Giuliano Cazzola, deputat al Pdl și profund cunoscător al sistemului italian de pensii, a criticat recent Guvernul de mai multe ori pentru întârzierile în elaborarea decretului de dezvoltare și pentru nepăsarea cu care anumite subiecte, cea a pensiilor, dar nu numai, au fost adresate de ministrul Economiei.
„Decizia de a acționa doar asupra pensiilor pentru limită de vârstă – spune Cazzola – nu este doar de o eficacitate îndoielnică, pentru că stabilirea vârstei de pensionare la 67 de ani în 2026 practic nu este foarte diferită de ceea ce s-ar fi întâmplat automat conform sistemului în vigoare în prezent, dar mai presus de toate este nedreaptă pentru că penalizează și mai mult sectoarele cele mai slabe ale societății, adică pe cei care au muncit puțin și care nu ajung la patruzeci de ani de contribuții”.
Așa că ar trebui luate măsuri în privința pensiilor pentru limită de vârstă, adică a celor care vă permit să vă pensionați în medie la vârsta de 58 de ani cu patruzeci de ani de cotizare. Totuși, întrucât metoda de calcul nu se bazează pe pensii corelate cu valoarea contribuțiilor plătite, ci pe parametri legați de ultimele salarii, sistemul impune plăți semnificative de la cei care rămân în muncă. Pe scurt, există un transfer de resurse de la tineri la pensionari.
„Pensiile pentru bătrâni – spune Cazzola – sunt cele mai scumpe și denaturate. Mulți se pensionează apoi și continuă să lucreze, poate ilegal, primind astfel două salarii. Este necesar să se intervină nu cu mici măsuri corective, așa cum s-a făcut până acum, care, de altfel, fac sistemul din ce în ce mai stricat și îi înfurie pe cei care, poate, își întârzie pensia cu un an de zile sau care trebuie să continue să lucreze fără valabilitate. din contribuţiile pe care le plătesc în plus fiind recunoscute de patruzeci de ani. Consider că propunerea făcută și de Confindustria de a aduce vârsta de retragere la 62 de ani este corectă, chiar și pentru cei care au depășit deja patruzeci de ani de cotizare, recunoscând totuși valabilitatea noilor plăți ale celor care trebuie să continue să lucreze în scopul de a lucra. calcularea viitoarei pensii. În acest fel sistemul devine sustenabil, dar și echitabil și, prin urmare, acceptabil pentru cetățenii de toate vârstele”.
Dar acum ce se va întâmpla? Va accepta sau nu Europa scrisoarea de intenție pregătită de guvernul italian? ” Cred – spune Cazzola – că Europa, așa cum a spus și guvernatorul Draghi, va evalua pozitiv intențiile guvernului italian. Dar apoi răspunsul final, cel care contează cu adevărat, va veni de la piețele care vor trebui să cumpere titluri de creanță publică și cele emise de persoane fizice, începând cu băncile noastre. Și acesta va fi adevăratul moment al adevărului.”
Mai mult, Europa nu ne cere doar să reformăm pensiile, ci o serie de reforme care pot permite Italiei să-și sporească potențialul de creștere. Solicită o reducere a cheltuielilor publice, eliminarea monopolurilor, includerea criteriilor de eficiență în cheltuieli și schimbarea pieței muncii, eliminând dualismul scandalos care penalizează tinerii. ”
Acesta este punctul, problema este cea a decretului de dezvoltare care este greu de scos. Trebuie să găsim curajul – spune Cazzola – să găsim noi fonduri pentru finanțarea unor măsuri de stimulare economică. Așa că este necesară lansarea unui activ de 6-8 miliarde pentru a ușura povara fiscală asupra muncii, și probabil și o compoziție legată de intrarea în funcțiune a noului contor de venit. Apoi, desigur, rămâne nevoia de a eficientiza cheltuielile publice și de a reduce numărul de companii controlate de stat sau de autoritățile locale, precum și de a accelera vânzarea imobilelor. Dar acestea nu sunt măsuri care să dea rezultate imediate, va fi nevoie de timp și de coeziune politică”.
Și tocmai coeziunea lipsește atât în majoritate, cât și în opoziție, unde, așa cum a scris pe bună dreptate directorul Corriere della Sera, Ferruccio de Bortoli, oportunismul și populismul predomină adesea.
„Nu numai atât – conchide Cazzola – dar ceea ce se ivește într-o mare parte a stângii este o atitudine anti-europeană. Și acest lucru este larg răspândit nu doar în cei mai extremi franjuri care atacă băncile și susțin că nu ar trebui să mai plătim datoria, ci și în managerul economic al Partidului Democrat care își exprimă enervarea față de scrisoarea BCE și continuă să spună că politica economică a Europei este o politică de dreapta și că criza ar trebui abordată într-un alt mod. Pe scurt, ideologia urmăririi creării unei lumi noi revine, cu riscul dezastrelor în care se întâlnește când se încearcă implementarea încă o utopie”.
