea părea convenabil să emiti bani, dar ce se va întâmpla când ratele vor crește? Acea monedă în plus emisă ar deveni datorie și asta ar implica mari pericole”.
Apropo de dobânzi, cum judeci mandatul lui Mario Draghi, care se încheie anul acesta, și alegerea sa de a bloca dobânzile foarte mici până cel puțin în 2020?
„Draghi a salvat literalmente Europa, a fost pragmatic și a condus o politică care a liniștit piețele. A făcut o treabă extraordinară, ceea ce a făcut va fi amintit ca și momentele mărețe din istoria continentului nostru. Singurul lucru care ar mai trebui făcut este o mai mare protecție de către BCE a țărilor individuale: investitorii trebuie să știe că, dacă atacă o țară fără motive întemeiate, așa cum se poate întâmpla uneori, Frankfurt poate interveni. În momentul de față, acest sistem este puțin încurcat și nu funcționează foarte bine. La Trento am dat exemplul Japoniei, care are o datorie mai mare decât orice țară europeană (cea netă este de 160%), dar cu dobânzi negative. Prin urmare, nu există răspândire. Pe de altă parte, în Italia, în ciuda unei datorii mai scăzute, există îndoieli cu privire la intențiile guvernului, pericolul de insolvență și ce ar fi de fapt gata să facă BCE în cazul unei crize de lichiditate: rezultatul este un nivel ridicat și costisitor. răspândit . Cât despre alegerea pe tarife mici, cu scenariul actual mi se pare corectă și este corect să rămână așa cât este necesar”.
Cine ar vedea bine pentru succesiunea lui? Germania tremura...
„Nu voi da nume și nu cred că țara de origine a viitorului președinte al BCE este atât de importantă. Avem nevoie de o figură calificată și pragmatică, așa cum a fost Mario Draghi”.
Revenind la chestiuni mai politice, recentele alegeri europene au evitat o deriva populistă în Parlament. Cu toate acestea, a sosit semnalul clar al necesității unei schimbări de curs.
"Absolut. Avem nevoie de un nou curs, cu politici redistributive care să răspundă la creșterea inegalităților sociale. Nu ar trebui să fie tabu să vorbim despre taxe mai mari pe capital și pentru companiile mari, atâta timp cât se face nu doar la nivel european, ci cu un acord internațional major, care anulează paradisurile fiscale. Există diverse modalități de a face acest lucru: de exemplu, impozitarea exporturilor țărilor respective. Și atunci, Europa trebuie să închidă sezonul austerității: astăzi prioritatea este creșterea, în timp ce consolidarea bugetară nu mai este atât de esențială, datorită ratelor scăzute. Constrângerile bugetare trebuie regândite, sunt prea complicate și situația nu mai este la fel ca acum zece-douăzeci de ani”.
Totuși, paradisuri fiscale există și în Europa: Irlanda, Luxemburg, Elveția. Și tocmai în aceste țări marile multinaționale își aleg sediul fiscal, penalizând țările cu regimuri normale. Ar trebui abordată și rezolvată problema la nivel european?
„Ar fi mai bine să o facem împreună, dar fiecare țară o poate face și pe cont propriu, cu condiția ca impozitarea Google sau Facebook la datorie să fie proporțională cu vânzările pe care compania le face în țara respectivă și să nu plătească doar impozitele unde are domiciliul fiscal. De exemplu, dacă compania X realizează 10% din veniturile sale în Franța, va plăti 10% din profituri statului francez. Aceasta va însemna că nu va mai fi atât de convenabil pentru o multinațională să își stabilească sediul în Irlanda sau Luxemburg”.
La Trento s-a discutat și despre bunăstare. În Italia, guvernul încearcă să lanseze venitul cetățeanului, măsură care în prezent este confuză și nu pare atât de potrivită pentru rezolvarea problemelor sărăciei și muncii. Ce crezi? Nu ar fi mai bine să acordăm subvenții pentru a crește salariile, așa cum a propus aici, la Festival, profesorul de la Berkeley, Hilary Hoynes?
„Avem nevoie de o privire de ansamblu. Măsuri miraculoase nu există. Nu vă pot spune dacă venitul de bază va funcționa, dar după părerea mea o adevărată politică socială ar trebui să combine, pe cât posibil, patru planuri de acțiune. Prima este asistența tout court pentru cei care nici măcar nu sunt capabili să lucreze, cum ar fi persoanele cu dizabilități. Al doilea, ceea ce eu numesc „taxă negativă” sau, în engleză, „in-work benefit”, adică detaxarea salariilor mai mici, pentru creșterea puterii de cumpărare. În acest caz pericolul este o scădere a salariilor, pentru că firmele le-ar putea reduce intenționat, anulând beneficiul subvenției. Aici intervine al treilea punct: salariul minim, care este important în acest moment pentru a preveni scăderea salariilor dincolo de un anumit prag. În sfârșit, o indemnizație de șomaj, care este un ajutor, dar nu o descurajare pentru a reveni la lumea muncii. Aceste patru dimensiuni mi se par necesare și aș adăuga și o reformă a formării profesionale, asupra căreia mai sunt multe de făcut”.
Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialist European la conducerea Comisiei, a propus un salariu minim european, egal cu 60% din salariul mediu în acea țară. Ai fi de acord?
„Costul vieții variază foarte mult de la stat la stat. Este nevoie de salariul minim, dar fiecare țară trebuie să-și stabilească propriul”.
O altă ipoteză pe masă, în noul curs al Europei, este eventualitatea înființării unui superministru european al economiei. Ce crezi?
„Ar putea fi o idee, dar mai degrabă decât un superministru pentru cele 28 de țări ale Uniunii, aș prefera să văd un superministru al zonei euro. Cu condiția, însă, ca mai devreme sau mai târziu să existe un buget comun al zonei euro. Aceasta mi se pare că este direcția în care trebuie să merg, și pentru că s-a dovedit dificil să fie de acord mulți miniștri din multe țări”.
