Suntem la sfârșitul călătoriei. Plecând de la o reflecție asupra crizei actuale, am încercat să ne explicăm în primul rând nouă înșine și să o descriem într-un mod simplu și neconvențional. Rămân îndoieli, probleme de explorat, probleme nerezolvate. În marea incertitudine menținem un punct fix: conștientizarea că catastrofa de astăzi nu este doar financiară, economică sau politică, ci mai presus de toate culturale. Pendulul ideologic care a oscilat multă vreme între dreapta și stânga, generând excesele pieței autoreglementate și falimentul statelor, s-a oprit și nu are rost să-l repornești. Avem nevoie de idei noi. În căutarea paradigmei pierdute, am observat lumea în care trăim, găsind economii și societăți divizate, sfâșiate de profunde inegalități în interiorul țărilor, între țări, între generații. Globalizarea a îmbunătățit nivelul de trai în țările emergente, dar a creat noi grupuri mai slabe în țările avansate, care sunt acum expuse riscului de revenire la sărăcie. Decalajul de venituri s-a extins și din cauza chiriilor și privilegiilor pe care elitele le transmit din tată în fiu, împiedicând mobilitatea socială și creșterea economică. Am acumulat prea mult „colesterol rău”, prea multă inegalitate, prea multe nedreptăți și tensiuni pe o linie de falie care amenință stabilitatea socială chiar și în democrațiile consolidate.
După cum spune Tony Judt, lumea este bolnavă, dar încă nu ne-am dat seama cum să o vindecăm. Într-adevăr, riscăm ca terapiile tradiționale să nu funcționeze sau chiar să se dovedească a fi contraproductive. Unii susțin că pentru a ieși din criză trebuie să creștem și mai repede decât înainte, dar în carte am arătat că piața autoreglementată și stimulentele predominante în sistemul capitalist sunt tocmai două dintre principalele cauze ale crizei. Alții au încredere în intervenția statului și politică, invocând noi taxe, creșteri ale cheltuielilor publice și noi legi pentru redistribuirea resurselor în favoarea celor mai defavorizați. Intenție nobilă, dar până acum am înțeles că eșecurile publice și private merg mână în mână, la fel cum este iluzoriu să ne gândim că problemele globale pot fi abordate și rezolvate printr-o politică care este – și rămâne – mai presus de toate locale. Economia globală nu are propriul electorat și de aceea continuăm să dăm cu piciorul în stradă, amânând problemele noastre mai grave până mâine.
În acest moment al călătoriei prin criză, ne-am întrebat cum ar putea fi abordat acest impas. Nu ar avea sens să enumerăm din nou propunerile și să le supunem unui nou control. Mai degrabă, pe măsură ce ne apropiem de concluzie, considerăm util să subliniem firul roșu care le unește: acela al unei economii juste, cu o puternică intensitate morală, bazată pe instituții economice care vizează creșterea fără inegalități excesive și care recompun dihotomia dintre sfera economică și politica progresului social care a provocat catastrofa. Acesta este sensul creșterii împreună, depunând un efort pentru a întări acea legătură umană esențială a justiției pe care economia a pierdut-o.
Dar ce șanse de succes are astăzi economia potrivită? Este de imaginat că va avea loc un salt cultural care să lase deoparte comoditatea economică pentru a afirma sentimentele morale de empatie, solidaritate și dreptate? Este clar că propunerile din această carte conțin doze mari de etică, idealism și utopie. În jurul nostru vedem opusul, așa cum este de înțeles în mijlocul unei crize care ne sperie și ne face miopi și egoiști, incapabili să privim dincolo de curba unui prezent angoasă.
Dar ceva nou mocnește sub cenușă. Viacom, conglomeratul media global, tocmai a publicat o cercetare intitulată The New Normal: An Unprecedented Look at Millennials Worldwide. Studiul raportează rezultatele unei analize globale a comportamentelor, valorilor și aspirațiilor și perspectivelor tinerilor care au ajuns la majoritate în noul mileniu. Răspunsurile lor pictează o generație conștientă de dificultățile momentului, dar optimistă în ceea ce privește viitorul și propriile posibilități de a schimba lumea. Mândri de rădăcinile lor, dar toleranți și deschiși la orice fel de diversitate, acești tineri se simt parte dintr-o comunitate globală a cărei cetățenie pretind. Reformatori nerevoluționari, ei se confruntă cu probleme economice și sociale cu pragmatism și fără ideologii. Ei preferă „noi” în locul „eu”, ceea ce este corect la ceea ce este convenabil. Sunt tendințe noi, care marchează o puternică discontinuitate generațională. Cu siguranță este prea devreme să spunem dacă acești tineri vor fi agenții schimbării de paradigmă pe care o sperăm, dar primele semne sunt încurajatoare. Le încredințam acest mesaj.
Erika este o milenială italiană, studentă în design Erasmus la Lisabona. Ne trimite fotografiile sale dintr-o țară devastată de criză. Unii, duri și angoase, prezintă pete de sânge pe trotuar după o ciocnire cu poliția. În altele, copiii fraternizează cu polițiștii pe străzi. Unul ne lovește: în prim plan masca batjocoritoare de carnaval a unui student, în fundal polițiștii s-au înșirat, în fundal un frumos cer roz lusitan. „Noi suntem cei care privim înainte – comentează Erika -, dincolo de barierele care separă tinerii de bătrâni, uniți într-un efort comun, cu ochii îndreptați către un apus care stă deasupra oricărei diferențe culturale, politice, economice și sociale”.
