Niciunul dintre numeroșii comentatori care de ieri seară la radio, TV și ziare s-au aventurat să discute despre sentința Casației și consecințele acesteia asupra politicii, asupra Guvernului și, în cele din urmă, asupra Italiei, nu a pus în evidență ceea ce a spus Cav. în mesajul său televizat, și anume că în urmă cu douăzeci de ani „coborârea lui pe teren” devenise necesară pentru a schimba radical această țară, realizând o profundă „revoluție liberală”. Berlusconi însuși, bunătatea lui, a recunoscut că în realitate mai sunt multe de făcut, punând însă vina pentru lipsa schimbărilor asupra aliaților guvernamentali și rezistenței birocrațiilor.
În realitate, dacă nu s-a văzut nimic în ultimii douăzeci de ani de liberalism, motivul constă tocmai în faptul că Berlusconi reprezenta toate acele categorii care își săpaseră nișe protejate în legislație sau direct în sectorul public și care nu aveau intenția de a deschiderea piețelor către concurență, privatizarea companiilor publice care par a fi vaci convenabile de încasat și, în sfârșit, reducerea cheltuielilor publice pentru a reduce cu adevărat impozitele, pentru că taxele sunt doar pentru proștii care oricum le plătesc. Adevărul este că ideea lui Berlusconi despre lume nu este deloc liberală, ci anarho-populistă, așa cum demonstrează această insistență petulantă a tuturor pretorienilor săi că convingerea lui Berlusconi ar decapita democrația.
Parcă ar fi spus că dacă oamenii l-au votat înseamnă că l-au judecat nevinovat, iar din moment ce toată puterea vine de la popor, justiția ar fi trebuit să țină cont de asta. Nu este aceasta – ritmul lui Vittorio Feltri – ideea de democrație liberală care se bazează pe separarea puterilor și în care răspunderea penală este individuală și, prin urmare, chiar și prin condamnarea unui lider politic, un întreg partid nu este deloc lovit și demonizează câteva milioane de alegători.
Până la urmă, tocmai această deficiență culturală l-a împiedicat pe Berlusconi, chiar și atunci când reușise să obțină majorități parlamentare covârșitoare, să lanseze orice reformă chiar și vag liberală ca aromă. Puterea statului în toate articulațiile sale a crescut dramatic în cei douăzeci de ani ai săi și, mai mult, diferitele administrații au puteri concurente pentru care disputele nu au făcut decât să se înmulțească. Nu s-a făcut nicio reformă a justiției, nici măcar a celei administrative care între Tar și Consiliul de Stat blochează procesul vreunei decizii (de ce a fost blocată timp de trei ani sponsorizarea restaurării Colosseumului de către o persoană fizică? ).
Poliția a devenit 5 sau poate 6 dacă includem și Autoritățile Portuare, toate autonome și care fac lucruri care se suprapun. În afară de sloganurile Brunettei despre leneși, nu s-a făcut nimic serios în ceea ce privește reforma AP pentru că procesul nu a început odată cu reproiectarea responsabilităților de conducere. Rezultatul este că cheltuielile publice au crescut constant, mai ales în partea actuală, în timp ce investițiile au scăzut progresiv nu doar din cauza dificultăților birocratice, ci și pentru a încerca echilibrarea costurilor statului.
Berlusconi nu s-a gândit niciodată să lărgească concurența, iar pe de altă parte nu și-a dorit niciodată vânzarea a două rețele Rai tocmai pentru a nu submina duopolul televiziunii (care oricum se prăbușește). Lega a blocat vânzarea companiilor deținute de autoritățile locale, precum și desființarea provinciilor și reforma pensiilor și, prin urmare, această alianță cu rasiștii din Nord s-a răsturnat și împotriva capacității lui Berlusconi de a face politica adevărată liberală (dacă a avut vreodată ideea să o facă).
Berlusconi are cu siguranță o forță de caracter enormă. Poate nici măcar această propoziție nu va reuși să-l reducă definitiv la tăcere. Peste un an ar putea chiar să se ridice din nou ca un martir al puterilor actuale și al vechii politici și să preia din nou rolul „noului”. (Și asta chiar dacă ca Grillo, nu s-a putut prezenta direct). Doar dacă se vor clarifica clar motivele eșecului politicii sale și se va iniția o regândire profundă a tuturor forțelor care operează în centrul-dreapta, se va putea evita ca mulți cetățeni să fie încă vrăjiți de sirenele lui Berlusconi la următoarele alegeri.
